Potrivit unor surse politice citate de Antena3.ro, șeful statului i-ar fi propus pe avocatul Gabriel Zbârcea pentru șefia SRI și pe diplomatul Gabriel Lazurca pentru conducerea SIE. Propunerile ar fi fost prezentate în cadrul unei discuții la Guvern, în prezența liderilor Coaliției, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu.
Sursele citate susțin că anunțul i-a luat prin surprindere pe liderii Coaliției, stârnind chiar indignare. Grindeanu i-ar fi transmis direct președintelui că „PSD nu acceptă așa ceva”. Atât social-democrații, cât și liberalii sperau să își plaseze propriile nume la conducerea serviciilor, însă negocierile au fost amânate pe fondul discuțiilor privind măsurile de austeritate.
Dacă Președintele va insista cu aceste propuneri, există riscul ca ele să fie respinse la votul din Parlament, în lipsa susținerii PSD și posibil chiar și a PNL. Ar fi astfel prima criză politică majoră pentru Nicușor Dan.
Cine sunt cei propuși
Gabriel Zbârcea este avocat, fondator al firmei de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații și fost președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. A participat la privatizări și tranzacții majore din domeniul energetic, bancar și industrial.
Gabriel Lazurca este diplomat de carieră, ambasadorul României în Mexic și fost ambasador în Republica Moldova și Ungaria. Absolvent al Universității Sorbona din Paris, Lazurca are o vastă experiență în relații bilaterale și multilaterale.
Procedura de numire a șefilor serviciilor secrete
Conform legii, Președintele României face propunerea, însă numirea depinde de votul Parlamentului, după audierea candidaților în comisiile de specialitate. Votul este secret, prin buletine, potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 13 şi 99) și necesită sprijinul majorității parlamentarilor prezenți.

Citiți principiile noastre de moderare aici!