BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bolojan s-a săturat de „iresponsabilul Boc”

Bolojan s-a săturat de „iresponsabilul Boc”

la 6 May 2010 06:43
6 May 2010 06:43
Liberalul a făcut miercuri antiteză între reducerile operate la PMO şi reducerile „de la televizor” ale Guvernului Boc.
Scris de IM:BIHOR_ONLINE - Liberalul a făcut miercuri antiteză între reducerile operate la PMO şi reducerile „de la televizor” ale Guvernului Boc.

Trimite articolul

X

Primar de Oradea şi preşedinte al liberalilor orădeni, Ilie Bolojan s-a înfăţişat ieri la sediul PNL Bihor pentru a-şi vărsa năduful pe actualii guvernanţi. Bolojan l-a acuzat pe Emil Boc de iresponsabilitate, văzându-l în stare pe premier să dea vina pe oricine, „chiar şi pe femeia de serviciu” pentru a scăpa de responsabilitatea situaţiei precare în care se află ţara. „Guvern impotent”. E formula cea mai des uzitată de către fostul secretar general al Guvernului Tăriceanu când vorbeşte despre Puterea portocalie.

Fiscalitatea, încotro?

Ilie Bolojan ţine să sublinieze că nu FMI cere ridicarea concomitentă a TVA-ului şi a impozitului pe venit, ci Guvernul Boc e cel care-şi caută alibiuri pentru deciziile pe care le fabrică la ora actuală. „FMI cere Guvernului să echilibreze veniturile cu cheltuielile, iar Guvernul are două variante: 1. ori creşte veniturile prin creşterea taxelor; 2. ori reduce cheltuielile statului. Iar acest Guvern impotent pare că va opta pentru majorarea de taxe, în loc să facă ceea ce trebuie”, a declarat Bolojan, arătând că, dimpotrivă, PNL cere o relaxare fiscală pe termen scurt.

Iată propunerile PNL: anularea impozitului minim pe profit, anularea restricţiilor privind deductibilitatea TV pentru achiziţia de autoturisme şi a cheltuielilor cu combustibilul, bonificaţii de 5% pentru cei ce-şi plătesc impozitele la termen, reducerea penalităţilor la plata obligaţiilor fiscale de la 0,1%/zi la 0,03%/zi, reducerea cu 10% a contribuţiilor la asigurările sociale, reducerea cotelor pentru contribuţiile sociale cu 50% pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează şomeri aflaţi de peste trei luni fără loc de muncă, TVA de 5% pentru toate construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi.

Liberalul Bolojan a arătat că majorarea concomitentă a impozitului pe venit şi a TVA-ului ar avea „efecte distrugătoare în economie”, prin scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor şi şubrezirea stabilităţii financiare a firmelor.

Acuză reduceri fictive

Dacă se gândeşte să înăsprească fiscalitatea, Guvernul nu face nimic pentru reducerea cheltuielilor statului, a observat ieri Bolojan. Primarul de Oradea îl acuză pe premierul Boc că operează reduceri doar „la televizor”, acestea rămânând la stadiul de declaraţii. Dimpotrivă, liberalul îi acuză pe guvernanţi că predică apă şi beau vin: adică au îngroşat şi mai mult lista celor cu stipendii la stat, prin angajări suplimentare în toate ministerele şi în instituţiile deconcentrate din judeţ. „În 2009, în Bihor s-au făcut angajări la Hidroelectrica, CJAS, ITM şi mai sunt şi alte asemenea instituţii”, a declarat dezaprobator Bolojan, arătând că în schimb Primăria Oradea şi-a redus personalul cu 25% faţă de administraţia precedentă. Şi vor mai fi reduceri la PMO, arată primarul. „Dacă înmulţiţi salariile acestor 250 de concediaţi, veţi vedea câte milioane de euro se economisesc într-un mandat”, a îndemnat edilul-şef al Oradiei.

În final, Ilie Bolojan a ţinut să spună că din cauza restricţiilor impuse de FMI privind deficitul bugetar, primăriile sunt direct afectate: „Pentru că Guvernul a consumat toată «porţia de credit», administraţiilor publice locale le-a rămas praful de pe tobă”. Aceasta pentru că orice credit nou trebuie aprobat de către o comisie ce funcţionează pe lângă Ministerul Finanţelor. Comisie ce nu s-a mai întrunit încă de prin februarie… De aceea, previzionează Bolojan, facilităţile pe care Primăria doreşte să le introducă în Parcul Industrial de pe Şoseaua Borşului vor fi cel mai probabil finanţate de la bugetul local şi nu dintr-un credit, cum era de dorit…

C.C.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
emil boc ,
ilie bolojan ,
oradea ,
primar
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Centrele militare pot convoca de mai multe ori pe an cetățenii pentru clarificarea situației militare
    Noile reguli militare îi obligă pe cetățenii români aflați temporar în străinătate să se prezinte rapid la centrele militare în caz de mobilizare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    S-a dus drogat la Poliție, ca să dea o declarație despre o tamponare. Acum e dat în urmărire
    Un bărbat de 52 de ani, din Urvind, a ajuns pe lista infractorilor căutați de polițiștii din întreaga țară, după ce a fost protagonistul unei situații inedite, petrecute chiar în sediul Poliției Rutiere din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doliu în rândul pompierilor bihoreni. Un fost coleg de doar 51 de ani, găsit decedat în pădurea de lângă Borod
    Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor, a fost găsit mort, sâmbătă, 24 ianuarie, într-o pădure situată în apropierea localității Borod.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Scene șocante în Oradea. Un bărbat și-a turnat lichid inflamabil pe el și a amenințat că își dă foc
    În dimineața zilei de sâmbătă, 24 ianuarie, la ora 09:51, IPJ Bihor a fost sesizat că pe strada Podgoriei din municipiul Oradea, un bărbat în vârstă de 51 de ani, și-ar fi turnat un lichid inflamabil pe haine și amenința că își va da foc în locuință.

    România

    Peste 100.000 de semnături pentru „Legea Mario”. Petiția prin care românii cer pedepse pentru crimele comise de minori
    O petiție lansată la nivel național de timișoreanca Lavinia Bichler readuce în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme ale societății românești: răspunderea penală în cazul crimelor comise de minori cu discernământ.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Autoturism cuprins de flăcări în mers, la Chiribiș. Conducătorul mașinii s-a autoevacuat
    Pompierii Detașamentului Marghita intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu auto produs în localitatea Chiribiș la data de sâmbătă, 24 ianuarie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.