Divertisment pentru spectatori, un joc de dificultate crescândă pentru participanţi şi o activitate sportivă competiţională pentru pasionaţii de dresaj canin. 46 de căţei din România, Ungaria, Italia, Polonia, Austria, Cehia au participat la evenimentul organizat de Clubul Nord de Dresaj Canin din Oradea. Chiar dacă mondioringul este un sport mai puţin cunoscut în România, totuşi performanţele obținute în oraşul nostru în acest domeniu sunt de clasă mondială. În urmă cu 3 ani, orădeanul Alex Bondar şi Dilara au devenit campioni mondiali la mondioring, adică în „Formula 1 în dresaj canin”.

Evenimentul canin e cotat drept spectaculos, iar cei care au participat în Cetate la competiţia internaţională de mondioring nu au avut ce regreta. Ei au văzut cum superbele exemplare au trecut prin probele de subordonare, sărituri, respectiv pază şi apărare. Desfăşurarea competiţiei a fost supervizată de arbitri bine cotaţi internaţional: Loic Heurtel din Franţa, Joaquim Dovat din Elveţia, Dominique Piton din Franţa şi Landt Willi, care a reprezentat România. Numărul relativ redus al participanţilor din România se explică prin faptul că mondioringul e relativ tânăr ca disciplină sportivă. Mondioringul a preluat diferite secvenţe de lucru aparţinând disciplinelor canine naţionale din Belgia (Ring Belgian), Franţa (Ring Francez) şi Olanda (KNPV, programul de pregătire a câinilor pentru poliţie), precum şi din programul internaţional IPO.

Filippo Rocchi, unul dintre fondatorii acestei discipline, spune că atunci când se încerca impunerea mondioringului ca disciplină sportivă „… puţine ţări practicau un program complet de lucru, incluzând disciplină, sărituri şi exerciţii de muşcătură, acestea din urmă cu un costum complet de protecţie. Scopul nostru principal a fost să facem aceste lucruri cunoscute, astfel încât oamenii să înţeleagă că un câine poate muşca de oriunde şi că poate fi învăţat ca în anumite situaţii să acţioneze de unul singur, fără indicaţiile conductorului. Acest lucru nu a fost ceva uşor, deoarece unele ţări cu tradiţie în sporturile canine şi lucrul cu câinii de poliţie aveau un program care, transpus în viaţa reală, s-a dovedit nerealist şi total neeficient. Un hoţ nu umblă cu o mânecă de protecţie pe braţ. Acesta a fost unul din motivele care a determinat o serie de dresori să-şi revizuiască metodele de pregătire. În acele timpuri, doar Franţa, Olanda şi Belgia aveau un program de lucru cu exerciţii de muşcătură, altul decât programul internaţional (IPO)”.