Scopul declarat al acestei campanii este menținerea unui climat urban curat, sigur și estetic, prin lucrări de curățenie și întreținere realizate etapizat, în mai multe zone operaționale. Acțiunea se adresează atât operatorilor și instituțiilor publice, cât și comunității locale. Sunt vizate regiile autonome, societățile comerciale, instituțiile publice, asociațiile de proprietari și persoanele fizice, fiecare având obligații stabilite prin legislația în vigoare și prin regulamentele locale.
Calendarul campaniei pentru fiecare zonă
Campania este organizată în patru zone principale, fiecare cu propriul calendar de intervenție.
Prima etapă va avea loc între 16 și 20 martie 2026 și va acoperi zona centrală a orașului, delimitată de străzile Republicii, Bulevardul Magheru, Piața București, Șirul Canonicilor, Făcliei și Silvaș. În această zonă sunt programate intervenții pe mai multe subsectoare: aliniamentul malului drept al Crișului Repede, cuprinzând străzile Emilian Chitul, Menumorut, Piața Creangă, Mihai Eminescu, Roman Ciorogariu și Dunării, dar și pe aliniamentele Bd. Dacia – Odobescu – Doina. De asemenea, vor fi igienizate scuarurile și zonele din jurul străzilor Lacul Roșu, Eroul Necunoscut, Berzei și Olimpiadei, precum și aliniamentele Parcul Traian – Bd. Magheru – Republicii – George Enescu. Intervențiile vor continua în zona Parc Petőfi – Nicolae Jiga – Muzeului – Șirul Canonicelor, pe Aleea Ștrandului – Silvaș – Făcliei – Adevărului – Olteniei și pe aliniamentul Ecaterina Teodoroiu – Izvorului.
A doua etapă a campaniei este programată între 23 și 27 martie și vizează cartierele Rogerius, Episcopia, Oncea și Olosig. În această zonă vor fi igienizate scuarul Sfântul Apostol Andrei și zona scuarului Sovata de pe malul drept al Crișului Repede, precum și arterele Densușeanu, Podului, Aluminei și Dacia. Intervențiile vor cuprinde și aliniamentul Borșului – Uzinelor, inclusiv accesul către Stația de Epurare și Drumuri Bihor. În același timp, lucrările vor continua pe aliniamentele Matei Corvin până la ieșirea spre Sântion, Suișului, Plantelor, Vămii, Dornei, Crivățului, Crângului, Apelor, Zmeurei și Filatov. Alte intervenții sunt programate pe traseul Ștefan cel Mare – Ion Bogdan – Bihorului – Secarei, inclusiv terenul de fotbal, și pe Fabricilor.
Totodată, vor fi curățate scuarul Podului și aliniamentul Transilvaniei – Italiană – Șelimbărului – Călugăreni – Posada – Aleea Sulfinei – Mehedinți – Bernard Shaw, precum și aliniamentul Lacul Roșu – Traian Lalescu – Moldovei – Cantacuzino – Iza – Ioan Suciu. Cea de-a treia etapă a campaniei se va desfășura între 30 martie și 3 aprilie și va acoperi cartierele Ioșia, Ioșia Nord, Europa și Grigorescu. În această perioadă sunt programate intervenții pe aliniamentele Henrik Ibsen – Nicolae Bolcaș – Aviatorilor – Ovidiu Densușianu, precum și în zona scuarului Hațegului, străzile Piteștilor, Piața Devei și Zarandului. Vor fi igienizate și aliniamentele Barcăului – Meziadului – Meșteșugarilor – Lăpușului, dar și malul stâng al Crișului Repede, împreună cu străzile Alexandru Cazaban, Splaiul Crișanei, Constantin Brâncoveanu și Tudor Vladimirescu.
Alte intervenții sunt planificate pe traseele Vlădeasa – Padișului – Octavian Goga – Calea Aradului, Cuza Vodă – Kogălniceanu – Sucevei – Horea – Sextil Pușcariu și pe aliniamentul Nojoridului – Apateului – Ogorului. Ultima etapă a campaniei va avea loc între 6 și 9 aprilie și va viza cartierele Nufărul, Velența, Dragoș Vodă și Tineretului. În această zonă vor fi igienizate aliniamentele Piața Țăranilor – Mircea Eliade – Niccolò Paganini – Biruinței – Dobrogei – Mărășești – Bistriței – Ștefan Zweig – Theodor Aman – Erkel Ferenc – 1907 – Muzicii – Măslinului – Petre Țuțea – Liliacului – Turzii – Almașului – Ardealului – Banatului. Intervențiile vor continua pe aliniamentul Nojoridului, de la Centură spre Nufărul, împreună cu străzile Rapsodiei, Apateului, Leonardo da Vinci, Liszt Ferenc, Lanului, Alexandru Hașaș, Traian Goga, Ion Irimescu, Liviu Borcea, Ogorului nr. 258, Grigore Moisil, Nicolae Șova, Agricultorilor, Narciselor, Constantin Nottara, Onisifor Ghibu, Aleea Forajului, Constantin Noica, Meiului, Vavilov, Zorelelor, Kiev și Aleea Salca, inclusiv alveolele de parcare.
Alte intervenții sunt prevăzute pe traseele Miron Pompiliu – Eftimie Murgu – Școlilor – Iuliu Hossu – A. Bacalbașa – Miron Costin – Oțelarilor – Dobrogei – Sălajului – Avântului – Panait Cerna – 12 Octombrie – Griviței – Dobrogeanu Gherea. De asemenea, vor fi igienizate scuarurile Centrul Civic, Șanț–Cetate, Clujului și Averescu, dar și zona parcului pentru câini din Dragoș Vodă și aliniamentele Averescu – Dragoș Vodă – Clujului – Cartier Tineretului – Aleșdului – Tileagdului – Măcieșului – Carol Davila – Fântânilor – Ciobanilor – Navigatorilor – Năvodarilor – Digului – Margaretei – Coralilor – Gutenberg – Arabilor – G. Bota – I. Bușiția – Thomas Mann – Arturo Toscanini – Delfinului – Lotrului – Dâmboviței – Moliere – Rădăuților – Bega – Pandurilor – Timișoarei – Olarilor – Sibiului – Recoltei. În același timp vor fi incluse în campanie și aliniamentele Alexandru Andrițoiu – Seleușului – scuar Seleușului/Războieni – Tăbăcarilor – Țiglarilor – Velența – Năsăudului – scuar Bumbacului – Ion Bradu – Iancu de Hunedoara – Depozitului – Petei – Căii Ferate – Rampei – Căii Ferate, pe tronsonul modernizat Seleușului – Căii Ferate, până la strada Căprioarei.
Ce lucrări se vor desfășura
Lucrările desfășurate în cadrul campaniei vor include colectarea deșeurilor de pe spațiile verzi și locurile de joacă, greblarea frunzelor și a crengilor, măturarea aleilor și a platformelor betonate sau asfaltate, golirea coșurilor de gunoi și spălarea mecanizată a carosabilului și trotuarelor. În paralel, vor fi curățate, spălate sau revopsite indicatoarele rutiere, stâlpii de iluminat, băncile din parcuri și echipamentele de joacă.
Acțiunea vizează spațiile verzi, scuarurile, aliniamentele stradale, căile de circulație pietonale și carosabile aflate sub incidența acordurilor-cadru, a contractelor subsecvente și a contractului de delegare a serviciului public de salubrizare din municipiu. Primăria reamintește că obligațiile privind menținerea curățeniei sunt stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 696 din 30 octombrie 2025, care aprobă Regulamentul de salubrizare al Municipiului Oradea, precum și prin HCL nr. 627/2021 privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi.
Potrivit acestor reglementări, persoanele juridice – regii autonome, societăți comerciale sau instituții publice – trebuie să mențină curățenia căilor de acces și a trotuarelor până la limita carosabilului, să întrețină terenurile pe care le dețin sau le administrează, să curețe fațadele, vitrinele și firmele și să îngrijească spațiile verzi din perimetrul imobilelor, asigurând totodată ordinea în zonele de depozitare a materialelor.
Asociațiile de proprietari au obligația de a menține curățenia trotuarelor, a platformelor pentru depozitarea deșeurilor menajere și a parcărilor de domiciliu, de a întreține spațiile verzi aferente condominiilor, de a igieniza spațiile comune precum subsolurile, podurile și casele scării și de a asigura curățenia în jurul spațiilor comerciale aflate la parterul clădirilor, acolo unde este cazul. În același timp, persoanele fizice trebuie să întrețină curțile, anexele și terenurile pe care le dețin, să îngrijească spațiile verzi din fața imobilelor și să păstreze curățenia pe trotuare, căi de acces și parcări.
Se ridică gratuit deșeurile vegetale
Pe durata campaniei, deșeurile vegetale rezultate în urma lucrărilor de curățenie din curți si gospodarii pot fi colectate în saci și depozitate pe aliniamentele stradale, urmând să fie ridicate gratuit de RER Vest. Pentru a nu risca neridicarea sacilor cu resturile vegetale, operatorul de salubritate recomandă ca deșeurile să fie depozitate în saci care să permită angajaților vizualizarea conținutului. Pentru ridicarea accestor resturi nu se impune o notificare prealabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!