Teatrul Szigligeti din Oradea prezintă vineri, 13 martie, de la ora 19:00, în Sala Mare premiera „Livada de vișini” de Anton Pavlovici Cehov. Spectacolul este regizat de Tóth Tünde, după traducerea realizată de Spiró György și Tóth Árpád.
Ultima piesă a lui Cehov spune povestea sfârșitului unei epoci, dar este, în același timp, un tablou melancolic și ironic al unei lumi aflate în declin ireversibil. Personajele piesei – deși se agață cu încăpățânare de amintirile trecutului – sunt incapabile să recunoască necesitatea schimbării, iar destinul lor îi conduce inevitabil spre final.
Cireși înfloriți în gerul dimineții. Oameni neputincioși, care se tem de libertate într-un mod ridicol și meschin. Dansează, muzica răsună, în timp ce undeva se scoate la licitație livada care le înseamnă viața. Ceva s-a sfârșit pentru totdeauna.
În spatele situațiilor aparent ușoare, uneori comice, se desfășoară o profundă dramă umană: povestea trecerii timpului, a indeciziei și a oportunităților ratate. „Livada de vișini” vorbește despre dificultatea de a renunța la trecut și despre inevitabilitatea schimbării – despre acel moment în care o lume se încheie definitiv.
Decorurile sunt semnate de Golicza Előd, costumele de Bajkó Blanka Alíz, dramaturgia, István Zsuzsanna. Din echipa tehnică mai fac parte Hodu Péter – sound design, Rejtő Róbert – trucuri de magie, Joó Emília – regizor tehnic, Țentea Katalin, sufleor.
Din distribuţie fac parte: Tasnádi-Sáhy Noémi, Szigyártó Johanna, Trabalka Cecília, Szabó Eduárd, Szotyori József, Balogh Attila, Csatlós Lóránt, Fodor Réka, Tőtős Ádám, Kocsis Anna, Dimény Levente, Nagy László Zsolt, Scurtu Dávid, Vanca-Fodor Imola, Székely Emese.
Bilete pentru premieră de găsesc pe szigligeti.biletmaster.ro.

Citiți principiile noastre de moderare aici!