BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Cultură
Maestrul Tiberiu Soare va dirija „Ultimul dialog”, concertul de închidere a Festivalului Primăverii, ediţia a XV-a

Maestrul Tiberiu Soare va dirija „Ultimul dialog”, concertul de închidere a Festivalului Primăverii, ediţia a XV-a

De Camelia Buşu
la 23 March 2026 11:44

Maestrul Tiberiu Soare va dirija „Ultimul dialog”, concertul de închidere a Festivalului Primăverii, ediţia a XV-a

Tiberiu Soare Foto: Life in frames
23 March 2026 11:44
Solişti invitaţi sunt: violonistul Rafael Butaru şi violoncelistul Răzvan Suma.
Scris de Camelia Buşu - Solişti invitaţi sunt: violonistul Rafael Butaru şi violoncelistul Răzvan Suma.

Trimite articolul

X

Festivalul Primăverii a propus în ediţia din acest an un dialog între tradiții culturale, reunind artiști și repertorii din spații geografice diferite. „Muzica europeană și sensibilitatea artistică japoneză s-au întâlnit sub semnul aceleiași idei: celebrarea primăverii ca simbol al renașterii și al frumuseții efemere. Fiecare concert a oferit o perspectivă diferită asupra acestei teme, de la delicatețea miniaturilor vocale inspirate de natură până la monumentalitatea repertoriului simfonic romantic”, spun organizatorii.

Festivalul se ve încheia cu concertul intitulat „Ultimul dialog”, joi, 26 martie, ora 19:00. La pupitru se va afla maestrul Tiberiu Soare, iar solişti invitaţi sunt: violonistul Rafael Butaru şi violoncelistul Răzvan Suma.

„Acest Festival al Primăverii de la Oradea, cu frecvenţă anuală, reprezintă un punct de contact între culturile română şi japoneză. Şi elementul comun ce le leagă este muzica clasică de calitate”, spunea la o ediţie precedentă dirijorul Tiberiu Soare.

Tiberiu Soare Foto: Life in frames

În prima parte se va audia mai întâi uvertura la opera „Alceste” aparţinând compozitorului german Christoph Willibald Gluck. Concepută nu ca o simplă piesă introductivă, ci ca o veritabilă prefață dramatică, uvertura reflectă în mod direct atmosfera și conflictul interior ce vor domina întreaga desfășurare a operei.

Va urma Dublu concert în la minor, Op. 102, pentru vioară și violoncel de Johannes Brahms, o capodoperă transcendentală care a captivat pasionații de muzică din întreaga lume. Ultima lucrare orchestrală a lui Brahms, compusă în 1887, Dublul concert reprezintă o sinteză a întregii sale gândiri muzicale. Creat într-un moment de maturitate deplină, concertul nu este doar o demonstrație de virtuozitate, ci o meditație asupra dialogului.

În partea a doua se va audia Simfonia a doua, Op. 134, cunoscută sub numele de „Håkon Jarl” (Contele Haakon), una dintre cele mai ambițioase creații ale lui Carl Reinecke.Inspirată de tragedia scriitorului danez Adam Oehlenschläger, lucrarea propune o viziune programatică asupra confruntării dintre lumea păgână și cea creștină, fără a urmări însă fidel firul narativ, ci mai degrabă sugerând atmosfere și caractere.

Invitaţii serii

Violonistul Rafael Butaru este licențiat al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. De-a lungul carierei concertistice, a intepretat alături de muzicieni de prestigiu, precum Marin Cazacu, Dorin Marc, Liviu Prunaru, Razvan Popovici. Este câștigător a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale și a participat la mai multe cursuri de măiestrie. Violonistul a fost numit „Prieten al Fundației Principesa Margareta a României” în cadrul programului național „Tinere Talente”, în urma invitației ca lector și mentor la masterclass-ul de pregătire a tinerilor muzicieni, fiind membru al juriului în cadrul selecției bursierilor, începând din 2015.

Rafael Butaru Foto: FB

Rafael Butaru este o prezenţă constantă în cadrul stagiunilor din ţară. Este membru al Ludens Piano Trio și al ansamblului de muzică veche I Ludici, alături de care concertează frecvent în cadrul festivalului Sonoro, Vara Magică, Enescu și Muzica lumii.

Violoncelistul Răzvan Suma este deja o prezenţă constantă în cadrul Festivalului Primăverii. În anul 2000 a obţinut diploma de licenţă a Academiei de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecţionare „Artist Diploma” la Longy School of Music – Cambridge – Statele Unite, la clasa profesorului Terry King. În 2009 Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică.

Răzvan Suma Foto: Life in frames

Prestigioasele concursuri „Giovanni Batista Viotti” din Italia, „Markneukirchen” din Germania sau „Villa de Llanes” din Spania sunt doar câteva dintre cele mai importante premii câştigate de Răzvan Suma la competiţii naţionale şi internaţionale. A generat și organizat turnee naționale începând cu anul 2012. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Richard Galliano, Wen Sinn Yang, Yi-Bing Chu, Cristian Măcelaru, Philippe Graffin, Cristian Mandeal sau Horia Andreescu. Răzvan Suma este fondator al Ansamblului „PlaCello”.

Biletele pentru concert sunt disponibile la casieria Filarmonicii de Stat Oradea sau pe platforma poftimcultură.ro.

Trimite articolul

X
Taguri:
festivalul primaverii ,
Filarmonica de Stat Oradea ,
rafael butaru ,
rayvan suma ,
Tiberiu Soare
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Acțiune pe șoselele din Bihor. Aproape 50 de șoferi au rămas pietoni în acest weekend
    Peste 315 conducători auto, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, au fost sancționați de polițiștii din Bihor, 48 de conducători auto au fost scoși din trafic, iar 16 autovehicule au fost oprite din a circula.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Incendiu într-un apartament din Oradea. Șase persoane, printre care doi copii, intoxicate cu fum
    Apelul care sesiza producerea primului incendiu, izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe de pe strada Feldioarei, s-a dat sâmbătă, 21 martie, în jurul orei 15:40.

    Cultură

    Maestrul Tiberiu Soare va dirija „Ultimul dialog”, concertul de închidere a Festivalului Primăverii, ediţia a XV-a
    Solişti invitaţi sunt: violonistul Rafael Butaru şi violoncelistul Răzvan Suma.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    Economic

    Guvernul declară situație de criză pe piața combustibililor: Măsuri pentru protejarea economiei și populației
    Prim-ministrulIlie Bolojan a convocat luni, la Palatul Victoria, grupul de lucru responsabil cu analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor care să reducă impactul acestei evoluții asupra economiei și populației. 1

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Trei artişti ai Varadinum Foto Club au câştigat premii la Salonul Internațional de Artă Fotografică din Slovenia
    La Pannonia Reflections Slovenia 2026 au participat 470 de fotografi din 53 de țări.

    Economic

    Start în agricultură: granturi de până la 200.000 de euro pentru tinerii fermieri
    Tinerii fermieri și cei aflați la început de drum au în această perioadă șansa de a contribui la conturarea unei noi linii de finanțare menite să sprijine dezvoltarea exploatațiilor agricole.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logo Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă!

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.