Astfel, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, Poliția Română desfășoară de luni, 13 mai acțiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri.
Până duminică, 19 mai a.c., Direcția Rutieră de la Inspectoratul General al Poliției Române coordonează, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă.
Ce caută?
Pe parcursul celor șapte zile, polițiștii vor verifica autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
Citiți principiile noastre de moderare aici!