În jurul orei 13:10, un apelant al numărului 112 a solicitat intervenția echipajelor specializate, precizând că în urma unei pene de curent a rămas blocat în liftul unui bloc situat pe strada Roman Ciorogariu, între etajele unu și doi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca, „la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Oradea, care acționând cu echipamente și accesorii specifice au evacuat în siguranță bărbatul”.
Așa cum Bihon.ro a mai relatat, în jurul orei 13:00, furnizarea curentului electric a fost întrerupt în mai multe zone din Oradea, precum și în localitatea Sântandrei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!