A doua zi a Conferinţei Naţionale „Zilele Filmului Istoric” organizată de Muzeul Ţării Crişurilor – Complex Muzeal a fost dedicată proiecției filmului „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1984) în regia lui Mircea Veroiu şi scenariul lui Anghel Mora, și dezbaterii „Cinematografia românească – instrument al regimului comunist de propagandă şi manipulare?”.

Invitaţi la dezbatere au fost Bogdan Burileanu, critic de film și producător delegat al filmului proiectat, actorul Gheorghe Visu şi prof. univ. dr. Adrian Cioroianu. Moderatorul discuţiilor a fost istoricul Gabriel Moisa, amnagerul instituţiei muzeale orădene. Întâlnirea u invitaţii a fost facilitată de Adina Rențea – manager cultural.

[eadvert]

Filmul „Să mori rănit din dragoste de viaţă” reflectă nişte realităţi interbelice, câteva lucruri fiind foarte clar delimitate în film. Evenimentele se petrec în anul 1933. Este povestea de viață și de moarte a doi tineri ilegaliști comuniști, în timpul crizei economice din anii ’30 și al evoluției vieții politice a României înspre fascism. Cei doi fac o acțiune de sabotaj a unei fabrici de armament româno-germane și-l eliberează pe un conducător al Partidului Comunist, ce fusese arestat de Siguranța Statului în timpul unei greve muncitorești din portul Galați.

Criticul de film Bogdan Burileanu spune: „Cred că principala întrebare ar fi: de ce s-a făcut filmul ăsta? La film mergi ca să te distrezi. Dar în 1982-1983 când s-a făcut filmul, istoria era alta. Filmul era un instrument de propagandă. Filme fictive, dar adevărul rămâne. Adevărul glorios al Partidului Comunist. În anii aceia, partidul comunist voia să arate că el a luptat în ilegalitate cu regimul burghezo-moşieresc, împotriva fascismului. Este o istorie falsificată grosolan. Doar că nu le ajungea doar asta, trebuiau să apară şi lucruri cât de cât spectaculoase”.

Industria cinematografică era o industrie care trebuia să producă, iar producătorul era partidul. „Îţi dădea banii şi trebuia să faci ce ştii ca să araţi publicului cum s-a luptat partidul. Filmul ăsta a costat peste 2 milioane de lei în perioada în care un profesor avea salarul între 1500 şi 2000. Iniţial scenariul vorbea de doi tineri cu idealuri frumoase dar care doreau să se implice, să facă ceva. Personajul Horaţiu jucat de Claudiu Bleonţ spune foarte clar: Eu o să fac, de acord, dar dacă mă prind eu nu rezist, eu spun tot”, explică Burileanu.

„Lupta în ilegalitate a partidului a fost un circ”

Aparatul comunist a trecut însă la masacrarea scenariului. Totul trebuie să fie în regulă, să fie un film „corespunzător”. Mircea Veroiu avea viziunea lui asupra poveștii. Invenţiile cu ilegalitatea trebuiau să rămâna în fundal, în prim-plan trecând cei doi protagoniști, Horațiu (Claudiu Bleonț) și Sarca (Gheorghe Visu). Fiind vorba despre istoria partidului, unele lucruri trebuiau eliminate sau modificate, cum ar fi un personaj cu nume care suna evreiește sau un personaj care „a plecat din țară”. Grav era mai ales finalul, când Horaţiu se sinucide trăgându-l după el pe inspectorul Siguranţei. Şi asta pentru că un comunist luptă, nu se sinucide! „Ce se taie, nu se fluieră, băi tovarăși!”, spune cineva.

O singură replică din film, care nu fusese inclusă în scenariul aprobat, a scăpat totuţi cenzurii. Cea când comisarul Siguranței (jucat de Marcel Iureş) îl întreabă pe jutânărulnele comunist: „Ce vreți voi, bă? O lume mai bună, în care voi să ne băgați pe noi la pușcărie?!”

„De fapt, toată lupta în ilegalitate a partidului a fost un circ, dar ei construiau o falsă istorie. Este de fapt istoria filmului care falsifică. Actorii au salvat filmul, ce se putea salva”, spune criticul de film.

Gheorghe Visu mărturiseşte că încă încearcă să îşi aducă aminte scenariul pe care l-a citit prima dată. Era de fapt povestea a doi prieteni care se întâlnesc într-un tren, sau într-o gară şi îşi continuă drumul împreună. Tânărul are o misiune de îndeplinit. Povestea era frumoasă. Personajul lui Marcel Iureş era de fapt un cârnăţar din Brăila. Nu avea nicio legătură cu vreo organizaţie. De altfel, scenariul a marcat debutul lui Anghel Mora la nici 30 de ani.

Visu mărturiseşte că Mircea Veroiu iniţial nici nu l-a vrut în rolul Sarca. I-a dat să citeasă scenariul dar i-a spus să îşi aleagă orice alt personaj în afară de cele două principale, Sarca şi Horaţiu.

De la scenariul iniţial au apărut personaje noi, balul simbriaşilor nu mai era doar o petrecere în care se petrece o încăierare pe care Sarca o rezolva imediat şi cu asta se termina, ci devine o dispută între tânărul ilegalist şi un om al Siguranţei. De asemena, în scenariul iniţial nu exista nicio explozie, nicio fabrică. „Încercam tot timpul să aduc ceva din culoarea personajului din scenariul iniţial. Dar până la urmă, filmul merita să fie făcut”, spune actorul.

Gheorghe Visu îşi aminteşte şi de presiunea din timpul filmărilor. Pe platoul de filmare era directorul de producţie care avea atribuţii economice şi căruia nu îi trebuia să aibă probleme la vizionare. De aceea, fiecare pagină dinscenariu era aprobată şi ştampilată. „Tot ce spuneai trebuia să corespundă cu pagina ştampilată”, spune Visu. Filmul a fost făcut în 50 de zile. S-a filmat la Bucureşti, la Galaţi, la Brăila, la Sinaia, iar scena de la mină a fost filmată la Deva.

„Comuniştii puneau bombe. Erau terorişti”

Din perspectiva lui Gabriel Moisa, filmul prezintă regimul interbelic, un regim negru, violent, care „îşi devorează cetăţenii”. În poveste avem legionarii şi avem comuniştii, ambele în subteran, în afara legii.

„Legionarii sunt răi, comuniştii sunt buni. Şi unii şi alţii în ilegalitate. Legionarii sunt răi, se aliază cu duşmanii, deshid o fimă română-germană, care nu are nicio treabă. Şi nici nu trebuiau ca faptele să fie adevărate. Trebuiau să arate că legionarii erau coloana a V-a a nazismului din România. Au venit comuniştii care sunt buni, în aceeaşi situaţie de ilegalitate, dar care pun bombe. Sunt nişte terorişti. Dar ei sunt buni. Consultant ştiinţific a fost prof. dr. Ion Ardeleanu, directorul Institutului de istorie a culturii, responsabil cu curăţenia ideologică a filmelor din acea perioadă. Dacă în anii ’60 aveam consultanţi ştiinţifici ca Hadrian Daicoviciu sau Constantin Daicoviciu, unde am ajuns în anii ’80! Consultantul nu mai era istoricul de specialitate!”, precizează Gabriel Moisa.

Despre bucătăria internă a filmelor a vorbit Bogdan Burileanu. Regizorul ca să poată să facă un film, trebuia să arate că este devotat cauzei comuniste, că este disciplinat şi că face ceea ce comandă ei, obligaţii pe care nu mulţi reuşeau să le îndeplinească. Unii regizori sau scenarişti mai dădeau şi şpagă pentru a-şi putea realiza filmul. Singurul regizor care s-a opus vehement cenzurii a fost Mircea Daneliuc. Dan Piţa era abil, spunea că face ca ei şi trecea. Sterea Gulea a făcut puţin scandal la „Moromeţii”, care rămâne totuşi o capodoperă, când comisia s-a legat de Moromete pentru că nu munceşte deloc.

„Încercam să salvăm cât se putea salva”

„De cei de la cenzură nu scăpa nimic. Eventual nu pricepeau, aia era altă poveste. Ce pot să vă spun este că la regizori ca Daneliuc sau Stere Gulea se filmau duble diferite, variante, cu care se încerca: trece sau nu trece. Se mergea până acolo că dacă aveai o replică în care se spunea ceva mai nasol, noi din sală, în timpul vizionării, ori foşneam o hârtie, ori dădeam potenţiometrul ca să bâzâie, pentru că ştiam că trebuie să treci de comisie ca să mergi mai departe. Încercam împreună cu regizorii de valoare să salvăm cât se putea salva”, spune criticul de film.

Burileanu a dat ca exemplu filmul „Pădureanca”, regizat de Nicolae Mărgineanu, pe un scenariu scris împreună cu Augustin Buzura după nuvela omonimă de Ioan Slavici. Personajul Iorgovan jucat de Adrian Pintea Buzura l-a construit pe imaginea lui Nicu Ceauşescu, un beţiv şi un afemeiat, iar Melania Ursu o întruchipa perfect ca personaj pe Elena Ceauşescu. Burileanu l-a întrebat pe Buzura înainte de vizionarea filmului, ce le va spune celor din comisie dacă îşi vor da seama. Şi Buzura i-a răspuns: „Dragă, sigur or să vadă şi or să înţeleagă, dar nu va îndrăzni să spună nimeni nimic, pentru că dacă filmul a ajuns aici, şi ei sunt vinovaţi de cum s-au cheltuit banii”. Şi într-adevăr, au tăcut. La proiecţie în sală, se aude Simina, iubita lui Iorgovan, cu replica: „Nu mai putem să trăim aici, trebuie să fugim în altă parte”. Din întunericul sălii s-a auzit un bătut din palme. Nimeni nu băgase de seamă conotaţia replicii. Le mai scăpau… Din „Pădureanca” s-au tăiat însă cadre și chiar secvențe întregi, ca să nu se vadă că, pe atunci, era de mâncare.

„O temă trasă de păr”

Istoricul Adrian Cioroianu amintea că dacă datele statistice sunt corecte, după premiera din 1984, filmul „Să mori rănit din dragoste de viaţă” a avut 1.345.131 de spectatori, care poate e puţin în raport cu filmul „Mihai Viteazul” sau cu „Nea Mărin Miliardar”, dar ar fi enorm în raport cu filmele de astăzi.

Burileanu i-a răspuns: „Nu sunt reale, se falsificau deliberat. Se luau biletele de la ‘Sandokan, tigrul Malaeziei’ şi de la alte filme şi se treceau la filmul comunist. Cinematografia raporta partidului că are audienţă mare, că vine publicul şi învaţă”.

Adrian Cioroianu a amintit că în funcţie de acele cifre, regizorii primeau bani.

„Aici avem doi actori buni, cu un regizor surprinzător pentru o asemenea temă trasă de păr. Iar scena din vagonul cu manechine este absolut suprarealistă. Este demnă de memorialismul italian sau de filmele sovietice din anii ’20, înainte de Stalin. Orice fragment l-ai lua pe bucăţi, te izbeşte de suprarealism”, amintidu-i şi pe actorii excepţionali Tora Vasilescu, Marcel Iureş, Dragoş Pâslaru.

Inadvertenţe, inveţii care să slujească imaginii în legalitate pe care şi-o construia regimul comunist „O temă trasă de păr ca să fie politică şi o realizare artistică pe care eu nu o pot nega”, încheie Adrian Cioroianu.

Filmul „Să mori rănit din dragoste de viaţă” a fost produs la Casa de filme 4. În 1984, la ACIN Mircea Veroiu a luat Premiul pentru regie şi Gheorghe Visu şi Claudiu Bleonţ au primit diplome de onoare. În 1984, la Costineşti, filmul a luat Marele Premiu, premiul pentru imagine şi menţiuni speciale pentru Gheorghe Visu şi Claudiu Bleonţ.

Conferinţa Naţională „Zilele Filmului Istoric” a fost realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Arhivei Națională de Filme – Cinemateca Română.