Mai multe incendii de vegetație uscată în apropierea drumurilor județene și naționale din județul Bihor, sau unele care au pus în pericol gospodării, au avut loc zilele aceste în județ, ca urmare a intrării în sezonul agricol.
Bihorul arată ca gata de răscoală! Dealurile și câmpurile ard mocnit, iar noaptea cerul e roșu, în vecinătatea satelor, dat fiind că pe fondul întunericului flăcările se disting mai bine. Pompierii bihoreni sunt permanent solicitați la intervenții, mai ales atunci când sunt în pericol bunuri publice sau proprietăți private.
Lângă DN1
Incendii de vegetație au fost reclamate și în Săldăbagiu de Munte, dar și zona comunei Lugașu de Jos, în apropiere de DN 1.
„Luni, 26 februarie, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 15:05, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea au fost mobilizați pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la un teren de pe raza localității Săldăbagiu de Munte”, a informat ISU Crișana, prin locotentent-colonel Camelia Roșca.
Tot luni, între orele 14.10 – 15.00, pompierii militari din Aleșd au acționat pentru stingerea unui incendiu care se manifesta pe o suprafață de teren de aproximativ un hectar, între Lugașu de Jos și Urvind, în apropiere de DN 1. Fumul dens degajat de arderea vegetației uscate a pus în pericol siguranța participanților la trafic.
Chișcău, Mierlău și Budureasa
Duminică, echipajele de pompieri ale Stației Ștei, Gărzii 1 Mai și Secției Beiuș au acționat pentru stingerea a trei incendii produse la terenuri virane și pășuni situate în Chișcău, comuna Pietroasa, Mierlău – comuna Hidișelu de Sus, în apropiere de DJ 759 A și în Budureasa, în proximitatea DJ 764 A. Au ars aproximativ 8 hectare.
„Incendiile menționate au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetaţiei uscate.
Reamintim bihorenilor că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum”, insistă ISU Crișana.
Incendii de noapte
În noaptea de luni spre marți, în Bălaia, a fost aprinsă vegetația uscată de pe un teren din vecinătatea localității, pompierii au intervenit sub presiunea riscului ca incendiul să se propage la o gospodărie de la periferie. A fost alertată garda de la Sălard. pompierii au lucrat între orele 20:20 și 21:20, a informat ISU Crișana. A ars o suprafață de 3 ha de teren viran.
De asemenea, un alt incendiu de vegetație a fost pus în comuna Sârbi, la Sarcău. Pompierii au fost alertați în jurul orei 22:00, a ars vegetația de pe aproximativ 2 hectare.
Amendă!
Pompierii bihoreni reamintesc cetățenilor faptul că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
„Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”, informează ISU Crișana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!