Tabăra a avut ca locaţie curtea Postului de Jandarmi, unde cercetaşii, deşi au vârste între 8 şi 10 ani, au montat singuri corturile. Programul pregătit de jandarmi a cuprins: informaţii privind Jandarmeria Montană, prezentarea postului – dotare şi atribuţii, atelier de confecţionat noduri, atelier de pregătire a rucsacului pentru munte, iar seara s-a încheiat cu un foc de tabără. În cea de-a doua zi, prichindeii au învăţat să se caţere. Copiii au răspuns pozitiv, iar temele prezentate au generat un mare interes pentru ei. Mai mult au organizat concursuri de: confecţionat noduri, echiparea rucsacului sau cunoaşterea regulilor obligatorii pe care trebuie să le respecte pe munte. Concursul care i-a solicitat cel mai mult a fost acela de a se căţăra pe un perete de aproximativ cinci metri înălţime. După această primă tabără, cercetaşii s-au declarat mulţumiţi, urmând ca şi celelalte grupe de cercetaşi să înveţe de la jandarmii montani.
Cercetaşii României, în vizită la Jandarmi
Jandarmeria Bihor a organizat împreună cu Cercetaşii României - grupa Lupişori, o tabără de două zile, în perioada 04-05.07.2015, la Postul de Jandarmi Montan de la Stâna de Vale.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
FC Bihor
Sâmbătă, de la ora 12:30, FC Bihor Oradea evoluează pe terenul liderului Corvinul Hunedoara. Meciul va fi televizat de Digi Sport și Prima Sport.
Cultură
În spectacol, actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki vor interpreta texte sacre.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unor surse medicale, preotul era cunoscut ca având probleme psihice fiind sunt tratatment psihiatric.
Economic
Șoferii din Oradea resimt joi, 12 martie 2026, presiunea tot mai mare asupra bugetului pentru combustibil, pe fondul creșterii constante a prețurilor.
Economic
Într-o schimbare majoră a abordării fiscale, președintele Adrian Nicușor Nica a anunțat că, odată cu finalizarea procesului de digitalizare a instituției, ANAF intenționează să reducă semnificativ controalele pentru companiile considerate cu risc fiscal scăzut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, în perioada 11 februarie – 12 martie, pe platforma https://portal.parcari.oradea.ro/ au fost validate peste 10.000 de conturi, iar numărul total al conturilor verificate a depășit 15.000.
Citiți principiile noastre de moderare aici!