Mărturia aparţine Aurorei Ilea Dumitrescu, condamnată la şase ani de închisoare în Lotul “Beiuşenilor”, sentinţă primită la 19 ani pentru fapte comise la 16 ani. Multe alte colege ale sale au fost condamnate la 16 ani, în clasa a IX-a de liceu, fiindcă nu îşi doreau să trăiască în comunism. Se întâmpla la începutul anilor 50. Mărturia Aurorei Dumitescu la Realitatea Tv e o lecţie de istorie care nu se predă la şcoală, o lecţie de la care nimeni nu are voie să lipsească pentru a nu mai permite ca în viitor aceste episoade să producă victime. Aurora Dumitrecu este una dintre victimele călăului Vişinescu. Una norocoasă, dacă se poate spune aşa. Fiindcă alţi condamnaţi au plătit cu viaţa o idée. Aurora Ilea Dumitrescu a povestit că nu a crezut niciodată că perioada comunistă va dura atât. La un moment dat chiar a decis să facă rezistenţă în munţi. Beiuşeanca a marturisit că parola pentru a se alătura grupului era “Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută între ei”, iar replica era :“Şi noi ne ajutăm între noi”, Dar nu a mai apucat să o dea. Tinerii din Beiuş au fost ridicaţi într-o noapte de Securitate. Vina lor era că erau fii de burghezi. În accepţiunea timpului, burghez era cel ce ştia carte. Peste un an şi jumătate, mama Aurorei Dumitrescu nu a ştiut nimic de ea: dacă e moartă, sau dacă trăieşte. Ancheta securităţii a durat un an şi o lună. “Securitatea Oradea era ceva ce nu se poate spune. În celule nu era lumină naturală, fără bec, fără sobă, nu erau paturi, erau nişte priciuri cu rogojini. Am fost supuşi presiunilor fizice, morale.Ne rugam la Dumnezeu să scăpăm de securitate să ne facem pedeapsa, crezând că ne facem pedeapsa şi atât. Am primit condamnări de la 25 de ani în jos. Eu am primit şase ani. Nu am ştiut că ceea ce urma e doar o prelungire a securităţii. Speram să nu mâncăm bătaie în fiecare zi. Fiecare închisoare din România avea câte o închisoare mai mică: “neagra” care avea întotdeauna un locatar. Era o celulă fără geam, cu apă pe jos. Intrai dezbrăcat şi desculţ stăteai acolo. Erau mai multe astfel de încăperi”. , a povestit femeia.
Prima întâlnire a beiuşencei cu torţionarul Alexandru Vişinescu a fost la Jilava unde se făcea trierea. “La Jilava, l-am întâlnit pe Vişinescu. Vine şi mă întreabă: “Câţi ani ai?” 20. “Bandito!” Şi a început să mă înjure crezând că atâta condamnare am. Mi-am dat seama şi i-am zis că am 6 ani, dar i-am spus că nu îi fac. Mi-a zis că mă gândesc că vin americanii. Peste 10 minute m-a luat şi m-a băgat la neagra. Apoi am plecat la Mislea, la Arad.Acolo era o directoare mai înţelegătoare care i-a permis să facă o listă cu alimente, scrisă după dictare”, spune Aurora Ilea Dumitrescu. Astfel, mama Aurorei Ilea Dumitrescu a aflat că aceasta trăieşte. Directoarea a fost schimbată şi la Mislea a fost numit director Vişinescu: “Apare Vişinescu director. El nu mă mai ţinea minte, la câte a înjurat el! Mă vede la un moment dat, discutam cu o doamnă pe care a început să o înjure . Era soţia fostului ministru de război, Romanescu.Apoi m-a văzut că eram cu fusta mea. Eram cu zeghea, dar aveam fusta mea. Zice: “Tu de ce nu eşti în uniformă naţională”. M-am luat cu mâinile de zeghe şi i-am zis: “Dacă asta e uniformă naţională, halal naţie”. Atât mi-a fost. În 10 minute am fost la neagra”, a povestit beiuşeanca. Azi, Aurora Ilea Dumitrescu are o pensie de şase ori mai mică decât torţionarul său care se bucură de o pensie de 6000 de lei şi trăieşte în centrul Bucureştiului. Întrebarea Aurorei Ilea Dumitrescu e una la care probabil nu vom avea răspuns, dar e una cutremurătoare prin mesajul ei: “Ce ţară e aceea care îşi cinsteşte torţionarii?”. Deşi dosarul lui Vişinescu, care are 88 de ani a ajuns la Parchetul General e greu de presupus că acesta va mai plăti pentru vieţile pe care le-a distrus. Oricum, preţul plătit ar fi unul prea mic. Concluzia îi aparţine tot doamnei Aurora, care şi-a amintit versurile auzite de la un fost deţinut politic:
“În temniţa asta vădană,/Mai au rugăciunile rost?? Un cer de ne-ai pune pe rană/Şi tot nu va fi cum a fost!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!