„Din păcate, continuăm seria de spectacole suspendate”, se arată într-un comunicat al Teatrului Regina Maria. Cauza: rubeola care a afectat până acum două actriţe. Aşadar, spectacolul „Cerere în căsătorie” programat duminică, 12 februarie, se anulează tot pe caz de boală :actriţa Ioana Dragoş Gajdo are rubeolă.Recent, spectacolul „Îndrăgostiţii din Ancona” a fost anulat, ca dealtfel şi alte spectacole în care joacă Ioana Dagău, bolnavă de rubeolă: “Muzicanţii din Bremen”, “Întâmplări cu Scufiţa Roşie”.
Au anulat si „Cerere in casatorie”
Epidemia de rubeolă din Bihor atacă şi actorii de la Arcadia şi Regina Maria. Peste 400 de bihoreni s-au îmbolnăvit, printre aceştia şi două actriţe.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
18 procurori bihoreni și o judecătoare de la Tribunalul Bihor – Crina Muntean, din cadrul Secției Penale a instanței – și-au pus semnătura pe mesajul prin care și-au exprimat solidaritatea cu colegii magistrați care „au avut curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție”.
FC Bihor
Două echipe care în sezonul trecut s-au luptat pentru menținerea în Liga 2 se vor confrunta duminică, 14 decembrie, de la ora 11:00, în lupta pentru play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a finalizat bilanțul controalelor desfășurate în luna noiembrie 2025, evidențiind atât probleme persistente legate de munca nedeclarată, cât și nereguli în domeniul securității și sănătății în muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!