După evaluarea celor cinci oferte depuse, pe primul loc s-a clasat cea propusă de asocierea de firme Precon Transilvania S.R.L. (Lider) și Citadina 98.
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a declarat că semnarea contractului de execuție este programată pentru începutul lunii mai.
„Dacă nu vor fi contestații, la începutul lunii mai vom semna contractul de execuție. Având proiectul tehnic realizat, lucrările vor începe în câteva zile după semnarea contractului, în maxim 6 luni urmând să fie finalizate. În paralel cu derularea lucrărilor, din vara acestui an se vor concesiona parcele de teren pentru firmele care vor dori să investească în zonă”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Lucrările vor presupune: amenajarea accesului, asigurarea rețelei de străzi interioare, asigurarea alimentării cu apă, montare post de transformare, asigurarea cu energie electrică de joasă tensiune a parcelelor, realizarea iluminatului public etc.
Proiectul a fost inițiat de Primăria Ștei, care a realizat studiul de fezabilitate. Terenul, cu o suprafață de 136.387 mp cu un număr de 25 de parcele și acces direct la Drumul Național 75, a fost preluat de Consiliul Județean Bihor pentru a continua investiția.
Parcul Industrial Ștei, alături de proiectul similar din Beiuș, are potențialul de a atrage investiții și de a aduce locuri de muncă, a subliniat președintele Consiliului Județean Bihor.
„Parcul industrial din Ștei va fi o ancoră pentru atragerea de investiții. Având în vedere distanța mare față de Oradea, de peste 80 de km, naveta spre locurile de muncă din municipiu este dificilă. Acest proiect, alături de parcul din Beiuș, aduce locurile de muncă aproape de cei care locuiesc în zona celor două orașe și contribuie la revigorarea economică a zonei”, a mai precizat sursa de mai sus.
Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.
Citiți principiile noastre de moderare aici!