Rusul s-a spânzurat, vrând să protesteze împotriva autorităţilor londoneze, care i-au închis clubul de tenis la care preda, Regent s Park Golf & Tennis School, situat în vestul capitalei britanice.
Familia lui Ouvarov mărturiseşte că Yuri a suferit o adevărată dramă în momentul în care a rămas fără slujbă. „Tenisul era viaţa lui. Regent’s Park era viaţa lui. Ei i-au luat viaţa. Nu trebuiau să îi închidă clubul. Dacă autorităţile nu ar fi luat acastă decizie, tatăl meu încă mai era în viaţă”, a declarat fiica lui Yuri, Alla, pentru cotidianul Daily Mail.
Fiica rusului mărturiseşte că tatăl ei şi-a luat viaţa la doar două zile după ce l-a anunţat că va deveni bunic. „Era foarte fericit şi extrem de emoţionat. A avut totuşi o reacţie ciudată pe care de-abia acum o înţeleg în totalitate. Când am aflat ce s-a întâmplat, am suferit un adevărat şoc. Ar fi trebuit să mă conducă la altar în ianuarie. A fost cel mai bun, drăgăstos şi iubitor om din lume”, a încheiat, cu lacrimi în ochi, Alla Ouvarov.
Oficialii clubului Regent s Park Golf & Tennis School nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului.
Şocant! Fostul antrenor al Monicăi Seles s-a spânzurat
<p>Veste proastă pentru Monica Seleş. Unul dintre foştii antrenori de tenis ai americancei, Yuri Ouvarov, s-a sinucis.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 28 ianuarie.
România
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marți, 27 ianuarie, că unele partide vor să joace rolul opoziției din interiorul guvernării, dar acest lucru afectează încrederea populației în coaliția de guvernare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Retailul local primește un nou impuls odatã cu deschiderea magazinului HalfPrice, programatã pentru 30 ianuarie, în Oradea Shopping City (OSC) – o veste așteptatã de iubitorii de fashion și lifestyle.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în seara zilei de marți, 27 ianuarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Garda Forestieră Oradea a încheiat marți controlul efectuat în pădurea din Băile Felix, acolo unde Direcția Silvică Oradea a dispus defrișări pe o suprafață de aproximativ 25 de hectare, vizând peste 700 de arbori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a demarat în 2025 un program amplu de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ, parte esențială a strategiei orașului de a crește calitatea infrastructurii educaționale și a mediului școlar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!