BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bilanț: Primăria Oradea a derulat, în 2024, proiecte în valoare de 1,2 miliarde euro

Bilanț: Primăria Oradea a derulat, în 2024, proiecte în valoare de 1,2 miliarde euro

De Sorin Martin Vereș
la 21 January 2025 15:39
4 Comentarii

Bilanț: Primăria Oradea a derulat, în 2024, proiecte în valoare de 1,2 miliarde euro

Foto: Sorin Martin Vereș
21 January 2025 15:39
Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea a fost prima structură care și-a prezentat bilanțul activității depuse în 2024.
Scris de Sorin Martin Vereș - Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea a fost prima structură care și-a prezentat bilanțul activității depuse în 2024.

Trimite articolul

X

Conform tradiției, la fiecare început de an, direcțiile din cadrul Primăriei Oradea își prezintă bilanțul activității depuse în anul precedent. În acest an, seria conferințelor de presă consacarată prezentării activității din 2024 a fost deschisă de către Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.

La începutul conferinței de presă a fost prezent și primarul Florin Birta, care a ținut să sublinieze importanța activității DMPIF în atragerea de fonduri și derularea proiectelor de dezvoltare a municipiului, care au contribuit în mod substanțial la schimbările care afectează diverse domenii, precum infrastructura rutieră, educație, sănătate, turism, mediu de afaceri.

“Putem spune că am depășit 1 miliard de euro investiții private în Oradea. În perioada 2008- 2025, avem un portofoliu de proiecte nerambursabile de peste 1,6 miliarde euro, Acești bani se văd în tot ceea ce însemnă investiții în oraș, de la zone pietonale, de la infrastructură, la spitale, la parcuri, în sistemul de încălzire a orașului, regenerări urbane, o largă paletă de investiții în diferite domenii și care și-au pus amprenta asupra ce înseamnă Oradea în prezent. Este cert și nimeni nu poate să nu recunoască că orașul Oradea s-a dezvoltat în ultimii ani cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat primarul Florin Birta.

Acesta a ținut să felicite întreaga echipă din cadrul DMPFI pentru activitate și mai ales pentru rezultatele obținute, care s-au tradus în finanțările atrase pentru proiectele municipalității.

Proiecte de 1,68 miliarde de euro derulate în perioada 2008- 2025

DMPFI este coordonată de Marius Moș, directorul executiv, care împreună cu cei 2 directori executivi adjuncți, Mihaela Neag și Ovidiu Guler, coordonează trei servicii, Serviciul Investiții și Implementare Proiecte, Serviciul Elaborare și Dezvoltare Proiecte și Serviciul Relații cu publicul, și două compartimente, Compartiment Dezvoltare Durabilă și Eficiență energetică și Compartiment IT.

Obiectivul direcției este atragerea de fonduri nerambursabile externe sau guvernamentale și implementarea proiectelor. La conferința de presă, directorul Moș a fost însoțit de directorul adjunct Guler și Ioana Popa, șef Serviciu Elaborare și Dezvoltare Proiecte, Daniela Moțoc, șef Serviciu Investiții și Implementare Proiecte, și Daniel Țigan, șef serviciu și cel care gestionează din partea primăriei întregul domeniu al sistemului de încălzire.

Potrivit datelor prezentate de Marius Moș, director in cadrul DMPFI din 2012, valoarea portofoliului proiectelor cu finanțare nerambursabilă, derulate în perioada 2008- 2025, s-a cifrat la 1,687 miliarde de euro. În perioada respectivă, direcția a derulat un total de 230 de proiecte, au fost semnate 183 de contracte de finanțare, iar 47 de proiecte sunt în evaluare.

Între 2008 și 2015 au fost finalizate 58 de proiecte, cu un buget de 250 milioane euro, între 2016 și 20223 s-au finalizat 59 de proiecte cu o valoare de 218 milioane euro, iar în 2024 s-au finalizat 8 proiecte, în valoare de 130 milioane euro. Portofoliul celor 113 proiectelor cu finanțare nerambursabilă gestionate în 2024 s-a ridicat la 1,219 miliarde euro, 58 de proiecte sunt în implementare, cu o valoare de 507 milioane euro, iar 47 de proiecte, cu o valoare de 582 milioane euro, sunt în procedura de evaluare.

Top 10 proiecte în 2024

Într-un clasament realizat de direcție privind cheltuielile efectuate anul trecut de primărie în derularea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, primul loc a fost ocupat de proiectul realizării Grupului 7 de le CET în valoare de 9,7 milioane euro, urmat de coridorul de mobilitate Decebal – Vladimirescu, 7,7 milioane euro, Parcul Geotermal Ioșia Sud, 5,8 milioane euro, Grădina urbană din Nufărul, 5,6 milioane euro, Coridorul de mobilitate Gojdu etapa 2 – Piața Cetate, 5 milioane euro, Ambulatorul de la Spitalul Județean, 4,3 milioane euro, construcția Spitalului de boli infecțioase de pe str. Vlădeasa, 2,6 milioane euro, proiectul strategic pe sănătate, 1,5 milioane euro, reconstrucția Piața Cetate etapa 1 – 1,4 milioane euro, reabilitare corpului de clădire aparținând Spitalului Județean de pe str. Corneliu Coposu – 1,3 milioane euro.

Cel mai avansat stadiu de execuție se înregistrează la clădirea fostului spital municipal din Rogerius, unde lucrările au ajuns la 97%, următorul proiect fiind construirea ambulatorului de la Spitalul Județean, unde stadiul de execuție este de 65%, restaurarea Bastionului Crăișorul din Cetatea Oradea a ajuns la 45%.

În privința proiectelor în curs de implementare, directorul Moș a enumerat reabilitarea energetică a 23 de blocuri, lucrările de reabilitare interioară a clădiri primăriei, reabilitarea interioară a maternității.

Anul acesta trebuie să vină 9 tramvaie noi și 30 de autobuze electrice

Printre proiectele cu impact asupra orădenilor se numără cele din domeniul mobilității urbane, printre care se află cele două etape ale proiectului pasajelor de pe traseul Republicii- Magheru, realizarea unui pod pietonal peste Crișul Repede în zona dintre hotelurile Continental și Hilton și noua autobază din parcul industrial nr. 2.

Anul acesta urmează să ajungă în Oradea un număr de 9 tramvaie noi și 30 de autobuze electrice, achiziții incluse în cadrul proiectelor realizate privind mobilitatea urbană, care vor contribui la îmbunătățirea și eficientizarea transportului public de călători din Oradea. Tot în domeniul mobilității urbane, DMPFI a depus cereri pentru obținerea finanțărilor necesare realizării unei promenade pe maul drept al Crișului Repede, în zona podului Sf. Ladislau, amenajarea Pieței Concordia și Parcului Traian, pietonalizarea străzii Episcop Mihai Pavel.

Investiții de 211 milioane euro în sistemul de educație

Un alt domeniu pentru care s-au obținut finanțări este cel al educației, unde există 26 contracte de finanțare prin PNRR, în valoare de 94 milioane euro, pentru reabilitarea unităților de învățământ, alte 4 contracte, în valoare de 14 milioane euro, sunt finanțate prin Programul Regional Nord- Vest 2021- 2027, în timp ce pentru dotarea cu mobilier și aparatură se va face cu o finanțare de 15 milioane euro.

Cel mai important proiect este cel privind reabilitarea Colegiului Național Mihai Eminescu, în valoare de aproape 20 milioane euro, care a fost depus în vederea aprobării spre finanțare. Proiectul privind dotările cu mobilier și aparatură a unităților de învățământ din municipiu a fost, în opinia Ioanei Popa, unul printre cele mai complexe având în vedere că până acum nu s-a mai procedat la astfel de achiziții “la pachet”, iar elaborarea caietelor de sarcini s-a dovedit o muncă titanică pentru angajații din cadrul DMPFI.

Construcția noului spital de boli infecțioase, cea mai mare provocare pentru Primăria Oradea

Investițiile în domeniul sănătății s-au cifrat la 184 milioane euro. Printre proiectele depuse se numără dotarea laboratorului de anatomie patologică, contractul de finanțare pentru 2 milioane euro fiind semnat, achiziționarea de echipamente pentru diagnosticarea si tratarea cancerului, finanțarea de 5 milioane euro a fost aprobată, iar proiectul privind dotarea laboratoarelor de microbiologie, în valoare de 1,4 milioane euro, este în evaluare.

Însă, cea mai mare investiție derulată de primăria Oradea este construcția noului spital de boli infecțioase, cu o valoare de 135 milioane euro, fiind primul spital care se construiește de la zero în Oradea în ultimii 35 de ani. Începute în septembrie anul trecut, lucrările la noul spital au ajuns la un stadiu de 5%, fiind forați 184 de piloți și s-a turnat radierul de beton la toate cele 4 corpuri de clădire. Termenul de finalizare este de 30 de luni.

Peste 8000 de apartamente încălzite prin intermediul apei geotermale

Prin proiectele realizate în domeniul apei geotermale Nufărul 1 și Ioșia Sud, 8060 de apartamente beneficiază de încălzire prin utilizarea acestei resurse naturale. În premieră, la Oradea sunt utilizate pompele de căldură pe baza apei geotermale, ceea ce permite recuperarea a 30% din căldura apei. În prezent s-a ajuns la un procent de 15% a ponderii energiei termice generate prin intermediul apei geotermale din totalul energiei produse și livrate în sistemul de termoficare al orașului, acest procent urmând să ajungă, potrivit lui Daniel Țigan, în următorii ani la 50%.

„Nu ar exista riscuri dacă am sta la birou și ne-am juca Solitare”

Întrebat dacă au fost înregistrate corecții financiare pentru proiectele obținute de primărie, directorul Marius Moș a afirmat că au fost unele cazuri, însă corecțiile dictate de autoritățile finanțatoare au fost de maxim 5%.

„Nu ar fi riscuri dacă am sta la birou și ne-am juca Solitare” a declarat Moș, adăugând că nivelul corecțiilor aplicate nu depășeau cotele de cofinanțare de la bugetul local pentru proiectele aprobate spre finanțare. Din calculul făcut de directorul DMPFI, dacă la un proiect cofinanțarea era de 5%, iar corecția aplicată tot de 5%, reiese că 90% din valoare proiectului era asigurată din finanțare nerambursabilă, ceea ce înseamnă un câștig efectiv pentru municipalitate.

Trimite articolul

X
Taguri:
bilant ,
buget ,
finantare ,
proiecte
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. derulat derutat says:
    January 21, 2025 at 3:44 pm

    I-adevarat ca nu se prea vede in nivelul de trai, dar de derulat le-a derulat.

    Reply
  2. CT says:
    January 21, 2025 at 4:32 pm

    Ei da, doar ca corectiile, chiar si 5%, nu le plateste dansul. O fi jucand Texas Hold’em de vorbeste cu atata aroganta (evident deranjat de intrebare). Mai dati-va jos de pe piedestal ca e efemer, chiar si la 60-70%.

    Reply
  3. Alvin says:
    January 21, 2025 at 5:35 pm

    E bine ca se face, dar din pacate reversul e pe partea de intretinere (a ceea ce s-a facut), pt ca multe ajung sa nu fie intretinute.

    Reply
  4. xxx says:
    January 22, 2025 at 11:24 am

    Proiecte care genereaza saracie in oras. Nimic pt crestera nivelului de trai

    Reply
  5. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Mediatorul - între practica artistică și curatoriat. Talk cu artistul Mihai Toth
    Mihai Toth este artist și face parte din echipa Art Encounters, conducând programul de mediere culturală.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tâlharii care au intrat peste un pensionar din Oradea, condamnați la câte 3 ani de închisoare
    Cei trei bărbați care au intrat în apartamentul unui orădean de 71 de ani, l-au amenințat și i-au furat banii și țigările, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 3 ani de închisoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „Sunt nevinovat!”. Condamnat la 23 de ani pentru o crimă, un bihorean a cerut pentru a șaptea oară revizuirea
    Condamnat în 2019 la o pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru uciderea unui om al străzii, sub un pod din Oradea, un bihorean insistă să își dovedească nevinovăția, chiar și după ani buni petrecuți după gratii.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Hoțul care s-a ascuns într-un WC din fundul curții, condamnat la aproape 5 ani de închisoare
    Claudiu Nistor Iuhas, un bărbat de 22 de ani, din Tășad, a fost judecat după ce a furat o mașină, a condus-o fără să aibă permis și a avariat-o, abandonând-o apoi într-un șanț.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Agricultorii din zonele necooperativizate ar putea intra în sistemul de pensii publice
    Un proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor vizează modificarea sistemului public de pensii, astfel încât și agricultorii din zonele necooperativizate, care au cotizat înainte de 1990, să poată beneficia de pensie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăria Oradea câștigă teren pentru piațetă și o jumătate de milion de euro
    Consilierii locali din Oradea au aprobat un schimb imobiliar cu o miză dublă: eliberarea terenului necesar unui amplu proiect de regenerare urbană în centrul orașului și simultan, dezvoltarea unui centru medical privat specializat. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.