Blues cu stele în Poiana Lupului

Gărâna. Întâlnirea cu oameni frumoşi, muzică de calitate, munţi şi brazi sunt ingredientele ideale pentru a-ţi încărca bateriile într-un weekend. A doua ediţie a festivalului Wolfblues a strâns în Poiana Lupului prieteni, nume cu greutate sau tineri talentaţi ce dau speranţă, poveşti de suflet.

S-a cântat şi Free, şi Eric Clapton, mult Jimi Hendrix, şi JJ Cale sau creaţii proprii. Au ascultat patru generaţii, de la 7 ani la 70. Ceea ce înseamnă, aşa cum au zis şi Mugurel Vrabete (Holograf) sau Berti Barbera, că muzica adevărată trebuie să îşi facă loc şi să îşi aibă festivalurile care să ofere alte standarde faţă de ceea ce oferă acum televiziunea sau radioul, pentru că public avid de muzică bună există.

În prima seară au urcat pe scenă cei de la Axis, apoi proiectul Hot Leeks, creat special pentru eveniment, avându-i în componenţă pe excepţionalii George Baicea, Vali Vătuiu, Paul Negoiţă şi Iulian Vrabete. Au urmat mult aşteptaţii Nightlosers şi au încheiat seara Blues Alliance cu Rareș Totu – chitară, Hanes Radu – tobe, Paul Baciu – bas, Silviu Farcas – clape. Alături de ei au urcat pe rând pe scenă Dean Bowman  – cel care va fi amfitrionul primului festival de fusion & gospel tot la Gărâna, în 4-6 august, Nick Krakovszki, venit din America, fost membru Pro Musica.

Alte cuvinte

A venit apoi rândul lui Călin Pop (Celelalte Cuvinte), care a cântat la un Fender Stratocaster Vintage, o chitară rară şi foarte bună pentru blues. Acesta a început cu o piesă proprie, pe versurile lui Tudor Arghezi, „Cântec de boală”. A doua piesă a fost „The thrill is gone” a lui BB King şi a încheiat cu o prelucrare în stil blues a cântecului „Miss You” al lui Rolling Stones. I s-a alăturat cu voce şi muzicuţă la ultimele două piese Marcian Petrescu. Prestaţia lui Călin Pop a avut ecouri şi a doua zi, la cafeaua de dimineaţă, când mulţi dintre cei prezenţi în public au remarcat momentul de scenă al acestuia.

După această primă participare la Wolfblues, Călin Pop a mărturisit: „Organizare bună ca şi respect artişti, program, probe. Ar fi păcat să nu se continue treaba asta şi să nu devină tradiţie, chiar dacă organizarea a recunoscut că această ediţie s-a făcut mai puţin minuţios ca prima. Asta având în vedere turneul 55 Phoenix, care le-a cam intersectat şi ocupat timpul. Atmosfera a fost foarte bună, în ciuda spectatorilor mai puţin numeroși, dar inimoși. Rareş Totu este un deosebit blues-man şi un tehnic mixerist foarte atent. Cu el şi trupa lui m-am simţit foarte confortabil pe scenă. Deşi a fost făcută o singură repetiţie, fiecare dintre ei a dat dovadă de un înalt profesionalism”.

Ultimul invitat al lui Rareş Totu a fost Andrei Cerbu, puştiul chitarist remarcat de Nicu Covaci când acesta avea 12 ani. Acum are 14 şi a încântat audienţa de la Gărâna cu „Still got the blues” – Gary Moore. Cu părul lung şi creţ în vânt, cu atitudine de mare instrumentist, Andrei te face să uiţi vârsta fragedă pe care o are, cu multă carismă şi stăpânire de sine. Prima seară s-a încheiat undeva pe la ora două dimineaţa, când spectatorii şi-au strâns izoprenele, păturile, scaunele pliante şi s-au retras, fredonând, spre camere sau corturi.

După 40 de ani

A doua zi de festival i-a avut în deschidere pe Vali SirBlues Răcilă, unul din cei mai mari şi mai nonconformişti bluesmeni români. Apoi, întâlnirea cu proiectul Rock Abil by Bujor Hariga (fost Pro Musica) a însemnat şi un moment de suflet, acesta sărbătoridu-şi ziua de naştere tocmai în 29 iulie. Recitalul Berti Barbera & Nicu Patoi a însemnat mai ales piese noi, unele chiar nefinalizate de pe viitorul album de blues ce va fi scos pe piaţă anul viitor.

Momentul mult aşteptat a încununat şi seara, şi cele două zile de Friendly Blues and roll festival. A urcat pe scenă, mai întâi singur, Erlend Krauser, unul dintre cei care au avut curajul să fugă peste graniţă cu Nicu Covaci în 77, ascuns într-o boxă Marshall. A scos singur şapte discuri şi a cântat mulţi ani de zile în formaţia lui James Last.

A mărturisit înainte de micul recital că îşi oferă sufletul pe scenă şi cere îngăduinţă în cazul în care se rupe vreo coardă, deoarece a venit fără trupă, cu scule puţine şi fără chitară de rezervă. Deschis, sincer şi adevărat. Iar când „s-a jucat” cu chitara, Poiana Lupului s-a umplut de armonici până la stele. Când s-a apropiat momentul mult aşteptat, prima întâlnire muzicală după 40 de ani cu Nicu Covaci, la baza scenei au apărut din senin zeci de telefoane mobile care încercau să imortalizeze fiecare notă. Le-au fost alături Mr. Blues A.G. Weinberger, Canaf – voce, Vlady Săteanu la bass şi Falvius Hosu la tobe. Un dialog al chitarelor, măiestrie şi sensibilitate.

Cer senin, aburi de frig, fâşuri groase cu oameni care se încăpăţânau să plece la ora 1 noaptea. Aşa încât sufletul festivalului, Nicu Covaci, a hotărât. Şi-a chemat băieţii pe scenă: Costin Adam – care a prezentat de altfel concertele, Vlady Săteanu şi Falvius Hosu, şi la clape Dzidek Marcinkiewicz. Ce a urmat? „Nunta”, „În umbra marelui urs” şi „Fie să renască”. Spre extazul celor care au rezistat eroic în frig şi care au putut vedea lacrimile din ochii lui Nicu Covaci. „Nu vă daţi bătuţi. Luptaţi!”, acesta a fost mesajul lui, care şi-a pus semnătura pe final de Wolfblues.

Spre a treia ediţie

Ce ar mai putea fi de scris? Poate de menţionat puştiul de 7-8 ani care stătea ascuns în fâş pe prima buturugă în faţa scenei, privind atent cum cântă „băieţii”. Cine ştie, poate cândva, peste zece ani, declicul produs în acea seară ascultând blues va însemna şi momentul în care a hotărât că va pune mâna pe o chitară şi va cânta ca şi cei de pe scenă. Ori bikerii ce dansau printre buşteni. Sau poate figura impunătoate a maestrului Nicu Covaci, care trecea printre oameni mândru, ca un lup alfa, „tată” al unui festival ce merită cât mai multe ediţii dus mai departe.

S-au stins luminile, s-a lăsat liniştea în Poiana Lupului, s-au strâns corturile. Se vor reîntâlni anul viitor.