De mult nu a mai fost o editie a Bundesliga atat de
disputata si echilibrata ca aceasta, ma refer inainte de
toate la ceea ce se intampla in fruntea clasamentului.
Arabii dau bani pentru orice. Anul acesta va fi organizată cea mai scumpă gală de box din istorie. Astfel, două legende ale boxului mondial vor intra din nou în ring. Tyson, care arată acum mai degrabă ca un luptător de sumo, se va lupta cu Holyfield, de la care are un suvenir bizar, o mică parte din ureche. Tyson musca din urechea lui Holyfield ![]()
Pe 21 ianuarie se împlinesc 4 ani de la moartea celui care a fost Antonio Alexe. O zi de doliu în baschetul românesc, ţinută în memoria fostului căpitan al echipei naţionale. Patru ani care s-au scurs al naibii de repede, chiar dacă fiecare zi fără Toni a însemnat durere în sufletele celor care l-au cunoscut, iubit şi apreciat.
Portarul ghanez Ibrahim Dossey a decedat luni noaptea, la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, a declarat jucătorul echipei Minerul Lupeni, Ionuţ Dragomir. "M-a sunat soţia lui şi m-a anunţat că Dossey a murit. Sunt consternat. Probabil trebuia mutat din spital. Am făcut degeaba campania umanitară în urma căreia am strâns 50.000 de lei pentru el", a spus Dragomir.
Echipa României va evolua, pe teren propriu, împotriva formaţiei Rusiei, în primul tur al Cupei Davis, Grupa Mondială, s-a stabilit, marţi, în urma tragerii la sorţi, care a avut loc la Madrid.
Clubul Steaua Bucuresti are mari sanse de a primi o amenda consistenta din partea UEFA, pentru deficiente organizatorice la meciul cu Bayern Munchen, din grupele Ligii Campionilor.