
„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei, județul Sălaj, în timp ce conducea o autoutilitară, pe D.N.19 E, în afara localității Chiraleu, pe direcția Oradea – Marghita, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Băbeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În urma accidentului rutier, conducătorii celor două autovehicule implicate și un bărbat, de 51 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei, pasager în autoturism, au suferit multiple leziuni, care, din nefericire, le-au provocat decesul, la fața locului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
UPDATE Tragedie în Bihor. Trei morți în urma unui accident rutier între Sânlazăr și Chiraleu
Citiți principiile noastre de moderare aici!