Nu te-am uitat, Toni!

Driblează la mijlocul terenului. Privirea lui intensă, uneori încruntată caută tabela de marcaj. Timpul pare să se fi oprit în loc. Trei…doi…unu…s-a terminat! Un zâmbet cald îi luminează chipul. Tribunele erup de fericire. Echipa a învins şi s-a calificat la cel mai important turneu final din istoria baschetului românesc, reuşită datorată în mod deosebit lui, numărului 9, căpitanului naţionalei României, Antonio “Toni” Alexe.


Toată lumea a celebrat unul dintre cele mai importante succese din baschetul românesc. Jurnalişti, reporteri, televiziuni şi personaje din lumea baschetului au vrut să vorbească cu Toni, căpitanul. Jucătorii erau extenuaţi dar fericirea le acoperea feţele. Noaptea s-a lăsat uşor, iar echipa s-a mutat într-un restaurant pentru a continua celebrarea calificării. Toni a preferat să se retragă, iar după două ore de somn la ora 4 a dimineţii s-a decis să demareze spre Oradea. Îi era dor de fiica şi de soţia sa şi a intenţionat să le facă o surpriză. Dacă pleca atunci ar fi ajuns la timp pentru a o aştepta pe fiica sa ieşind de la şcoală. S-a urcat în maşină şi a pornit spre casă. În acea dimineaţă eram în întârziere în drum spre şcoală. Ceasul de mână mi se oprise, acesta fiind motivul pentru care am întârziat. Eram la ora de istorie, iar cu 10 minute rămase din curs am primit un mesaj sms de la un prieten. Scria răspicat: “Toni Alexe a murit într-un accident de maşină”. Nu am spus nimic, am crezut că e o glumă de prost gust. Nu putea fi real. Dar telefonul a sunat şi de această dată era mama mea. Cu o voce gravă mi-a spus: “Ai aflat?”. În acele momente am crezut că cerul se va prăbuşi asupra mea. Cel mai bun baschetbalist al României, jucătorul meu preferat şi o persoană care m-a susţinut, ajutat şi care m-a făcut fericit de atătea ori ne-a părăsit.
Carieră de excepţie Toni s-a nascut pe 21 decembrie 1969, la Constanţa şi a evoluat în cariera sa la următoarele echipe: Dinamo Oradea (1988-1990), Szolnoki Olaj (în Ungaria, 1995-1998), Sopron (în Ungaria, 1999-2000), West Petrom Arad (2000-2002), Falco Szombathely (în Ungaria, 2002-2003) şi Asesoft Ploieşti (2003-2005). De asemenea a jucat în echipa naţională a României, având peste 250 de meciuri jucate la diferite nivele în echipamentul galben, fiind o bună perioadă şi căpitan de echipă. În sezonul 2001-2002, când juca la Arad a ocupat şi funcţia de antrenor secund. De asemenea în perioada cât a evoluat la Asesoft Ploieşti a deţinut aceeaşi funcţie. Remarcăm câteva din realizările personale: evoluează în echipa naţională de juniori (între 1988-1990) alături de care cucereşte medalia de argint la Campionatul European din 1990; component al naţionalei de seniori între 1989-1997 şi 2001-2002; a jucat la All-Star Game-ul campionatului Ungariei în 1998 şi 1999; de 3 ori campion al României – 2001,2002 şi 2004; de 4 ori cel mai bun jucător al campionatului şi 1 dată desemnat cel mai valoros jucător străin din campionatul Ungariei.
Ca o recunoaştere a valorii celui care a fost Toni Alexe, Federaţia Europeană de Baschet l-a inclus pe fostul căpitan în galeria “Hall of Fame” de pe bătrânul continent. Alături de el doar alţi doi jucători români se regăsesc în cea mai selectă galerie a baschetbaliştilor care au marcat dea lungul timpului sportul cu mingea la coş. Aceştia sunt Gheorghe Mureşan şi Constantin “Titi” Popa, amândoi cochetând cu baschetul de peste ocean. În dreptul numelui, apare o caracterizare a fiecăruia dintre aceşti jucători. Lângă numele lui Alexe stă scris: “Un aruncător din acţiune, care odată ajuns la maturitate şi-a îmbunătăţit mult tehnica de aruncare, spre sfârşitul carierei. În zilele în care era în formă, devenea ucigător din spatele semicercului de trei puncte.”
O poveste de excepţie, o carieră impecabilă şi un om cum prea puţini mai sunt în acestă lume. Aşa poate fi caracterizată pe scurt cariera şi viaţa lui Antonio Alexe. Viaţa unui om este extrem de scurtă, iar Toni Alexe este un exemplu elocvent. Unele lucruri sunt imposibil de explicat iar orice victorie sau înfrângere pe terenul de baschet poate fi ultima şi trebuie trăită la intensitate maximă. Baschetul este un sport pe care îl urmăreşti cu o jumătate de ochi aţintită asupra terenului, iar cu cealaltă priveşti cronometrul. Este sportul în care nu există tragere de timp, e mai mult decât un sport, baschetul e viaţa în sine. Antonio Alexe va rămâne pentru totdeauna baschetbalist, atât doar că acum joacă în echipa eternilor, alături de alte nume legendare care au arătat aici, alături şi împotriva noastră, că viaţa poate fi frumoasă.