BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a răspuns la întrebările privind proiectul Inelului Metropolitan de Nord

Consiliul Județean Bihor a răspuns la întrebările privind proiectul Inelului Metropolitan de Nord

De Sorin Martin Vereș
la 19 June 2025 10:29
8 Comentarii

Consiliul Județean Bihor a răspuns la întrebările privind proiectul Inelului Metropolitan de Nord

19 June 2025 10:29
Consiliul Județean Bihor a făcut publice răspunsurile la cele 9 întrebări ale Asociației pentru Apărarea Dreptului de Proprietate Privată, formulate printr-o cerere, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu privire la proiectul Inelului Rutier Metropolitan de Nord.
Scris de Sorin Martin Vereș - Consiliul Județean Bihor a făcut publice răspunsurile la cele 9 întrebări ale Asociației pentru Apărarea Dreptului de Proprietate Privată, formulate printr-o cerere, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu privire la proiectul Inelului Rutier Metropolitan de Nord.

Trimite articolul

X

Redăm în continuare textul integral al documentului trimis de CJ Bihor către APDPP:

“Către:

Asociația pentru Apărarea Dreptului de Propietate Privată

Având în vedere cererea formulată în temeiul legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, înregistrată la Consiliul Județean Bihor cu nr. 17677 din 28 mai 2025, reiterăm răspunsurile pe care le-am oferit acelorași întrebări care ne-au fost adresate de către cei cinci reprezentanți ai Asociației în cadrul audienței din 27 mai 2025:

Întrebare 1: În august 2024, TERM S.R.L. a finalizat un studiu de fezabilitate aferent proiectului Inelul Rutier Metropolitan de Nord, fiind prezentate publicului trei variante de traseu supuse consultării publice. De ce Beneficiarul proiectului, Consiliul Judeţean Bihor, nu face uz de aceeaşi documentaţie, optând pentru una dintre cele trei variante de traseu? Răspuns: S.C. TERM S.R.L. nu a finalizat niciun Studiu de Fezabilitate aferent proiectului „Inelul rutier metropolitan de Nord”.

În realitate, Consiliul Județean Bihor a încheiat un contract de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Oradea, Consiliul Local al Comunei Oșorhei, Consiliul Local al Comunei Paleu și A.D.I. Zona Metropolitană Oradea, în vederea realizării, în comun, a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Inelul rutier metropolitan de Nord”.

Potrivit contractului de asociere, partenerii Consiliului Județean Bihor și-au asumat realizarea anumitor etape premergătoare elaborării Studiului de Fezabilitate (studii topografice, studii geotehnice, studii de analiză și stabilitate a terenului, studii hidrologice, studii de trafic, studii de coexistență cu rețele electrice, studii de coexistență cu rețele de gaz, studii de coexistență cu alte rețele tehnic-edilitare, studiu de mediu, etc.). Având în vedere că până în al doilea semestru al anului 2024 nu au fost întocmite studiile premergătoare, Consiliul Județean Bihor nu a emis ordinul de începere a elaborării Studiului de fezabilitate. Ulterior, la solicitarea S.C. TERM S.R.L., contractul de prestări servicii încheiat între Consiliul Județean Bihor și S.C. TERM S.R.L. a fost reziliat.

Întrebare 2: Care este valoarea cheltuielilor decontate de fiecare partener de proiect societăţii TERM S.R.L. până la data rezilierii contractului? Răspuns: Consiliul Județean Bihor nu a decontat nicio sumă de bani pentru acest obiectiv. Pentru informațiile aferente plăților efectuate de ceilalți, vă rugăm să vă adresați direct titularilor de contract.

Întrebare 3: Bugetul alocat noului studiu de fezabilitate este de 7,5 ori mai mare decât bugetul studiului de fezabilitate întocmit de TERM S.R.L. De ce există o discrepanţă atât de mare între costurile celor două studii de fezabilitate? Răspuns: Bugetul estimat – nu alocat, pentru elaborarea Studiului de fezabilitate nou propus pentru încadrarea drumului la categoria de drum de interes național, s-a determinat luând în calcul valoarea estimată a investiției de bază și ținând cont de complexitatea ridicată a investiției raportată la soluțiile tehnice adoptate, în special privind lucrările de artă complexe și luând în considerare natura terenului de fundare existentă în zonă, fiind o estimare corectă și având un procent redus din valoarea totală a investiției.

Această valoare este valoarea maximă estimată, valoarea finală rezultând în urma unei licitații cu participare internațională. Precizăm faptul că ofertele de proiectare vor fi elaborate de ofertanți prin luarea în calcul a consumurilor proprii de resurse (umane și materiale). După finalizarea licitației se va putea vorbi de o sumă ce necesită a fi alocată proiectării Studiului de fezabilitate.

Întrebare 4: Dacă până la perfectarea parteneriatului cu CNAIR nu exista sursă de finanţare pentru proiectul de infrastructură Inelul Rutier Metropolitan de Nord de ce aţi angajat judeţul în cheltuieli cu întocmirea unei documentaţii aparent caduce şi inoperante? Răspuns: Astfel cum am menționat și prin răspunsul la întrebarea nr.2, Consiliul Județean Bihor nu a decontat nicio sumă de bani pentru acest obiectiv. Ca urmare nu am „angajat judeţul în cheltuieli cu întocmirea unei documentaţii”.

Întrebare 5: În caietul de sarcini aferent licitaţiei pentru întocmirea noului studiu de fezabilitate aţi ţinut cont de opiniile exprimate de cetăţeni cu ocazia consultării publice din septembrie 2024? Răspuns: În urma consultărilor publice au fost exprimate mai multe păreri diferite în legătură cu acest proiect. La elaborarea Studiului de fezabilitate se va ține cont de sugestiile pertinente exprimate de cetățeni cu ocazia consultărilor publice, de opinia specialiștilor din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), de realitățile din teren, precum și de normativele, standardele și reglementările existente.

Întrebare 6: În calitate de Beneficiar al proiectului, aţi cerut în caietul de sarcini să se analizeze doar trasee în extravilan/zone nelocuite din afara localităţilor sau preponderent în extravilan, în concordanţă cu O.G. 43/1997, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă şi voinţa exprimată a cetăţenilor afectaţi? Răspuns: Anterior elaborării Studiului de fezabilitate, se va realiza o analiză multicriterială pentru 3 (trei) variante de traseu. În baza analizelor multicriteriale avizate în cadrul C.T.E.-ului (Consiliul Tehnico-Economic) al C.N.A.I.R.-ului se va alege varianta optimă de traseu. Traseul final va fi astfel stabilit încât să se respecte toate condițiile legale și impactul să fie cât mai redus.

Întrebare 7: Primăria Municipiului Oradea a fost partener în cadrul proiectul de infrastructură Inelul Rutier Metropolitan de Nord. Prin ieşirea PMO din parteneriat urmăriţi să ocoliţi sfera de opozabilitate a Planul de Mobilitate Urbană Durabilă care statua evitarea intravilanului localităţilor? Răspuns: Nu.

Întrebare 8: Prin introducerea în proiect a CNAIR, instituţie de a cărei implicare susţineţi că depind finanţarea şi implementarea proiectului, urmăriţi iniţierea unei Hotărâri de Consiliu Judeţean pentru modificarea încadrării drumului de la DJ la DN, cu avizarea ulterioară la Ministerul Transporturilor şi aşteptarea unei Hotărâri de Guvern în acest sens? Răspuns: În momentul de față, Inelul Rutier Metropolitan de Nord nu este clasificat ca și drum județean – DJ, neexistând o documentație elaborată cu un traseu clar stabilit. Prin realizarea acestui obiectiv în parteneriat cu C.N.A.I.R., drumul va fi clasificat ca și drum național – DN.

Întrebare 9: Veţi da curs cererilor transmise de Asociaţia pentru Apărarea Dreptului de Proprietate Privată în temeiul art. 7 alin. 9 din Legea 52/2003 şi veţi organiza dezbatere publică? Răspuns: Consiliul Județean Bihor va face toate demersurile necesare pentru ca drepturile și interesele legitime ale bihorenilor să fie respectate.”

Trimite articolul

X
Taguri:
Asociația pentru Apărarea Dreptului de Proprietate Privată ,
cj bihor ,
Inelul Metropolitan de Nord
8 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Emil says:
    June 19, 2025 at 11:12 am

    Alte pasaje.. Nu ar fi normal sa achitați despăgubirile pentru cele terminate în ianuarie.. Sunt bune pasajele dar pe spatele unor persoane care nu Ia-ți despăgubiri.

    Reply
  2. NuPrintreSiPesteCase says:
    June 19, 2025 at 12:12 pm

    Cum adica PRE fezabilitate, Ilie Bolojan l-a numit studiu de FEZABILITATE in presa de mai multe ori! Consiliul Judetean vrea sa spuna ca a organizat consultarea publica pe baza a nimic?! De ce au fost proiectate si date publicului 3 trasee daca ei spun ca proiectul nu a ajuns nici macar la studiu de fezabilitate? Ceea ce s-a intamplat a fost obataie de joc, mai degraba O SIMULARE A TRANSPARENTEI pe baza a nimic. Si nu inteleg de ce reies aceste informatii doar DUPA ce CJ Bihor este intrebat de ele., de ce nu exista informatia in spatiul public deja?!

    Reply
  3. sandu2100 says:
    June 19, 2025 at 2:36 pm

    Raspunsul e daca nu va place sa va mutati

    Reply
  4. Orădeanul says:
    June 19, 2025 at 3:58 pm

    Ca, cetățean a municipiului Oradea vreau să fac următoarea remarcă :dacă e drum metropolitan ar trebui să folosiți varianta cea mai inafara municipiului. Pentru că nu e în beneficiul nimănui să aglomeram spațiul urban cu transportul de tonaje grele. 2 evitam să expropriem tot mai mulți cetățeni din casele lor. Expropieri se va face dar fără prea multe case demolate. Și 3 scoateți acest drum inafara com Osorhei, care să treacă dealul viilor și să iasă undeva între Paleu și Cetariu unde să facă legătura cu drumul care se face din Paleu înspre Biharia. Aceasta ar trebuii să fie preocuparea specialiștilor.

    Reply
    • sandu2100 says:
      June 20, 2025 at 8:34 am

      Il face langa Spit Judetean doar sa muriti de ciuda, sa va demoleze

      Reply
  5. KP says:
    June 20, 2025 at 7:31 am

    No, v-a răspuns la toată gargara anterioară făcută de Bolojan, Mălan și alții ca ei … Bihorul, comunele de pe eventualul traseu și zona metropolitană fără Oradea, nu au bani nici de studiu măcar. Se bazează în promisiuni pe Ministerul Transporturilor și CNAIR, care nu se bagă în treabă când România e aproape în faliment. Păcat că nu s-au gândit înainte la asta, atunci când s-au apucat de primii kilometri care duc de nicăieri până niciunde încă.

    Reply
    • sifonare de bani europeni marca CNAIR says:
      June 20, 2025 at 9:35 am

      da, CJ Bihor avea 200.000 eur, CNAIR sifoneaza 1.500.000 eur bani europeni pe acelasi SF pe care l-a facut de fapt TERM….si a si fost platit , dar pe alta firma de-a aceluiasi administrator….de ce SF pentru inelul metropolitan de sud a fost mai putin de 100.000 eur? dar pentru centura Beius 54.000 eur? dar pentru Stei 27.000 eur?

      Reply
  6. Romeofantastyk says:
    June 20, 2025 at 12:36 pm

    Au toți boși terenuri in zona care nu prea valorau dar acuma au explodat preturile ,durumuri cu 5 mașini pe ora

    Reply
  7. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atac ransomware fără precedent la Apele Române: Oradea, Cluj și Iași, vizate de atacul cibernetic
    Un atac cibernetic de tip ransomware a lovit infrastructura informatică a Administrației Naționale Apele Române, afectând inclusiv administrațiile bazinale din Oradea, Cluj, Iași, Siret și Buzău.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Parada tractoarelor de Crăciun a adus magia sărbătorilor în Marghita și satele învecinate
    Duminică, 21 decembrie, sărbătoarea Crăciunului a fost marcată în nordul județului Bihor printr-un eveniment inedit: Parada tractoarelor de Crăciun.

    BIHON Sport local

    Crișul a fost învinsă de Dinamo în ultimul meci din cadrul turneului final II al Campionatului Național de Polo U20
    Ultima etapă a turneului de la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a programat derby-ul dintre ocupantele primelor două locuri ale clasamentului, Dinamo București și Crișul Oradea.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Deficiențe majore la Spitalul Județean Bihor, constatate după controlul Curții de Conturi
    Raportul de audit de conformitate al Curții de Conturi a României privind Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUB) conturează imaginea unei instituții cu un rulaj financiar de aproape un miliard de lei anual, dar cu un sistem de achiziții publice marcat de disfuncționalități structurale, abateri repetate de la lege și un control intern managerial insuficient consolidat.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Un alt fel de cadou de Crăciun. În Beiuș s-a inaugurat o creșă nouă, investiție de peste 16,6 milioane de lei
    Primăria Beiuș a marcat, în 19 decembrie, finalizarea și inaugurarea unei investiții așteptate de ani de zile de comunitatea locală: o creșă nouă, modernă, construită și dotată prin fonduri europene, care dublează capacitatea de îngrijire antepreșcolară a orașului și răspunde unei nevoi reale a familiilor tinere.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Organizatorii Waves Festival deplâng trecerea în nefiinţă a Mălinei Guler
    Echipa Waves Festival transmite sincere condoleanțe familiei Mălinei, apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.