A fost cea de-a opta maşină câştigată de cititorii noştri în decursul timpului.
Spectacol cu premii
Extragerea talonului norocos a avut loc în cadrul unui program artistic prezentat de Lulu Cremeneanu. Spectacolul a fost deschis de majoretele de la Sweet Melody. Colecţia Rovex primăvară-vară 2006 a făcut apoi deliciul publicului, piesele vestimentare fiind îmbrăcate de manechinele agenţiei Ami Art.
Cei prezenţi au avut ocazia de a asculta patru melodii din repertoriul interpretei clujene Anamaria, cunoscută în special pentru piesa „Ochii tăi”, care a evoluat live sub cupola Lotus Market .
Spectacolul a fost presărat cu premii din partea J.b. şi Chevrolet West, oferite persoanelor care răspundeau corect unor întrebări simple legate de activitatea acestora. Trupa de dans Bizzar a antrenat atmosfera, pregătind momentul culminant, extragerea fericitului posesor al unui Chevrolet Aveo.
Cea care a extras talonul câştigător din portbagajul maşinii, plin de taloane de concurs, a fost Alexandra, o fetiţă de 9 ani. Ea fost aleasă din public pentru a extrage unul dintre cele 3.000 de taloane trimise la Jurnal bihorean. Comisia de validare – alcătuită din Alexandru Seres, redactor-şef la Jurnal bihorean, Andrei Breaz, marketing manager Inform Media, Florin Budeu de la Radio Transilvania, Adrian Dumitriu de la Chevrolet West şi notarul public Adrian Stanca – l-a declarat câştigător al premiului pe Viorel Igna, din Sârbi.
De la 1 aprilie 2026, fumătorii din România plătesc din nou mai mult pentru un pachet de țigări, după ce accizele au fost majorate printr-un ordin emis la finalul lunii martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!