După ce a fost eliberat condiționat din pușcărie, a comis nu mai puțin de 14 furturi pe parcursul a doi ani, unele din magazine, altele din scări de bloc, pentru care a ajuns din nou în spatele gratiilor. Ultima faptă pentru care a fost judecat – spargerea unei mașini parcate pe o stradă din Oradea – i-a adus, la începutul lunii februarie, o pedeapsă de 5 ani și 8 luni de închisoare, la stabilirea căreia judecătorii au ținut cont de toate furturile săvârșite.
Atac violent, victimă decedată după 4 luni
Originar din județul Prahova și pripășit de mic în Bihor, Marius Valentin Coman are, la cei 35 de ani ai săi, un cazier stufos. A început încă de când era minor, într-o seară din noiembrie 2006, când, în timp ce se afla pe o stradă din Oradea, l-a atacat pe un bărbat. L-a lovit cu pumnii în față, iar după ce victima a căzut, a continuat să-i aplice lovituri cu picioarele, luându-i telefonul mobil și banii.
Din cauza atacului violent, bărbatul lovit a suferit răni grave, care au dus la moartea sa, patru luni mai târziu. Coman a fost acuzat de lovituri cauzatoare de moarte, iar în 2012 a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 4 ani de închisoare. În anul următor Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat încadrarea juridică a faptei în tâlhărie urmată de moartea victimei și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani de închisoare. La aceasta a fost adăugat un spor de 3 luni, pentru două infracțiuni comise în 2008 și 2009. Tânărul a stat în penitenciar până în aprilie 2019, când a fost eliberat condiționat, cu un rest de pedeapsă de 559 de zile.
Furturi din magazine și din blocuri
Până la începutul lui 2021 nu s-a mai auzit nimic de Marius Coman, însă a urmat o serie de 14 furturi pe care acesta le-a comis în mai puțin de doi ani. Mai întâi, a fost prins, alături de alți doi indivizi, în timp ce cărau patru roți de bicicletă. Deși Coman a susținut că le găsise pe malul pârâului Peța, polițiștii au stabilit că le-ar fi furat dintr-un bloc din Oradea.
Tânărul a terminat anul 2021 așa cum l-a început: cu un furt. În ajun de Crăciun, el a forțat ușa unei uscătorii de bloc și a sustras două telefoane, un cuțit, două undițe și o pătură, în valoare totală de 1.500 de lei. Cea mai „prolifică” perioadă a lui Marius Coman a fost între lunile septembrie și noiembrie 2022, când a comis 11 furturi din magazine din Oradea. A sustras produse alimentare și nealimentare în valoare de aproape 2.000 de lei, au stabilit judecătorii, care au contopit pedepsele aplicate pentru toate aceste fapte și l-au condamnat, în 2023, la 4 ani și 4 luni de detenție.
Pe 6 februarie 2026, pedeapsa a fost mărită la 5 ani și 8 luni de închisoare, după ce Judecătoria Oradea a luat în considerare încă un furt comis într-o noapte din noiembrie 2022, cu doar câteva zile înainte de a fi încarcerat. Atunci Coman a furat o geantă cu carduri, acte și bani, dar și un telefon mobil și două pungi cu 3.000 de lei, lăsate într-o dubiță parcată pe stradă, în cartierul Nufărul. Ulterior a folosit un card pentru a face cumpărături de peste 700 de lei, dintr-o benzinărie. Cea mai recentă sentință nu este încă definitivă și poate fi atacată cu apel.
Trimite articolul
XDe ce mai este în libertate? Rromînika stat eșuat!