BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cel mai „cool” director vrea uniforme pentru elevi

Cel mai „cool” director vrea uniforme pentru elevi

la 1 August 2018 13:25

Cel mai „cool” director vrea uniforme pentru elevi

<p> Foto: CN O. Goga</p>
1 August 2018 13:25
Are o imagine de invidiat. Atât personală, cât și a instituției pe care o conduce. Dar vrea uniforme pentru elevi.
Scris de farcas - Are o imagine de invidiat. Atât personală, cât și a instituției pe care o conduce. Dar vrea uniforme pentru elevi.

Trimite articolul

X

O petiţie iniţiată de directorul Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Marghita, Marcel Sas Adăscăliţii, prin care se doreşte introducerea obligativităţii uniformei şcolare, a fost semnată de alţi 500 de directori din ţară. Documentul se află pe masa Ministerului Educaţiei şi se doreşte a contracara faptul că începând din acest an regulamentul şcolar nu permite sancţionarea elevilor care refuză să îmbrace uniforma şcolară.

„Ne dorim să se revină la forma din trecut, să ni se acorde nouă voie să introducem cine doreşte uniforma în instituţie”, susţine directorul Marcel Sas Adăscăliţii. O astfel de petiţie a mai existat, ea fiind postată în 2009 pe petitiionline.ro, dar nu a reuşit să adune decât 29 de semnături, majoritatea comentariilor la demersul care propunea ca şi „profesorii să poarte ecusoane specifice şcolii”, fiind negative.

„Petiţia propusă este inadecvată, elevii sunt singurii care au dreptul să decidă”, e comentariul semnat Edy. La rândul lui, Roman Harald spune: „Mi se pare o aberaţie să fii obligat să arăţi la fel ca încă 1.500 de elevi dintr-o şcoală. Înţeleg ţinuta decentă, dar uniforma e o aberaţie, care nu schimbă cu nimic calitatea educaţiei. Dumneavoastră v-ar conveni să mergeţi la serviciu zilnic îmbrăcat la fel ca restul colegilor? Nu sună puţin a penitenciar?”

Paul e de aceeaşi părere: „Un elev care vrea să înveţe şi să facă ceva în viaţă va învăţa şi fără să fie îmbrăcat ca la înmormântare, şi viceversa: dacă nu vrei să înveţi, nu înveţi, și gata”.

„Sunt cu totul împotriva unei asemenea măsuri totalitare! Am fost elev în epoca de aur şi mi-a ajuns! Sunt asistent universitar şi ştiu foarte bine că inteligenţa şi dorința elevilor/studenţilor de a învăţa nu se află în hainele pe care le poartă. Nu sunt de acord cu transformarea şcolilor în pușcării. Soluţii pentru îmbunătăţirea învăţământului: salarii mai bune pentru profesori (asta s-ar putea, dacă nu s-ar fura pe rupte prin tot felul de „achiziții publice”); programa de studiu să nu mai fie stabilită de idioţii de la minister, ci de profesori”, susţine Laocoon.

X_uniforme goga 12k

Un comentariu semnat Mihai desfiinţează falsa egalitate între elevi. propovăduită de părinţii şi dascălii care susţin introducerea uniformei: „Introducerea uniformei este o propunere a părinţilor frustraţi, nu de faptul că nu au bani, ci pur şi simplu din răutate ieftină, căpătată după 40 de ani de imbecilizare. Este o iluzie a falsei egalităţi, slogan comunist, când în realitate nu există doi oameni identici şi nici egali. În plus, nu ştiu să existe vreun studiu care să confirme că lipsa de uniformă îi afectează pe copii.

Ideea că uniforma ar face elevii mai «săraci» să nu se simtă discriminaţi este o tâmpenie, am să și argumentez de ce: chiar dacă uniformele sunt obligatorii, copiii cu o anumită situaţie materială tot vor face diferența, prin haine croite la comandă, prin accesorii – ceas, pantofi, pixuri, stilouri, genţi, celulare etc., pe care ceilalţi nu şi le vor permite. Ba chiar, fiind presaţi să fie «uniformi», vor excela în a scoate în evidenţă diferenţele. Indiferent de uniformă, grupurile de prieteni se formează pe clase sociale. Putem să îmbrăcăm la fel copiii, dar nu putem să-i obligăm să socializeze împreună. Ce urmează: să tundem la fel copiii? Să-i tăiem la aceeaşi înălţime?

Oameni buni, nu există doi oameni la fel pe lumea asta, diferenţele trebuie acceptate şi tolerate cât mai devreme. Uniformizarea nu este o soluţie. Chiar şi un copil sărac se poate îmbrăca cu bun-gust, iar unul bogat poate să aiba haine de firmă care frizează kitsch-ul.

Diferenţele apar prin educaţie. Oricum, după terminarea şcolii, cei care aţi propus uniforma vă veţi întreba de ce nu-şi găseşte copilul la fel de uşor loc de muncă ca şi vecinul, pe care aţi fost invidioşi.
Ei, uite de aia, fiindcă uniforma a continuat să-i ofere doar iluzia că ar putea să meargă mai departe fără educaţie, uitându-se tot timpul la ce au alţii, copilul a fost lipsit de educaţia elementară care să-i spună că doar ce are în cap are valoare”. Există şi petiţii prin care se spune „nu uniformelor şcolare”.

X_portari goga 12k

Petiţia care a strând 87 de semnături invoca faptul că „majoritatea elevilor sunt adolescenţi şi nu vor să poarte uniforme”, argumentul pentru care atunci se dorea obligativitatea uniformei fiind acela că „profesorii se simt jigniţi la oră, deoarece majoritatea elevilor sunt «mai la modă» decât ei”.

La Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, uniforma a fost obligatorie din 2006. Aceasta era formată din: cămaşă, cravată şi sacou cu însemnele şcolii. Noul regulament de funcţionare a unităţilor de învăţământ nu permite însă, începând din acest an, sancţionarea elevilor care nu poartă uniformă.

Directorul Marcel Sas Adăscăliţii spune însă că imediat după ce au aflat acest lucru, fetele au început să apară la şcoală în colanţi, iar băieţii în pantaloni scurţi, ba chiar şi-au schimbat şi atitudinea, devenind „mai indiferenţi”.

Demersul directorului Sas e oarecum surprinzător. Atent la imaginea sa în toate situaţiile, respectat şi iubit, directorul a fost mereu în ton cu ceea ce gândeau elevii săi. El apare dansând cu aceştia într-un videoclip pe ritmurile imnului şcolii, iar biblioteca colegiului e probabil cea mai modernă din judeţ, fiind gândită ca un mediu care să le facă plăcere elevilor să-i treacă pragul, un spaţiu al secolului XXI.

Z_sas 12k

Directorul Marcel Sas este iubit şi respectat de elevii săi

Trimite articolul

X
Taguri:
Colegiul Naţional Octavian Goga ,
elevi ,
Marcel Sas-Adăscăliții ,
uniforme
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Ilie Bolojan: „Mircea Lucescu a fost un simbol al excelenței, un ambasador al României în lume”
    Printre personalitățile care s-au recules la catafalcul lui Mircea Lucescu, decedat marți seara, s-a numărat și premierul Ilie Bolojan.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Președintele unei asociații de crescători de taurine, anchetat de DNA Oradea pentru complicitate la fraudă cu fonduri europene
    Procurorii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al DNA au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu președintele unei asociații de crescători de taurine din Satu Mare, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.

    Economic

    Statul extinde sprijinul financiar pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție
    Guvernul a adoptat o modificare legislativă importantă pentru tinerii care ies din sistemul de protecție specială, prin Legea nr. 49/2026, publicată recent în Monitorul Oficial.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tragedia de la Leșu s-a produs pe un drum tehnologic al șantierului, nu la barajul propriu-zis, anunță ABA Crișuri
    Accident mortal petrecut în Joia Mare pe șantierul acumulării Leșu a provocat reacții din partea autorităților, care au transmis un mesaj de solidaritate față de familia victimei.

    BIHON Sport local

    Vinerea Mare cu meciuri de fotbal în Liga 3 la Sântandrei și Beiuș
    Fotbalul de Liga 3 își continuă parcursul de etapă și în preajma Sărbătorilor Pascale. Vineri, 10 aprilie, de la ora 17:00, cele trei echipe bihorene din Seria 8 vor evolua în play-out.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Solidaritate în acțiune: pompierii bihoreni sprijină familiile aflate în dificultate, în pragul Paștelui
    În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, pompierii militari bihoreni au demonstrat, încă o dată, că misiunea lor nu se limitează la intervențiile operative, ci continuă prin implicare activă în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X