
La câteva luni după finalizarea proiectului, datele din teren confirmă eficiența intervențiilor și schimbarea modului tradițional de gestionare a apei, orientat anterior spre evacuarea rapidă.
Proiectul, cu un buget total de aproximativ 24 milioane lei, a vizat 42,5 km de cursuri de apă aflate în zone cu risc ridicat de secetă: Canalul Colector (legătura dintre Crișul Repede și Crișul Negru), Valea Ierul Îngust și Valea Salcia, în amonte de acumularea Șimian. În 2025, lucrările au constat în decolmatarea albiilor pentru refacerea capacității de transport, reprofilarea secțiunilor de scurgere și instalarea de stăvilare pentru reglarea nivelului apei. Intervențiile au acoperit o arie extinsă, incluzând localități precum Șimian, Șilindru, Voivozi, Săcuieni, Diosig, Ianca, Roșiori, Vaida, Mihai Bravu, Tărian, Girișu de Criș, Toboliu, Cheresig, Roit, Sânnicolau Român, Berechiu, Cefa, Inand, Arpășel, Ghiorac, Boiu, Tămașda, Avram Iancu, Ant și municipiul Salonta.
Primele luni de funcționare au demonstrat rezultate notabile. Chiar și în lipsa precipitațiilor, lucrările de retenție a apei își demonstrează eficacitatea. Zonele de retenție realizate în apropierea stăvilarilor își păstrează luciul de apă, contribuind la protecția pânzei freatice din jurul terenurilor agricole.
„Spre deosebire de abordările clasice bazate pe lacuri de acumulare, soluția pe care am aplicat-o în sectoarele de râu cu scurgere lentă este una adaptată contextului local: crearea unor incinte de retenție controlată realizate prin stăvilare și lucrări hidrotehnice ușoare. Am găsit o soluție să reținem apa acolo unde este nevoie. Practic, nu mai reacționăm la secetă — o prevenim”, a declatar directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor.
Noua abordare propune un model de gestionare modernă a apei, bazat pe rețele distribuite de retenție, intervenții adaptate specificului local și control flexibil al resurselor, în funcție de necesități. Această strategie nu doar că optimizează utilizarea apei, dar crește și capacitatea regiunii de a se adapta la schimbările climatice, demonstrând că soluțiile eficiente nu sunt neapărat cele mari, ci cele integrate armonios în peisajul local.
Administrația Bazinală de Apă Crișuri anunță că va continua monitorizarea sistemului și va căuta să extindă acest model în alte zone vulnerabile, consolidând astfel protecția împotriva secetei și sustenabilitatea resurselor de apă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!