
Inițiativa spirituală, specifică perioadei Postului Mare, este reluată în acest an, continuând o tradiție locală. În anii precedenți, Calea Crucii de pe Dealul Calvaria (Ciuperca) a reunit numeroși credincioși.
„Prin parcurgerea celor 14 stațiuni, participanții sunt invitați să contemple drumul Crucii, urmându-L pe Cristos în suferința și jertfa Sa, în spiritul spiritualității franciscane, atât de legată de misterul Crucii și de exemplul Sfântului Francisc de Assisi”, afirmă organizatorii care adresează o invitație deschisă tuturor credincioșilor de a lua parte la acest moment de rugăciune și reflecție: „veniți să-L urmăm, împreună cu Sfântul Francisc, pe Cristos pe drumul Crucii!”.
Evenimentul este organizat de Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” Oradea, în colaborare cu Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!