Acest lucru nu-i dezamăgeşte pe oficialii echipei, care au urmărit un alt obiectiv la acest turneu. La acest minicampionat mondial au participat 38 de ţări, iar România s-a clasat pe locul 12.
“Noi ne-am atins obiectivele privind pregătirea sportivilor şi valoarea lor în acest moment, suntem mulţumiţi”, a spus Vasile Cîtea, vicepreşedinte FR Box.
“Noi am făcut faţă onorabil turneului şi sperăm ca în continuare sportivii să meargă bine şi să pregătim calificările pentru Olimpiadă care vor fi la Mondialele din Chicago”, a precizat Grigore Bondavali, antrenor.
“Sunt foarte mândru că am putut câştiga câteva meciuri în acest turneu. Îmi va prinde foarte bine pe viitor şi mă gândesc la mai mult”, a susţinut Florentin Niculescu.
Bronz în Turcia pentru lotul de box
<p>TURCIA - În perioada 8-13 mai, lotul naţional de box a participat la turneul Internaţional Ahmet Comert din Turcia unde a câştigat o medalie de bronz la categoria 60 de kg prin Florentin Niculescu.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de pe E70, în apropiere de Lugojel, ar fi avut droguri în sânge, potrivit analizelor IML. Sursele indică, pentru G4Media, și consum de canabis înainte de impact.
1
România
Tragedia s-a petrecut în cursul zilei de luni, 26 ianuarie, în localitatea Poiana Mărului din județul Brașov.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Părinții unui elev din clasa IX-a de la Liceul Teoretic nr. 1 Bratca îl acuză pe profesorul de informatică de comportament agresiv, după ce a fost filmat cum urlă la un elev. Conducerea școlii a deschis o anchetă.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cutiile albe ale Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026 s-au strâns 9.748 de lei. Banii vor ajunge la Centrul de Zi pentru Persoane cu Dizabilități „Grădina Soarelui”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!