Când e vorba despre oameni cu puteri miraculoase, nici un sat din Bihor, probabil nici din România, nu depăşeşte comuna Cărpinet. Aici se pare că a trăit cel mai bătrân român: Lupu Başe. Se spune că acesta ar fi avut 225 de ani. Dacă aceasta ar putea fi o legendă, deși sunt invocate documente ale vremii în sprijinul acestei afirmaţii, ba chiar un studiu al reputatului academician Ştefan Meteş, un alt localnic de legendă a fost chiar autentic. Despre acesta s-a făcut un film premiat, iar primarul de Cărpinet Gheorghe Ienciu şi bătrânii satului sunt martori că Graţian Florea – culmea invocat tot ca un lup – priculiciul lupilor – a fost contemporanul nostru.

„Despre Lupu Başe nu pot să spun cu certitudine dacă a trăit sau nu, mie nu îmi place să inventez legende. Pot să spun doar ceea ce am reuşit noi să documentăm despre el de-a lungul timpului. Documentele autentice s-ar putea afla într-o bibliotecă din Ungaria fiindcă zona noastră se afla atunci sub ocupaţie. Despre Graţian Florea pot să confirm însă că e autentic, a trăit, a fost contemporanul meu. Tot ceea ce pot să spun cu certitudine este că a fost un om extraordinar de deştept preocupat să desluşească infinitul, scop în care a realizat numeroase calcule. Recunosc că în momentele în care intra în aceste teorii eram depăşit. Ştiu că era fiul unui preot şi datorită unei boli incurabile în momentul respectiv- o problemă de incontinenţă urinară- fost atât de marcat pshihic încât a ales să trăiască izolat. Era foarte deştept şi preocupat de educaţie, chiar dacă trăia în sălbăticie. Se uita în carnetele noastre de elev, ne spunea aici trebuie să mai înveţi, nu e bine…la materia aceea e bine… Ştiu că o altă preocupare a lui era să clasifice femeile. Înscrisurile lui trebuie să fie undeva, cred că are un nepot preot în Arad”, povesteşte primarul Gheorghe Ienciu.

Priculiciul lupilor

Povestea lui Graţian Florea l-a atras pe Thomas Ciulei care a filmat un documentar cu acesta la Izbuc.

Care e povestea priculiciului? După obiceiurile străvechi, când un copil se naşte, moaşa cheamă spiritele ca pruncul să fie bun de lucru, frumos, iubit sau bun la carte. Se spune ca Graţian n-a putut să vină pe lume decât după ce moaşa l-a numit să fie priculici de lup. Într-o existenţa care ar putea să pară blestemată, el reuşeşte să găsească un sens chiar şi în rolul de vârcolac al satului… Aici intervine însă talentul lui Thomas Ciulei, criticii remarcând că el şi-a lăsat personajul să se mişte liber, şi nu are pretenţia că dă o lecţie, explorând complexitatea personajului : Graţian e şi pustnic, şi profest şi cerşetor. Sătenii povestesc maniera în care el îşi face rost de mâncare, dar şi cum vorbeşte despre Dumnezeu -„Dumnezeu e un creator iraţional pentru că i-a facut şi pe oameni asemenea lui – creatori – şi pentru că permite astfel convieţuirea binelui cu răul. Îngenuu si mândru în acelasi timp, Graţian spune ca îl va intrece pe Dumnezeu, devenind rațional, şi îşi sfinţeşte casa pentru a-şi proteja singuratatea. Legenda vârcolacului e desfinţată subtil : Graţian îşi pune nişte aparători din plastic pentru a nu fi muşcat de câini, tocmai el, un lup, un vârcolac.

Interesantă e şi perspectiva preotului din sat care nu-l vede ca pe o piază rea sau ca pe un afurisit pe Graţian, ci ca pe omul care le dă o şansă consătenilor să se izbăvească dându-i de mâncare. Aşa cum mărturisea şi primarul Gheorghe Ineciu, Graţian ştie cuvinte şi numere pe care noi nu le ştim, jonglează cu numere astronomice şi crede că va descoperi infinitul datorită credinţei sale în valorile morale şi în viaţa veşnică. Despre Graţian, bihoreanul aflat la limita dintre geniu şi nebun, unii cinefili au susţinut că e cel mai bun documentar realizat de Thomas Ciulei până acum.

„Mie mi s-au adus acuze la Graţian, cum că noi, românii, nu suntem aşa de retrograzi încât să credem în nişte oameni care se transformă în lupi. Or, în filmul ăla se spune de la bun început că este vorba de satul bihorean Izbuc, nu de România… Există la noi o adevărată manie a imaginii de ţară, iar discuţia asta mi se pare deja plictisitoare. Dacă ne vom rezolva adevăratele probleme, imaginea se va rezolva de la sine”, mărturisea regizorul într-un interviu.

Avea 225 de ani

Legenda iobagului Lupu nu s-a pierdut. A fost adusa la lumina, printr-un alt hrisov, in 1968, de reputatul academician Stefan Metes care îi descria în Magazin Istoric pe cei mai vârstnici locuitori ai Transilvaniei medievale găşiţi de el în actele vremii. Academicianul remarcă faptul că Lupu Başe „prin vârsta lui, îi depăşeste cu mult pe toţi ceilalţi”, aducând în sprijinul afirmaţiei sale un recensământ al populaţiei făcut de maghiari, Urbariul Domeniului Beiuş, găsit în arhivele din Budapesta document care consemnează că 1619 acesta avea 225 de ani.

La rândul lui, Petru Maior în Istoria bisericii românilor, tipărită la Buda, în 1813, relatează cazurile unor români matusalemici din Transilvania, Lupu Başe fiind cap de listă. Este invocată o anchetă făcută în Bihor, în noiembrie 1619, când „se ascultă, sub jurământ, peste 20 de martori ţărani români din satele Cărpinet Leheceni, Sălişte, Cerişcior, Sohodul şi Călugărali care sunt „toţi bătrâni de 100 de ani„”. Învățatul Alexandru Papiu-Ilarian scria în 1852: „Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi — printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-–1438) — că preotul Pârvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Başe, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată”.