Apelul care anunța producerea accidentului în localitatea Margine, pe DN19B a fost primit de autorități la ora 9:24.
În incident au fost implicate o mașină și o persoană care se afla pe bicicletă. În urma evenimentului, biciclistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
„Biciclistul, un bărbat de circa 60 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, este intubat și ventilat mecanic”, a declarat pentru Bihon.ro managerul SAJ Bihor, Dr. Liciniu Venter.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, agent șef Alin Laza, traficul se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijat de forțele de intervenție aflate la fața locului. Polițiștii Biroului Rutier Marghita efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!