Acesta a fost instalat, în anul 1964, la inițiativa profesorului Coriolan Rus, decanul de atunci al Facultății de Matematică – Fizică. Profesorul universitar pensionar Teodor Jurcuț consideră că pendulul este „un simbol” al acestei facultății.

[eadvert]

Pendulul lui Foucault este un dispozitiv experimental, realizat de fizicianul francez Léon Foucault, care demonstrează că Pământul se învârte în jurul propriei axe. Pe podeaua deasupra căreia oscilează pendulul este presărat un strat fin de nisip, pe care vârful pendulului desenează o rozetă. La latitudinea de 30 de grade, pendulul revine în locul de unde a pornit, executând o rotație completă, după 48 de ore. Prima demonstrație cu acest dispozitiv a avut loc în februarie 1851, la Observatorul astronomic din Paris.

În România mai există doar patru asemenea dispozitive. Primul, după cel de la Oradea, a fost realizat abia în anul 2002. Pendulul de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iași, este menținut în stare de oscilație permanentă cu ajutorul unui sistem automat de acționare.Aflându-se chiar în centrul holului principal al corpului B, din campusul universității, pendulul orădean este accesibil publicului.

Ajuns la venerabila vârstă de 92 de ani, profesorul universitar Coriolan Rus spune: „Realizarea acestui pendul este un moment important în istoria fizicii universale, deoarece el este un instrument ce dovedește că pământul se rotește. În corpul B al Universității din Oradea exista acel spațiu generos și m-am gândit că poate fi folosit pentru a instala acolo un astfel de pendul. Sigur că fiecare generație de studenți a avut parte și de o lecție de fizică aplicată, desfășurată la fața locului”.

L-a inspirat și pe Umberto Eco

Pentru a stârni interesul în jurul acestui dispozitiv, spunem că l-a inspirat și pe Umberto Eco. Pendulul lui Foucault „este un roman elaborat cu ingeniozitate inginerească, în care misterul ia nastere printr-o banala întâmplare. Trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasă a unui Complot uriaș, inițiat de Cavalerii Templieri (dupa dizolvarea Ordinului de către regele Frantei) pentru păstrarea în custodie a Secretului absolut al cunoașterii si al puterii. Romanul vorbește despre un plan secret al cavalerilor templieri de a controla lumea. În epoca cruciadelor, aceștia ar fi descoperit cum să controleze anumite energii, denumite „curenți telurici”. Doi, dintre cei trei protagoniști ai romanului, mor după ce par să fi ajuns prea aproape de teribilul secret al templierilor. Sursa de inspirație a lui Umberto Eco a fost o scurtă povestire de Jorge Luis Borges. „Codul lui Da Vinci”, celebrul roman scris de Dan Brown a fost inspirat de „Pendulul lui Foucault”. La rândul ei, cartea lui Ioan Petru Culianu, „Jocul de smarald” a fost comparată adeseori cu „Pendulul lui Foucault.