După ce președintele Senatului a anunțat că legea a trecut, parlamentarii UDMR au contestat votul, ceea ce a generat un schimb aprins de replici și a condus la suspendarea temporară a lucrărilor, potrivit Golazo.ro.
În mijlocul haosului, bihoreanul Vasile Blaga, secretar al Senatului și membru al Partidului Național Liberal, a avut o intervenție care a atras atenția atât a colegilor, cât și a presei.
Reacția sa vulgară, îndreptată către vicepreședintele Senatului Mihai Coteț, a fost surprinsă pe înregistrarea oficială, înainte ca microfonul să fie oprit:„Ai belit p… acuma. Dacă n-ai cu cine? N-ai cu cine. Te-ai făcut de minune aici. Ți-am spus…”.
Motivul nemulțumirii UDMR se leagă de conținutul noii legi, care ar putea restricționa afișarea anumitor simboluri considerate politice sau ofensatoare. Parlamentarii minorității maghiare și-au exprimat temerea că modificarea articolului 10, alineatul (1), litera r), va putea interzice inclusiv simboluri legate de Ungaria sau așa-numitul Ținut Secuiesc.
Noua prevedere stipulează că pe stadioane nu vor fi permise elemente vizuale „cu conținut obscen, politic sau care incită la denigrarea țării, a unității și integrității teritoriale, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, indiferent pe ce suport ar fi inscripționate”.
Reprezentanții UDMR susțin că aceste prevederi ar putea crea tensiuni în județele Harghita și Covasna, unde simbolurile secuiești sau maghiare apar frecvent la evenimente sportive.
Ședința Senatului urmează să fie reluată, însă incidentul a stârnit deja dezbateri aprinse despre conduita parlamentarilor și despre modul în care legea poate afecta drepturile minorităților.
Trimite articolul
XTovarasul Bleaga s-a evidentiat inainte de 1989 si dupa in lupta politica astfel ca DNA nu a reusit sa-l incatuseze