O propunere legislativă aflată acum la Senat prevede ca etichetele produselor cosmetice să poată fi completate cu coduri QR sau alți identificatori electronici, pentru a oferi informații clare, actualizate și ușor accesibile, păstrând în același timp elementele esențiale de siguranță pe ambalaj.
Potrivit expunerii de motive, „prezenta propunere legislativă urmăreşte modernizarea cadrului juridic aplicabil informării consumatorilor in domeniul produselor cosmetice, prin introducerea posibilităfii legale ca anumite informaţii obligatorii să fie puse la dispoziția consumatorului şi prin mijloace electronice, prin intermediul unui cod QR sau al unui alt identificator electronic echivalent, lizibil și ușor accesibil, aplicat pe recipient sau pe ambalaj”.
Inițiativa vine ca răspuns la dificultățile generate de etichetarea manuală, care implică costuri ridicate și etichete greu de citit, mai ales pe ambalajele mici. Expunerea de motive notează că actuala practică „generează costuri ridicate şi riscuri operaționale; informațiile devin dificil de citit pe ambalajele mici, afectând accesul real la informație; ambalajele sunt supraincărcate vizual; aplicarea manuală generează riscuri de neconformitate şi erori de traducere; procedura nu este sustenabilă din perspectiva utilizării materialelor”.
Noua reglementare va permite consumatorilor să acceseze electronic detalii precum lista ingredientelor, precauțiile de utilizare sau funcția produsului, în timp ce informațiile esențiale vor rămâne vizibile fizic. Documentul mai precizează că „utilizarea identificatorului electronic nu poate diminua nivelul de protecție a consumatorului, iar în cazul unei indisponibilități temporare, informațiile sunt accesibile prin pagina generală a persoanei responsabile sau prin serviciul de relații cu clienții”.
Pe plan economic, eliminarea etapelor manuale de design, imprimare și aplicare a etichetelor ar putea reduce costurile operatorilor economici și, implicit, prețul final pentru consumatori. Totodată, măsura sprijină obiectivele Uniunii Europene privind economia circulară și ambalajele sustenabile.
Propunerea legislativă este, potrivit inițiatorilor, „necesară, proporțională și în deplină concordanță cu dreptul european, întrucât modernizează cadrul de informare a consumatorilor; flexibilizează tehnologiile utilizate pentru transmiterea informațiilor; reduce costurile economice și administrative; îmbunătățește accesul la informații clare și actualizate; susține obiectivele de digitalizare și sustenabilitate ale UE; oferă o perioadă rezonabilă de conformare pentru operatorii economici”.
Proiectul urmează să fie dezbătut în Senat, iar dacă va fi adoptat, România va implementa un sistem hibrid care combină etichetele tradiționale cu tehnologia digitală, aducând mai multă transparență și accesibilitate pentru consumatori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!