Cetatea Piatra Şoimului, din localitatea Peştiş, oraşul Aleşd, este unul dintre cele mai importante și complexe monumente medievale din Bihor.

Informațiile documentare sunt puţine pentru a stabili o dată clară și un constructor pentru fazele de început ale cetății. Prima atestare documentară a cetății apare la 1306. Conform cercetătorilor, până în prezent, scenariul potrivit căruia începuturile cetății ar fi în anii imediat următori invaziei mongole, implicit al conciliului de la Lyon, pare cel mai plauzibil. În acest context, donarea masivă a unor proprietăți bihorene, făcută de către regele Bela al IV-lea pentru judele regal Paul din neamul Geregye, îl indică pe acesta din urmă ca inițiator al edificării cetății Piatra Șoimului.

Familiile care au stapânit Piatra Șoimului, pe vremea când statutul domeniului era unul nobiliar, au fost: Geregye (1257- 1284), Borșa (1285-1316), Kaplai (1398- 1406), Lackfi (1406-1413), Ladislau Kusaly și Stefan Banfi (1435-1456), Mihaly Orszagh și Emeric Pereny (1462-1472), Dragffi (1472-1569), Bathory de Simleu (1569-1571), Zolyomi de Albiș (1610-1622), Gavrilaș Movilă (1622-1637) și Constantin Șerban (1658-1660).

Între 1456-1462, domeniul a fost în posesia Episcopului catolic de Oradea, Ioan Vitez de Zredna. Dintre Principii Transilvaniei care au stapânit domeniul, o mențiune specială o merită Stefan Bocskai, care, între 1599 și până la moartea sa, în 1606, va transforma domeniul și cetatea într-una din reşedinţele sale favorite.

Ansamblul Cetatea Piatra Șoimului

Situl este amplasat pe un vârf de stancă, la o altitudine de 450 de metri, într-o zonă ce domină valea Şoimului și care oferea o largă vizibilitate spre sud – cel mai vulnerabil punct al cetății.

Ansamblul Cetatea Piatra Șoimului are mai multe componente. Este vorba de cetatea propriu zisă, care este compusă din donjon, zidurile de incintă, compartimentările cu diverse utilități, un tunel antropic şi două turnuri (Nordic și Sudic), apoi un turn pe latura sud-vestică, Peștera Șuticoasa – închisă în evul mediu cu un zid, Prisaca 1 şi Prisaca 2, ambele construite în sec. al XlV-lea, precum și capela familiei Bathyány. În plus, pe valea Șoimului, în cursul cercetărilor au fost identificate șase cuptoare de ars varul, care ar fi posibil, ce puţin o parte dintre ele, să fi aparţinut șantierului de construcție a cetății medievale.

De curând s-a încheiat prima etapă a cercetărilor arheologice preventive desfășurate la Cetatea Piatra Șoimului, în cadrul unui proiect PNRR de consolidare și reabilitare, în valoare de peste 12 milioane de lei, derulat de Primăria orașului Aleșd.

„Muzeul Tării Crișurilor a efectuat descărcarea de sarcină arheologică în cadrul proiectului derulat prin PNRR de către Primăria Aleșd. Acesta are în atenţie punerea în valoare prin restaurare a patrimoniului cultural din arealul orașului, în primul ŕând a cetății de la Piatra Șoimului, locul unde au stat doi dintre domnii Țării Românești ai secolului al XVII-lea Este vorba despre Gavrilaș Movilă și Constantin Șerban, ambii stăpânind-o în vremuri de restriște pentru ei”, precizează istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal.

Cercetările s-au derulat pe parcursul a patru campanii arheologice propriu-zise, dublate de cercetări de teren și arheodetecție (2024-2025). Suprafaţa afectată de proiect este de 5.000 mp, suprafaţa cercetată fiind de 884 mp.

În urma cercetărilor arheologice din această campanie a fost stabilită stratigrafia cetății și fazele de construcție a acesteia. Cercetătorii au recuperat segmentele unui ancadrament romanic, ce provine din structura donjonului, dar şi un bogat material arheologic: ceramică, piese din metal, vase din bronz, monede și piese din os. Important de menţionat că s-au descoperit cinci archebuze, dintre care două cu sistemele de aprindere și muniția aferentă, precum și două fragmente de tun din bronz.

Echipa de cercetare din teren a fost compusă din: Dr. Călin Ghemiș – arheolog specialist, responsabil științific, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Dr. Molnár Kovács Zsolt – arheolog expert, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Drd. Loránt Darvas – arheolog specialist, Muzeul Secuiesc al Ciucului Mircurea Ciuc. Tehnicieni de săpătură: Antonio Nechifo r- Universitatea Oradea, Szücs Attila – ProArch Ingolstadt, Csokmai Gergő – Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Csokmai Iosif – Muzeul Țării Crișurilor Oradea.

Primele cercetări de aici au fost derulate de Muzeul Ţării Crişurilor, în două campanii, care au avut loc în anii 2016 şi 2020, responsabil ştiinţific fiind tot arheologul Călin Ghemiş.

„Cetatea Piatra Soimului este unul dintre cele mai importante monumente ale Bihorului Medieval. Cercetările arheologice demarate în anul 2016 și continuate pe parcursul câtorva campanii cu o extindere redusă au pus în evidență faptul că cetatea edificată pe un pisc de stâncă adăpostea un bagaj de informații extrem de interesante și importante pentru cunoașterea evoluției fortificației în sine, dar și pentru rolul pe care aceasta l-a jucat de-a lungul câtorva secole”, precizează Călin Ghemiş.

Unul dintre principalele rezultate ale cercetărilor preventive de la Piatra Șoimului a fost stabilirea evoluției cetății, fiind precizate nu mai puțin de șase faze de construcție, începând din secolele al XII-lea și al XIII-lea şi până în secolele XV-XVI.

Piese de ceramică descoperite

Materialele descoperite au fost înregistrate pe straturi și pe adâncimi, fiind transportate la Laboratorul de restaurare al Muzeului Țării Crișurilor, în vederea conservării și restaurării. La o parte dintre acestea, restaurarea a fost finalizată, lucrările fiind realizate de Ştefan Lipot – restaurator expert, respectiv Teofil Mureşan – restaurator metal.

Cea mai mare cantitate de materiale arheologice o constituie ceramica. Cele mai vechi descoperiri aparțin preistoriei: este vorba de câteva fragmente ceramice aparținând culturii Tiszapolgar și câteva aparținând fazei a doua a culturii Coțofeni. Alte materiale aparțin epocii dacice și au fost descoperite împreună cu materiale aparținând grupului Igrița (Ha A1) într-un singur punct al cetății, în colțul sud estic al turnului.

Arheologul Călin Ghemiş consideră că aceste materiale ar proveni dintr-o așezare încă neidentificată în teren, de unde, în cursul secolului al XIII-lea, ar fi fost adus pământ pentru a nivela golurile stâncii native.

Fragmentele unor căzănele din lut și a unor fragmente de oale ornamentate cu rotiță sunt cele mai timpurii materiale medievale, datând din secolele XII-XIII. Cea mai mare cantitate de ceramică este atribuită secolelor XV-XVII. Au fost descoperite vase întregi confecționate din ceramică albă de Vadu Crișului. Dintre descoperiri, trebuie menţionat un ulcior păstrat întreg, dar şi câteva cahle cu blazon, nesmălțuite, confecționate din aceeași lut alb specific olarilor din Vad. De asemenea, au mai fost recuperate: farfurii, ulcioare, pahare, tigăi, oale etc.

Este prezentă şi ceramica turcească, într-un lot de fragmente ce provin majoritatea de la boluri sau pahare pentru ceai. O mențiune specială o merită o farfurie fragmentară ornamentată cu motive vegetale. S-au găsit şi pipe confecționate din pastă fină, unele ornamentate, altele neornamentate, majoritatea fragmentare, care provin din straturile aparținând secolelor XVII, XVIII și XIX.

Tot de categoria ceramică aparţin fragmenetele de cahle și cahlele întregi, provenind de la cel puțin trei sobe.

„Fragmentele mai timpurii au suprafețele smălțuite cu smalț verde sau oliv şi provin de la cahle, cahle traforate precum și cahle de coronament. Piesele întregi fac parte din categoria cahlelor cu gura rotundă sau pătrată; din ultima categorie amintim un tip cu gura pătrată și având în centru o proeminență în formă de bulb de ceapă, din care au fost reconstituite trei exemplare. În culoarul de la nord de donjon a fost descoperit un lot de cahle, din care au putut fi reconstituite până în prezent trei piese ornamentate cu blazonul familiei Báthory. Acestea provin de la o sobă ale cărei componente au fost folosite în umplutura culoarului, cel mai probabil la sfârșitul secolului al XVI-lea”, precizează arheologul.

A fost descoperit şi un horn de sobă, de formă cilindrică, confectionat dintr-o pastă de bună calitate, având partea superioară cu buza evazată, suparafața exterioară fiind ornamentată cu motive geometrice. Pe toată suprafața, hornul are practicate găuri, a căror funcționalitate practică era aceea de a regla tirajul curentului de aer.

„Spectaculos din punct de vedere științific, materialul arheologic contribuie substanțial la reconstituirea modului de viață de aici. Amprente ale sobelor, precum și numărul mare de cahle întregi sau fragmentare, unele cu însemne heraldice, altele cu smalț verde sau oliv, oferă o imagine asupra amenajării unor interioare ale cetății. Ceramica recuperată în timpul cercetărilor – peste 1.000 kg – permite stabilirea unei evoluții în timp a monumentului, iar din punct de vedere tipologic este așa cum era de așteptat, extrem de variată, de la ceramica fină, la ceramică ornamentală, ca de exemplu fragmente de olane pictate”, precizează Călin Ghemiş.

Piese din metal şi os

Importantă este şi descoperirea celor cinci archebuze, ceea ce indică faptul că acestea au făcut parte din arsenalul cetății. Cele cinci arme au fost descoperite în stratul de dărâmătură masivă, datat la sfârșitul secolului al XVII-lea, în acelaşi strat fiind găsite și bilele din fier – practic muniția acestora. Doar pentru două dintre piese au fost descoperite mecanismele de aprindere a fitilului, ceea ce ar însemna faptul că doar două din cinci erau funcționale la momentul distrugerii cetății, după 1692. Tot aici au mai găsite şi fragmente de tun.

Au fost descoperite şi 50 de piese monetare, din care 37 au fost determinate. Cronologic, acestea au fost bătute între prima jumătate a secolului al XIII-lea – un denar anepigraf al lui Andrei al II-lea și primele decade ale secolului al XVIII-lea, reprezentate de piese de 1 Poltura și X Poltura, emise de Francisc Rakoczi al II-lea.

O apariție cu totul deosebită este descoperirea unui sigiliu pentru postav din zinc aurit, provenind din Anglia, identificat în stratul de secol XVII-lea, care se află într-o stare de conservare foarte bună.

Piesele din os descoperite au fost puţine. Printre acestea se numără un nasture globular, o prăsea din os ornamentată cu un motiv floral și o aplică de carte de formă patrulateră ornamentată, cu un motiv cruciform traforat și cu cercuri concentrice incizate fin.

În primăvara anului 2024, când a fost identificată Palanca nr. 2, s-au descoperit: monede, lacăte, cuțite de bucătărie, între care se remarcă un exemplar cu lama din fier, mâner din bronz şi prăsele din sidef, iar capărul mânerului este ornamentat cu trei rondele de turcoaz.

Deosebit este un set de vase din cupru placat cu argint și ornamentat cu motive fin cizelate, care provin din secolul XVII. Setul cuprinde două farfurii, o tavă, două boluri și fragmente din alte recipiente. Din categoria bunurilor de lux descoperite sunt fragmentele unor recipiente de sticlă și cristal.

Concluzii la finalul primei etape

Cercetările de teren au dus la concluzia că, de fapt, la Piatra Șoimului este vorba de un întreg complex medieval, compus din cetatea propriu zisă, cele două Palănci de secol XIII, turnul patrulater estic, turnul sud-vestic, peștera Șuticoasa și cuptoarele de var identificate în teren. Este posibil ca acestea din urmă să fie şi mai recente, cu toate că deocamdată nu există mențiuni documentare despre ele, şi nici localnicii nu au putut furniza vreo informație referitoare la acestea.

Toate materialele arheologice rezultate în urma cercetărilor, dar şi arhiva cercetărilor şi a şantierului arheologic se află în posesia și administrarea Muzeul Țării Crișurilo r- Complex Muzeal Oradea, instituție organizatoare a cercetării arheologice.

„O dată încheiate cercetările arheologice aferente etapei I de execuție, punerea în operă a proiectului de consolidare și reabilitare a ruinelor cetății Piatra Șoimului va aduce un plus de valoare orașului Aleșd prin crearea unui punct deosebit de atracție turistică. Din punct de vedere științific, cercetările arheologice, au pus în evidență o serie de aspecte necunoscute, doar bănuite, legate de istoria acestei cetăți, subliniind mai ales etapele de construcție, planimetria monumentului, utilitatea unor clădiri, fapt deloc de neglijat în această fază a cercetărilor noastre”, precizează Călin Ghemiş.

Cercetările preventive de la Cetatea Piatra Șoimului din perioada 2024-2025 au pus în evidență existența și evoluția unui monument și a unei microzone extrem de interesante pentru cunoașterea Evului Mediu din Țara Crișurilor, motiv pentru care cercetătorii propun efectuarea supravegherii arheologice pe toată durata de execuție a proiectului.