Timp de două săptămâni, 200 de copii au avut parte de un cadru de vis, în condiţii de siguranţă, unde s-au simţit iubiţi, ocrotiţi şi unde au beneficiat de un pachet educaţional inedit de învăţare a limbii engleze prin activităţi activ-participative: cântece, workshop-uri, lecţii interactive, muncă în echipe, activităţi sportive. Sâmbătă, la Capela Mare a Universităţii Emanuel a avut loc serbarea de final de tabără, prilej cu care părinţii au putut să vadă cât de fericiţi sunt copiii lor să le poată arăta ceea ce au învăţat nou. „Le mulţumim copiilor că nu contenesc să ne umple viaţa cu bucurie şi încântare”, a spus lector universitar dr. Oana Brândaş, sufletul acestei şcoli de vară. La reuşita evenimentului a contribuit o întreagă echipă: pastorii Universităţii Emanuel- Ilie Ţundrea şi Petru Vidu, lectorul universitar dr. Denisa Igna, profesori, studenţi si voluntari- Albert Magdolna, Armăşoiu Daniela Larisa, Bodea Denisa Lorena, Bronţ Alexandra, Caci Marjolda, Cruceru Neriah, Dan Ioana Alexandra, Decean Damaris, Duţu Maria Magdalena, Fildan Estera, Fildan Mihaela, Heredea Ioana Daniela, Ichim Zvesda, Loghin Paul Alexandru, Lupu Amalia, Oprea Monica, Pazi Denisa, Pavel Lavinia, Popa David, Popa Dorina, Selegean Ligia Tabita, Sighiartău Irina, Stamate George, Sav Evelin, Săbăduş Doroteea Melania, Szabo Aurica, Tomoioagă Anca, Toth Renata, Tiutiu Miriam, Lois Văduva şi Monika Moricz.
200 de copii la ProLearning Summer School
Organizatorii au fost asaltaţi de cereri pentru înscrierea în tabăra aflată la prima ediţie sub blazonul Asociaţiei ProLearning, în parteneriat cu Universitatea Emanuel.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru al XVI-lea an consecutiv, în preajma sărbătorilor de Crăciun, Asociația Pro Bambini din Oradea a venit în sprijinul familiilor cu mulți copii și cu dificultăți materiale din municipiu și din județ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență prin care modifică legislația privind reducerea riscului seismic al clădirilor, măsurile vizând protecția populației, transparența informațiilor despre imobile și consolidarea capacității autorităților de a interveni în situații de risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la Centrul Multifuncțional „Minerul” din orașul Ștei se află în etapa finală, investiția ajungând la un stadiu fizic de realizare de aproximativ 95%.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conflict în trafic, petrecut pe o stradă din Oradea, a degenerat după ce un bărbat s-a dus la o șoferiță și și-a vărsat nervii pe aceasta, înjurând-o.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete susține, într-o postare pe facebook, că reducerea concediilor medicale fictive au dus la economii de aproximativ 120 de milioane de lei pe lună și că valoarea punctului în ambulatoriu va crește de la 5 la 6,5 lei, de la 1 ianuarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!