Intitulat „The Influence of Music, Visual Arts, and Architecture on Human Emotional Balance” evenimentul va avea loc vineri, de la ora 11:00.
Manifestarea este a treia acțiune din seria celor dedicate de EU GREEN sănătății mintale, un demers comun al universităților partenere, dedicat promovării echilibrului emoțional și a conștientizării importanței sănătății mintale.
„Muzica este poate cel mai direct limbaj emoțional al omenirii. Ritmul, melodia și armonia pot modula pulsul, reduce cortizolul și influența emoțiile. Melodiile lente și armonioase calmează sistemul nervos, în timp ce un tempo alert stimulează energia și motivația. Prin muzică, emoțiile prind formă și culoare, generând conexiuni profunde între oameni”, explică directorul Departamentului de Muzică al Facultății de Arte a Universității din Oradea, conf. univ. dr. Ariadna Mircescu.
La rândul lor, artele vizuale îmbină percepția și creația, activând zonele cerebrale responsabile de emoții și sens estetic. „Culoarea, lumina și forma devin limbajul prin care emoțiile se traduc în expresie vizuală. Terapia prin artă reduce stresul, eliberează emoții și contribuie la autodescoperire și vindecare”, spune conf. univ. dr. Teofil Știop, directorul Departamentului de Arte Vizuale al facultății.
„Arhitectura modelează nu doar spațiul, ci și psihicul uman. Proporțiile, lumina, culorile, texturile și ordinea influențează profund stările emoționale. Spațiile în care trăim, lucrăm sau medităm devin extensii ale echilibrului nostru interior”, adaugă ș. l. dr. arh. Ioana Francesca Hanga – Farcaș, reprezentanta Departamentului de Arhitectură al Facultății de Cadastrul, Construcții și Arhitectură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!