Vlad Munteanu
Parcursul său nu este rezultatul unui noroc întâmplător, ci al unui traseu dificil, construit pas cu pas, cu multă muncă, selecții dure și o viziune clară asupra lumii. Într-un dialog amplu, Vlad vorbește despre admiterea extrem de exigentă, despre viața de student în Franța, despre sprijinul real oferit de statul francez, dar și despre diferențele profunde dintre educația occidentală și cea din România.
Studentul a absolvit gimnaziul la Colegiul Național „Iosif Vulcan” iar liceul la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Astăzi este student la Sciences Po Paris, Institutul de Studii Politice, o instituție fondată în 1871, în contextul marilor frământări europene de după războiul franco-prusac, cu misiunea de a forma elite capabile să înțeleagă și să modeleze lumea modernă.
„Studiez Arte Liberale, un program multidisciplinar care pune accent pe gândirea critică și pe înțelegerea contemporaneității. Avem cursuri de drept constituțional, sociologie, științe politice, economie, dar și module dedicate ecologiei, securității sau marilor teme sociale. Este un profil care vine din tradiția universitară europeană, din momentul în care lumea începea să iasă din Evul Mediu și să se confrunte cu modernitatea”, explică el.
Decizia de a pleca din România nu a fost una bruscă, dar nici întâmplătoare. A fost rezultatul unei nevoi de desprindere și al unei intuiții legate de viitor.
„A fost o combinație între dorința de a ieși din zona de confort și conștientizarea faptului că o universitate precum Sciences Po îți oferă oportunități reale. Nu a fost o fugă romantică, ci o alegere lucidă. Un rol important l-a avut și profesoara sa de filosofie din liceu, Elvira Groza, cea care l-a îndrumat spre această direcție. „Ea mi-a atras atenția asupra comunității internaționale de la Sciences Po și mi-a spus că ar putea fi un loc potrivit pentru mine. A fost un impuls decisiv”.
Admiterea și viața de student în Franța
Procesul de admitere la Sciences Po este considerat printre cele mai exigente din Europa. Nu există examene clasice, dar selecția este extrem de dură.
„Primul pas este analiza rezultatelor școlare. Mediile contează enorm. Dacă nu ai note foarte mari, șansele scad drastic. Apoi urmează scrisorile de recomandare și un set de eseuri, în care trebuie să arăți cine ești, cum gândești și ce viziune ai asupra lumii”.
Eseurile nu sunt simple compuneri, ci teste reale de maturitate intelectuală.
„Se urmărește dacă ai inițiativă, dacă te-ai implicat în comunitate, dacă ai o gândire coerentă. Nu impresionează numărul de voluntariate făcute la întâmplare, ci coerența și impactul real”. După această etapă urmează un triaj sever, iar cei rămași sunt chemați la interviu. „Acolo stai față în față cu profesori și membri ai conducerii. Se caută deschidere, capacitate de argumentare, maturitate. Nu e un interviu comod”. Un lucru important pe care Vlad îl subliniază este că banii nu joacă un rol decisiv. „Taxele sunt calculate în funcție de venitul familiei. Egalitatea de șanse este reală. De la copii de miliardari până la refugiați, toți suntem tratați la fel”.
Contrar percepției generale, viața de student în Franța nu este neapărat mai scumpă decât în România.
„Costurile sunt comparabile cu cele din Oradea sau Cluj-Napoca, mai ales că eu studiez într-un campus din afara Parisului”.
Statul francez oferă sprijin concret studenților, inclusiv celor străini. Prin CAF (Caisse d’Allocations Familiales), studenții pot primi între 200 și 800 de euro lunar, în funcție de venituri. În plus, există CROUS – sistemul național de sprijin studențesc – care oferă mese la prețuri simbolice, de 3-4 euro.
„Există burse, ajutoare sociale, cantine, sprijin real. Nu e un mit. Evident, trebuie să muncești, dar nu e imposibil să te întreții”. Programul zilnic este intens: cursuri lungi, seminarii, lecturi, proiecte. „De obicei am două cursuri pe zi, fiecare de câteva ore. Pe lângă asta, există multă muncă individuală, bibliotecă, proiecte. Biblioteca e practic a doua casă”.
În paralel, studenții sunt încurajați să participe la activități civice, ONG-uri, ateliere artistice. Vlad urmează și cursuri de teatru clasic, axate pe relația dintre societate și putere.
„Plecarea nu înseamnă abandon. Unii se vor întoarce, alții vor ajuta România de la distanță”
Cea mai mare diferență față de România este – spune el – libertatea intelectuală și relevanța cursurilor.
„Nu există subiecte tabu. Din contră, tocmai temele sensibile sunt discutate cel mai mult. Dreptul nu e predat abstract, ci prin decizii reale, prin impactul asupra societății. Totul e interdisciplinar”.
Educația este gândită ca un instrument pentru lumea reală, nu ca un scop în sine.
„Înveți ca să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău, nu ca să reproduci informație”.
În ceea ce privește discriminarea, experiența sa este una clară:
„Nu am simțit nicio diferență pentru că vin din Europa de Est. Din contră, diversitatea e valorizată. Avem chiar cursuri obligatorii despre incluziune și respect”.
Vlad își dorește să lucreze în viitor în cadrul Națiunilor Unite, în zona de management al crizelor. Este interesat de geopolitică și de regiunea Asiei de Sud-Est, în special de securitatea din Marea Chinei de Sud. Privind spre actualul context internațional, marcat de instabilitate, polarizare și un val tot mai mare de dezinformare, tânărul spune că încearcă să rămână lucid și ancorat în lucrurile esențiale. În ciuda zgomotului de fond și a liderilor care cultivă confuzia, crede că realitatea are propriile mecanisme de corecție.
„Adevărul e ca uleiul, iese întotdeauna la suprafață. Timpul a demonstrat asta de fiecare dată”, afirmă el, convins că, dincolo de discursuri și manipulări, faptele ajung întotdeauna să se impună. Nu exclude cercetarea și nici revenirea în România. „Cred că plecarea nu înseamnă abandon. Unii se vor întoarce, alții vor ajuta de la distanță. Important e să faci ceva relevant”. Despre exodul tinerilor, spune că fenomenul este mai nuanțat decât pare. „Nu mai e un val de plecări definitive. Mulți se întorc sau rămân conectați. Important este ce faci cu experiența acumulată”.
„Nu e adevărat că nu se poate”
Pentru liceenii care visează să studieze în străinătate, mesajul său este direct:
„Cel mai mare mit este că nu se poate. Ba da, se poate. Dar cu muncă, disciplină și claritate. Contează să știi cine ești și ce vrei. Restul se construiește”. Iar concluzia sa spune, poate, cel mai bine cea ce îl definește: „Lumea se schimbă rapid. Eu simt nevoia să o înțeleg, să o explorez, să o gândesc. Poate nu există un «sfârșit» clar, dar există o responsabilitate de a merge mai departe lucid, cu sens.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!