„În cadrul acţiunilor desfăşurate, în care au fost implicaţi 160 de poliţişti bihoreni, au fost controlate 65 de societăţi comerciale, au fost instituite 22 de filtre rutiere, verificate 561 de autovehicule, au fost constatate cinci infracţiuni şi aplicate 444 de sancţiuni contravenţionale conform prevederilor H.G. nr. 984/2005, Legii nr. 12/1990 şi altor acte normative, fiind ridicate în vederea confiscării 137 kg. de carne, în valoare de 2.298 lei” a declarat comisar şef Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Carne necorespunzătoare confiscată
Reactualizat la:
Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au acţionat alături de poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul IPJ Bihor, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor, pentru a preveni şi combate furturile de animale, specifice perioadei premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti, pentru verificarea legalităţii transporturilor de animale vii şi a produselor din carne, precum şi pentru a verifica respectarea legislaţiei în domeniul comercializării şi sacrificării animalelor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Cristian Gațu a fost căsătorit timp de peste 50 de ani tot cu o bihoreancă, originară din Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou concept de pizzerie își face apariția în Oradea: Big Cheese Brothers, creat de trei frați – Toni, Alex și Gina – uniți de pasiunea pentru pizza de calitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Povestea EuroAmanet a început în 2010, în Oradea, pe Ady Endre nr 50!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Enigma Plant are rădăcini adânci în tradiția remediilor naturale - brandul activează din 2002, inițial concentrându-se pe plante medicinale precum mușeţel, soc, vâsc, urzică, sunătoare sau rostopască.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la începutul anului viitor, Borș I devine punctul critic pentru camioanele grele. Transportatorii vor fi nevoiți să ocolească Drumul Principal 42 din Ungaria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 26 decembrie, polițiștii bihoreni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 19 ani, din municipiul Salonta. Acesta este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni rutiere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!