CN pe echipe se adresează formaţiilor alcătuite din doi concurenţi. Cupa Bihorul se află la cea de-a cincea ediţie şi are un carater internaţional, urmând să reunească la start sportivi din România şi Ungaria. Întrecerile se vor desfăşura sâmbătă, cu începere de la ora 11:00, în Pădurea Betfia, respectiv duminică de la ora 10:00, în Pădurea Mierlău. La cele două competiţii s-au înscris circa 270 de concuremţi. Învingătorii vor fi recompensaţi cu diplome, medalii şi cupe.
Competiţii de orientare sportivă în weekend
CS Ady Liceum Oradea (prof. Zavodszki Tamás), DJST Bihor şi FR de Orientare Sportivă organizează în weekend Campionatul Naţional pe echipe şi concursul dotat cu Cupa Bihorul.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sâmbătă, 4 aprilie, s-au jucat meciurile contând pentru etapa a VI-a din play-off și play-out-ul din Liga 4. În play-off, FC Universitatea Oradea a oprit șirul victoriilor liderului ACS Transilvania Sport Academy, iar CAO s-a apropiat la două puncte după succesul la scor repurtat la Ștei. În partea a doua a clasamentului, Izvorul Cociuba Mare a contabilizat a cincea victorie, iar CSC Nojorid Livada a înregistrat primul succes în play-out.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 4 aprilie, pe strada Transilvaniei din Oradea.
Cultură
Proiectul pilot va servi drept model pentru alte regiuni din România care se confruntă cu provocări similare.
România
Încă din primele zile la conducerea ANPC, Békési Csaba a realizat că instituția funcționa departe de realitate. Angajații erau neliniștiți când intrau în biroul său, iar contactul direct era evitat.
România
Președintele Nicușor Dan a promulgat recent o lege inițiată de USR care vizează protecția persoanelor vulnerabile față de agresorii sexuali condamnați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 27 de ani, din localitatea Lăzăreni, a fost obligat de judecători să stea 4 ani și jumătate după gratii după ce, în două rânduri, i-a transformat pe polițiștii veniți să-l calmeze în ținte ale unor gesturi agresive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!