Nicio primăvară nu seamănă una cu cealaltă, spune Tudor Gheorghe, şi nici spectacolele sale despre primăvară nu seamănă unul cu celălalt. „O să vedeţi!”, spune maestrul.
La 80 de ani, vocea sa va aduce joi, 26 martie, ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea bucuria primăverii, într-un concert luminos, exuberant şi emoţionant. Intitulat „Primăvara 2026”, evenimentul celebrează natura. „Chiar dacă mai supărată, chiar dacă mai înnorată, este primăvara noastră și prin ea își scot strămoșii degetele afară și înebunesc salcâmii!”
În acest nou concert, Tudor Gheorghe va avea alături Corul și Orchestra Concertino, dirijor fiind Marius Hristescu. Biletele pentru acest spectacol se găsesc pe platforma iabilet.ro.
Actorul va încânta publicul cu frumoasele sale balade, promiţând o incursiune în universul liric al lui Blaga, Arghezi sau Barbu.
„În urmă cu 40 de ani, am tălmăcit muzical o poemă splendidă al lui Ion Barbu, pe care am cântat-o foarte puţin, şi numai cu chitara. Iar în ultimii… 30 de ani niciodată. Ei bine, o să se găsească în acest spectacol de primăvară”, spune Tudor Gheorghe.
Publicul orădean este invitat să se bucure din nou de concertul unui artist complet, ce îmbină teatrul, lirica şi folclorul cu farmecul personal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!