BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
560.000 de lei pentru promovarea talentelor

560.000 de lei pentru promovarea talentelor

De Crina Dobocan
la 25 May 2022 09:54

560.000 de lei pentru promovarea talentelor

25 May 2022 09:54
Programul MOL România de promovare a talentelor se află în acest an la a XVII-a ediție.
Scris de Crina Dobocan - Programul MOL România de promovare a talentelor se află în acest an la a XVII-a ediție.

Trimite articolul

X

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat o nouă ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Finanțarea alocată în acest an este de 560.000 de lei. La ediția 2022 a programului se pot înscrie tineri sportivi și artiști cu rezultate foarte bune în domeniul lor de activitate. Ei au la dispoziție o lună pentru a solicita cererea de finanțare (până la data de 23 iunie inclusiv).

Program lansat cu o expoziție

Evenimentul de lansare a programului, organizat la Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca, s-a bucurat de prezența profesorului universitar dr. Dorel Găină, care a deschis expoziția tânărului pictor Andrei Pennazio, beneficiar al Programului MOL de promovare a talentelor în ultimii patru ani. Elev în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Octav Băncilă” din Iași, acesta a avut atât expoziții personale, cât și împreună cu alți artiști, atât în țară, cât și în străinătate, cea mai recentă fiind găzduită de Florența (italia), în luna aprilie. De asemenea, evenimentul s-a bucurat și de prezența tinerilor artiști Kiss Janka, vioară, Tudor Torge, chitară clasică și Vizsnyai Botond, canto, beneficiari ai Programului MOL, care au încântat audiența prin momente muzicale emoționante.

Sprijin financiar

Organizat pe bază de concurs de proiecte, programul oferă sprijin financiar pentru achiziționarea de materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la concursuri, festivaluri, cantonamente.

[eadvert]

„Suntem onorați de faptul că foarte mulți tineri sportivi și artiști, împreună cu antrenorii și profesorii lor, iau în considerare Programul MOL de promovare a talentelor, iar această recunoaștere înseamnă foarte mult pentru noi. Pentru MOL, susținerea performanței tinerilor talentați cu rezultate deosebite rămâne o preocupare prioritară și constantă, reafirmând încă odată angajamentul nostru pentru programe de responsabilitate socială care să aducă o schimbare în bine”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

Tinerii sportivi și artiști cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani pot depune proiectele online până la data de 23 iunie 2022 pe site-ul Fundației Pentru Comunitate.

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică, ori pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Categorie specială

Pot fi înscrise atât proiecte individuale, cât și propuneri realizate de echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor și bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat ediției 2022 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani sunt și ei invitați să se înscrie, existând o categorie specială, dedicată celor care au obținut finanțare în anii anteriori și au trecut de vârsta majoratului.

„Foarte mulți tineri realizează că rezultatele trebuie promovate și performanța trebuie susținută. Îi încurajăm pe cei care doresc să se înscrie la ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor, recomandându-le să cuprindă în proiectul propriu toate realizările din ultimii doi ani și să explice foarte clar scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, inclusiv finanțarea de care au nevoie și pe care o solicită. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației și ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere. De asemenea, pot comunica și în grupul de Facebook al Programului, înființat tocmai cu acest scop. Recomandăm tinerilor să înceapă din timp procedura de înscriere, care este extrem de accesibilă,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, la secțiunea „Artă”.

Din finanțarea totală a ediției a 17-a, 220.000 de lei sunt destinați sportului, 200.000 de lei sunt dedicați domeniului artelor, iar 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului.

Solicitările pot fi depuse până la data de 23 iunie 2022, iar detaliile programului pot fi găsite accesând: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

Pe parcursul celor 16 ediții ale Programului au fost susținuți 3.061 de tineri și 2.409 de proiecte din toată țara, cu o finanțare totală alocată în valoare de 5.467.000 de lei.

Trimite articolul

X
Taguri:
editie noua ,
MOL Romania ,
promovare ,
talente
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Oradea. Un pieton a fost acroșat de o mașină
    Incidentul s-a produs în seara zilei de vineri, 5 decembrie.

    România

    Sub brad, cu bucurie: cum să faci un Crăciun de neuitat pentru copii, fără excese
    Odată cu apropierea noului an, părinții, bunicii și mătușile intră deja în ritmul pregătirilor de Crăciun: ce jucării își doresc cei mici, cât să cheltuiască și ce cadouri ar trebui să lase Moșul sub brad.

    România

    România schimbă regulile pentru permisele non-UE. Cine va putea conduce legal
    În data de 3 decembrie, Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care stabilește noile condiții pentru deținătorii de permise de conducere provenite din afara Uniunii Europene cu care pot circula legal pe drumurile publice din România

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oradea, printre orașele vizate de una dintre cele mai mari preluări din retailul românesc
    Oradea devine una dintre piesele-cheie într-o mișcare majoră de pe piața retailului din România, după ce un lanț românesc a finalizat preluarea a zeci de magazine cedate în urma unei tranzacții de amploare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Paradă și festival de colinde în inima orașului
    Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui marți, 9 decembrie, ediția a XIX-a a Festivalului de colinde „Noi umblăm a colinda”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăria Oradea, între două scenarii fiscale pentru 2026. Creșteri temperate sau salturi de 80–150% la impozite și taxele locale
    Primăria Oradea a prezentat, în 5 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute de primarul Florin Birta și directorul Direcției Economice, Eduard Florea, proiectul detaliat al impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2026.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.