Potrivit acestuia, în ultimii ani, în Bihor au apărut noi suprafețe cultivate cu viță de vie și crame care produc vinuri de calitate, rezultatul direct al efortului și pasiunii unor producători locali. Mai mult, vinurile bihorene au început să obțină premii și recunoaștere la nivel internațional, un semnal clar că domeniul are potențial de creștere și vizibilitate.
În acest context, Consiliul Județean Bihor își propune să sprijine dezvoltarea viticulturii și să integreze podgoriile, cramele și pivnițele în Strategia de Dezvoltare Integrată a Turismului la nivel județean. Scopul declarat este acela de a crea un cadru coerent prin care vinurile produse în Bihor să fie promovate atât în rândul bihorenilor, cât și al turiștilor care vizitează județul. „Am inițiat consultări cu producătorii de vinuri și specialiștii în vitivinicultură din județ pentru a identifica ce trebuie să facem împreună, astfel încât vinurile de calitate produse în Bihor să fie mai bine cunoscute și consumate”, a transmis Mircea Mălan.
La întâlnire au participat și deputatul Dumitru Țiplea, membru al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, Dorin Popa, oenolog cu recunoaștere internațională, precum și inginerul horticultor Tommasi Francesco Emilio, specialiști care au contribuit cu expertiză în discuțiile privind dezvoltarea domeniului vitivinicol. Președintele CJ Bihor a subliniat că aceste consultări vor continua și cu alți bihoreni implicați în activități economice și culturale relevante, care pot contribui pe termen lung la bunăstarea comunității și la crearea unor oportunități durabile pentru generațiile viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!