Sinagoga Sion din Oradea a găzduit timp de trei zile conferința „Wandering Threads”, dedicată tradiției, prezentului și viitorului industriei ușoare din oraș. Evenimentul a fost organizat de Oradea Heritage în parteneriat cu Óbuda University – Ybl Miklós Faculty of Architecture and Civil Engineering (Budapesta), Heriot-Watt University (Edinburgh) și Universitatea din Oradea.
Scopul evenimentului a fost scoaterea în evidență a trecutului industriei ușoare din Oradea, dar şi felul în care patrimoniul construit și cel textil continuă să modeleze modul în care trăim astăzi, și cum poate inspira un viitor mai sustenabil. Participarea a fost gratuită, iar limba conferinţa fost limba engleză.

În cele trei zile de eveniment au avut loc ateliere cu participarea studenților de la Universitatea Oradea, Facultatea de Arte. După-amiaza, pe parcursul conferinței au avut loc prezentări susținute de invitați locali și internaționali, care au explorat legăturile dintre arhitectură și textile, o ocazie de a privi orașul dintr-o perspectivă nouă și de a înțelege cum trecutul său continuă să influențeze prezentul.
Au fost speakeri la această conferinţă: Britta Kalkreuter, Emma Gall, Anthony Gall, Carla Szabo-Munteanu, Francesca Hanga-Fărcaș, Cecília Hausmann, Tibor Pósa, Paul Stirton, Juliet Kinchin, Anett Mizsei şi Deodáth Zuh, care a fost şi amfitrionul celor trei zile.
Vernisajul expoziției „Wandering Threads” a marcat încheierea conferinței. Expoziția a fost dedicată patrimoniului industriei ușoare de textile și încălțăminte din Oradea. Vizitatorii au putut descoperi o colecție valoroasă de obiecte, documente și fotografii provenite din fabrici, oferite chiar de orădenii care au răspuns la apelul Oradea Heritage din luna februarie.
Organizatorii au fost interesați în special de amintirile celor care au lucrat acolo, de fotografii realizate în incinta fabricilor, inclusiv cu angajații acestora, precum și de obiecte păstrate din acea perioadă.
Au fost expuse, printre altele, încălțăminte din fosta fabrică Crișul, documente aflate în proprietatea familiei inginerului textilist Zoltán Csibi, respectiv fotografii de arhivă din Fabrica de Confecții Bihor, Cooperativa Miorița și Fabrica de Încălțăminte Olimpia. Donatori de obiecte şi fotografii au fost: Livia Cherecheş, Kinga Csibi, Ronald Hochhauser, Imre Kendi, Andrei Luczek. Elena Puşcaş, Péter Vleskó.
Au fost expuse, de asemenea, calapoade de diferite mărimi de pantofi, cleşti, feţe de pantofi din piele, tipare, manualul inginerului şi un catalog cu mostre de ţesături.
În cadrul expoziției, Facultatea de Arte a prezentat o serie de piese realizate de studenți în cadrul cursului pentru design de obiecte. Prezentarea a fost axată pe folosirea materialelor ecologice, curatorul mini-expoziției fiind Carla Szabo Munteanu, care la rândul ei a expus colecţia de bijuterii intitulată “Seminţe”.

Anthony Gall şi Deodáth Zuh
Au vorbit la vernisaj Anthony Gall – OE YBL, Budapesta şi Deodáth Zuh – OE YBL / Oradea Heritage. Anthony Gall a precizat că această conferinţă a durat trei zile, dar pregătirea ei a durat câteva luni, cu participanţi din trei ţări: Scoţia, România şi Ungaria. Punctul de pornire a fost Casa Darvas, unde există o mobilă veche de o sută de ani care a venit din Scoţia,şi a aparţinut speakerilor conferinţei, Paul Stirton şi Juliet Kinchin. Un alt punct comun cu Oradea, spune Anthony, este faptul că şi acolo, ca şi aici, sunt fabrici de textile abandonate. De aceea au considerat că, pornind de la aceste puncte comune, ar fi oportună o astfel de conferinţă. A fost importantă şi colaborarea cu Universitatea Oradea şi atelierele susţinute pentru studenţi.
În urmă cu trei zile, la debutul conferinţei, au fost împărţite participanţilor panglici pe care au fost rugaţi să scrie ce ar trebui să se schimbe în atitudinea noastră vizavi de industria textilă şi patrimoniul industrial. La finalul evenimentului, din acele panglici a fost realizată o instalaţie care s-a integrat în expoziţie. Deodáth Zuh a mulţumit şi Juliei Kovacs pentru războiul de ţesut pus la dispoziţie în spaţiul expoziţional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!