Nivelul apei termale în Lacul cu nuferi din Băile 1 Mai a crescut cu aproximativ 70 cm, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Exact în urmă cu un an, lacul părea mai mult o baltă, iar priveliștea a speriat-o și pe președinta Agenției Naționale pentru Arii Protejate, Adi Croitoru, prezentă în Bihor pentru a anunța că principala provocare a instituției va fi aceea de a reda, în 5 ani, lacul turiștilor. Aceasta urma să se întâmple printr-o investiție de 10 milioane de euro. Singura afirmație care pare să fi rămas în picioare e aceea că „lacul Pețea va fi un indicator de seamă despre ceea ce se întâmplă cu apa termală…”.

Fostul custode, până la înființarea Agenției Naționale pentru Arii Protejate, Andrei Togor crede că nivelul apei a crescut ca urmare a blocării activității în ștrandurile din stațiune. Una dintre teoriile care explicau dispariția apei geotermale din lac și a unor specii unice a fost tocmai cea a forajelor ilegale din localitate.Peste trei sferturi din luciul lui a dispărut şi odată cu el şi specii unice în lume, cum ar fi nufărul termal, roşioara lui Racoviţă sau melcul Melanopsis. „Se întâmplă să fie apă termală, ca urmare a reducerii drastice a consumului acestei resurse. Reactivarea izvorului sublacustru nu e o surpriză, noi am constatat în fiecare an că se reactivează când consumul e mic atât pentru turism balnear, cât și pentru încălzire”, crede Andrei Togor. Peste proiectul anunțat de președintele Adi Croitoru s-a lăsat tăcerea.
Acum, administrația locală vorbește despre un proiect transfrontalier, în care comuna Sânmartin în parteneriat cu o administrație din Ungaria, ar urma să investească în rezervația de la Sânmartin 2 milioane de euro, în special în igienizări și împrejmuiri.
„Avem două proiecte care vizează implementarea unor activități prevăzute în planul de management al ariilor protejate de acolo. Sunt vizate speciile invazive, am realizat o campanie de curățire, un eveniment dedicat copiilor și altele”, spune Andrei Togor.
Trimite articolul
XProiect transfrontalier, rachete…
Executatii pe hotii din zona, ieftin si benefic pentru toata lumea… sau nu vreti asta?
-
Doar nu crezi ca se va schimba ceva, hotii aia au protectie la cel mai inalt nivel.
Bine ca e si ceva “transfrontalier”, ca parca noi n-am fi in stare, dar asta e.
Macar sa se faca ceva befefic pentru microclimatul de acolo, iar toate acele aductiuni ilegale de apa termala sa fie oprite.
-
Pentru că nu sunteți în stare, pur și simplu. Se și vede. Ungurii măcar au experiență în domeniu.
toate insitutiile statului se fac ca nu vad ceea ce se vede si din satelit. Se fura apa termala la greu, toata lumea fura in draci iar prostii astia fac studii si proiecte. O sa ramineti cu studiile si proiectele in citiva ani pentru ca apa termala o sa o importati din Ungaria.
Deci aşadar şi prin urmare nu mai e… evaporare.
Mult de credem a plouat, nu ştim când, cã am uitat.