BIHOR: O campanie aparte, prin care copiii au avut ocazia să își exprime părerile despre violența domestică s-a încheiat ieri, 10 decembrie a.c. Evenimentul s-a derulat în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie a.c., când polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu reprezentanții Fundației „Lampas” și ai Asociației „Filantropia” Oradea au organizat o serie de manifestări, menite să conştientizeze publicul cu privire la violenţa în familie şi urmările acesteia.
[eadvert]
În 25 noiembrie, s-a marcat Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, iar polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au desfășurat o serie de activități informativ – preventive, sub forma unor mese rotunde cu elevi, studenți și alți specialiști din domeniu, toate prin prin intermediul unor aplicații on-line.
Elevii Liceului de Arte Oradea au creat desene cu mesaje preventive pe tema violenței domestice, care au fost transmise în format electronic polițiștilor și partenerilor de program. Create de copii, cu mult talent și implicare, desenele ilustrează trăirile pe care le au victimele violenței domestice și cuprind mesaje sugestive pentru eradicarea acestui fenomen.
Elevii din clasele a X-a B și a XI- a B de la Liceul de Arte Oradea, coordonați de prof. Nada Panait, au participat la întâlniri online cu polițiștii de prevenire bihoreni și cu reprezentanți ai Fundației „Lampas”, în cadrul cărora și-au prezentat viziunea cu privire la violența domestică și mesajele preventive care au însoțit desenele create de ei. Apoi, desenele lor au fost expuse de polițiștii de prevenire bihoreni pe blogul „Împreună pentru siguranța bihorenilor”.
Perioada aleasă pentru desfăşurarea campaniei în judeţul Bihor se încadrează exact între două evenimente speciale: 25 noiembrie – Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi 10 decembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!