BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acuzații de naționalizare privind Casa de Cultură a Sindicatelor

Acuzații de naționalizare privind Casa de Cultură a Sindicatelor

De Sorin Martin Vereș
la 7 June 2025 12:00 Reactualizat la: 5 June 2025 12:13
5 Comentarii

Acuzații de naționalizare privind Casa de Cultură a Sindicatelor

FOTO: ccsoradea.ro
7 June 2025 12:00 Reactualizat la: 5 June 2025 12:13
Un nou conflict de natură juridică a apărut în legătură cu dreptul de proprietate asupra Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
Scris de Sorin Martin Vereș - Un nou conflict de natură juridică a apărut în legătură cu dreptul de proprietate asupra Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

Trimite articolul

X

Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) și Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea (CCS Oradea), sub semnăturile directorului general Adrian Boaje și directorului Marius Crețu, au emis un comunicat de presă cu un conținut ferm și critic, ca reacție la adoptarea, la 29 mai, de către Consiliul Local Oradea, a hotărârii prin care se atestă apartenența imobilului situat în Piața 1 Decembrie nr. 18 la domeniul public al orașului.

Din punctul de vedere al sindicatelor, decizia este un act abuziv de „naționalizare” a unui bun care face parte din patrimoniul național sindical, construit și deținut de sindicate, cu implicații juridice și simbolice majore.

Fundamentele dreptului asupra Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea

Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea a fost edificată în anul 1968, cu fonduri proprii ale Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 396/1968, care a aprobat investiția în valoare de 10,8 milioane de lei și dreptul de folosință gratuită pe teren de 6.300 mp, pe perioadă nedeterminată.

Astfel, acest imobil a fost și rămâne un simbol al patrimoniului sindical, construit cu resurse sindicale și destinat comunității salariaților. După Revoluția din 1989, UGSR s-a transformat, pe baza unui proces democratic și juridic clar, în Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), iar patrimoniul său a fost transmis către această nouă entitate și ulterior către ANCCSR.

Aceasta din urmă este astăzi titularul dreptului de proprietate asupra Casei de Cultură din Oradea, conform prevederilor statutare și sentințelor judecătorești care recunosc acest transfer de patrimoniu. În consecință, ANCCSR și CCS Oradea susțin că dețin în mod incontestabil dreptul de proprietate asupra construcției, având la bază documente oficiale, inclusiv sentința judecătorească nr. 782/1990, prin care CNSLR a dobândit personalitate juridică și toate actele care susțin legitimitatea patrimoniului sindical.

Disputele cadastrale și juridice privind proprietatea

Deși terenul aferent Casei de Cultură a fost trecut în domeniul public al Municipiului Oradea încă din 2005, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 645/2005, această decizie se referea exclusiv la teren, nu și la construcție, care rămânea în proprietate sindicală.

Potrivit reprezentanților sindicali, în Cartea Funciară, în anii următori s-au făcut înscrieri contradictorii, în urma unor erori materiale, care au condus la înscrierea Municipiului Oradea ca proprietar și asupra construcției, fără un act legal care să justifice acest transfer. Mai mult, prin Încheierea nr. 141886/24.11.2023, instanța a constatat această eroare și a dispus radierea dreptului de proprietate al Municipiului asupra construcției, corectând situația în favoarea sindicatelor.

Cu toate acestea, pe 29 mai 2025, Consiliul Local Oradea a adoptat o nouă hotărâre prin care Casa de Cultură a Sindicatelor este inventariată în domeniul public al municipiului, cu riscul de a invalida decizia instanței și de a bloca drepturile legitime ale ANCCSR.

Potrivit legislației naționale (Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, Codul civil, Codul administrativ), dreptul de proprietate asupra bunurilor publice se dobândește numai prin acte legale expres prevăzute, cum ar fi achiziția publică, exproprierea, donația sau alte convenții expres reglementate. Inventarierea prin hotărâre administrativă nu are puterea de a transmite dreptul de proprietate, ci doar de a delimita domeniul public, fără a afecta drepturile reale existente.

În cazul Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea, nu există niciun act juridic sau tranzacție care să fi transmis dreptul de proprietate de la ANCCSR către Municipiul Oradea. De aceea, adoptarea hotărârii Consiliului Local este văzută de către sindicate ca un abuz și un act de naționalizare ilegală. ANCCSR și CCS Oradea anunță că vor continua demersurile juridice pentru apărarea drepturilor de proprietate și vor sesiza instituțiile competente pentru stoparea acestor acțiuni abuzive. Ei solicită transparență, dialog și respectarea legii din partea autorităților locale.

O decizie necesară pentru reabilitare

În motivarea Hotărârii Consiliului Local Oradea din 29 mai, se menționa că prin Decizia civilă nr. 303/A/2025, Tribunalul Bihor a constatat absența intabulării dreptului de proprietate, deși municipalitatea și-a exercitat controlul asupra clădirii încă de la edificarea acesteia.

Această decizie a determinat Primăria Oradea să inițieze procedura de clarificare juridică și de reînscriere a dreptului de proprietate, folosindu-se de dispozițiile legale în vigoare. Hotărârea Consiliului Local se fundamentează pe mai multe prevederi legale, printre care art. 29 alin. 9 din Legea nr. 18/1991, care stabilește că „construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor și în administrarea primăriilor”.

În plus, Autorizația nr. 3 din 2005 a Ministerului Culturii și Cultelor recunoaște imobilul ca așezământ cultural. De asemenea, Codul administrativ (OUG nr. 57/2019) și Codul civil oferă baza legală pentru includerea unor astfel de imobile în domeniul public local, prin hotărâre a consiliului local, atunci când acestea sunt de uz sau interes public local. Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a subliniat, în referatul de aprobare, că reabilitarea clădirii este un obiectiv strategic al administrației locale.

„Deși, încă de la edificarea sa, construcția a fost destinată unei utilități publice, acest scop nu a fost atins în ultima perioadă. Intenționăm să reabilităm clădirea și să o redăm circuitului public, ca un centru cultural activ al orașului”, se arată în documentul transmis consilierilor locali. Decizia de atestare a apartenenței la domeniul public permite acum municipalității să demareze procedurile necesare pentru reabilitarea clădirii și atragerea de fonduri pentru modernizarea acesteia.

Fiecare parte vrea binele clădirii, dar în condițiile sale

Deși atât Primăria Oradea, cât și reprezentanții sindicatelor susțin ideea reabilitării și reintegrării Casei de Cultură a Sindicatelor în viața culturală a orașului, cele două părți rămân în dezacord fundamental privind statutul juridic al clădirii. Primăria consideră că are temei legal să înscrie imobilul în domeniul public local, invocând prevederi legislative ce permit transferul construcțiilor cu utilitate publică, în timp ce sindicatele contestă această abordare, susținând că dreptul de proprietate nu poate fi atribuit fără o procedură judiciară clară sau o decizie definitivă.

Acest conflict juridic riscă să întârzie sau să complice procesul de reabilitare, în ciuda faptului că ambele părți declară că doresc ca spațiul să fie redat comunității. În lipsa unei înțelegeri sau a unei soluționări legale definitive, viitorul Casei de Cultură rămâne incert, oscilând între voința administrativă și dreptul de proprietate revendicat.

Trimite articolul

X
Taguri:
acuzatii ,
casa de cultura a sindicatelor ,
nationalizare
5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. sandu2100 says:
    June 7, 2025 at 3:24 pm

    Aia trebuie demolata si facut parcare etajata acolo, si sa extinda pasajele ca au lipsuri de viraj la stanga si dreapta

    Reply
  2. anonim says:
    June 8, 2025 at 8:29 pm

    De ce nu ? Numai bunurile cultelor religioase si ale persoanelor fizice se pot nationaliza ?

    Reply
  3. sandu2100 says:
    June 9, 2025 at 9:02 am

    Eu as demola-o, sa ii vad apoi ce fac. Oricum e doar gaura la buget. O parcare e mai utila decat “cultur”, vezi doamne vrem sa parem elevati. La salar minim pe Borsului nu ttebuie cultura, noi vrem parcari la TDI, si unpumn in gura celor ce nu vor

    Reply
  4. Demolare says:
    June 9, 2025 at 2:22 pm

    Afara cu epava! Care sindicate? E o mizerie ordinara, intregiti parcul si demolati porcaria aia faraonica si mancatoare de bani

    Reply
    • anonim says:
      June 10, 2025 at 2:28 pm

      corect, numai bugetarii mai au voie sa aibe sindicate …

      Reply
  5. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Zi aglomerată pentru pompierii bihoreni: copaci căzuți pe carosabil și stâlpi deteriorați în urma viscolului
    ISU Bihor intervine în zone montane afectate de ninsori și copaci căzuți, pentru siguranța circulației și a cetățenilor.

    Stiri Inter(Nationale)

    FOTO-VIDEO
    SUA a atacat Venezuela. Președintele Maduro și soția sa au fost capturați de Trump și scoși din țară
    Statele Unite au lansat sâmbătă dimineață atacuri militare de amploare asupra Venezuelei, lovind inclusiv zone urbane și obiective militare din Caracas, în timp ce Donald Trump a anunțat capturarea președintelui Nicolas Maduro, acuzații respinse ferm de autoritățile de la Caracas, care vorbesc despre o „agresiune militară” fără precedent.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Licitație pentru închirierea a două spații comerciale în Cetatea Oradea. Vezi care este prețul de pornire
    În baza votului dat de consilierii locali, Primăria Oradea va proceda la închirierea, prin licitație publică, a două spații cu altă destinație decât cea de locuință, situate în corpul C din Cetatea Oradea, un ansamblu istoric aflat în domeniul public al municipiului.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Traficantul de pe Instagram, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. Vindea „cristal” și canabis în Oradea
    Ultima zi a lui 2025 i-a adus unui tânăr din Oradea o condamnare la 2 ani de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani, pentru trafic de droguri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Orădeanul Răzvan Chiriac a pornit singur într-o călătorie de 16 zile şi 7.000 km, prin opt ţări
    Autorulota îl va purta prin: Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Franţa, Spania, Italia și Slovenia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Radiografia mediului de afaceri: Bihorul, între județele cu cele mai multe firme închise
    Aproximativ 75.000 de firme au fost radiate până la finalul lunii noiembrie, arată datele ONRC. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.