BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De Ziua Culturii Naționale, actorul Marius Bodochi va susţine un spectacol extraordinar la Oradea

De Ziua Culturii Naționale, actorul Marius Bodochi va susţine un spectacol extraordinar la Oradea

la 9 January 2026 15:22
9 January 2026 15:22
Actorul va fi acompaniat de un cvartet al Filarmonicii de Stat din Oradea.
Actorul va fi acompaniat de un cvartet al Filarmonicii de Stat din Oradea.

Trimite articolul

X

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea va găzdui un spectacol extraordinar susținut de actorul Marius Bodochi. Invitatul va fi acompaniat de un cvartet al Filarmonicii de Stat din Oradea. Evenimentul va avea loc la Teatrul de Stat „Regina Maria”, joi, 15 ianuarie, ora 19:00. Accesul la eveniment este gratuit, în baza unui bilet care se poate rezerva la casieria teatrului.

Înainte de spectacol, la intrarea în teatru va avea loc o expoziție de costume tradiționale organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor. Totodată, va fi și o expoziție documentară de carte veche și modernă românească din colecțiile Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor. Vor fi expuse manuale școlare folosite atât în învățământul primar și gimnazial, cât și în cel superior, din domeniile „Limba română”, „Matematică”, „Religie”, „Istorie”, „Geografie” și „Limba Germană”. Curatorul expoziţiei este dr. Silviu Sana.

Seara va fi deschisă cu acordurile Rapsodiei Române, interpretate de cvartetul format din Nagy Kálmán – vioară, Kurucz Tibor – vioară, Ioan Chiș – violă, Victor Sandu – violoncel, membri ai Filarmonicii de Stat din Oradea.

Actorul Marius Bodochi va duce apoi publicul prin identitatea noastră culturală, cu momente de profunzime, prin poezie și monologuri despre cultură, artă și credință.

Marius Bodochi este unul dintre actorii emblematici ai teatrului românesc, apreciat pentru vocea baritonală și magnetismul scenic. A absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureș în 1982, la clasa profesorului Constantin Codrescu, iar după facultate s-a afirmat la Teatrul Național din Cluj-Napoca, unde a interpretat roluri de mare complexitate și a devenit unul dintre actorii preferați ai regizorului Mihai Măniuțiu. Spectacole precum „Bacantele” i-au adus recunoaștere națională și au consolidat o carieră construită pe o forță interpretativă aparte.

Din 2004, face parte din trupa Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, continuând să strălucească în producții importante, cu roluri diverse – de la Shakespeare și tragedia greacă, la dramă contemporană. Popularitatea sa s-a extins și în film și televiziune. A debutat în cinema cu „Craii de Curtea Veche” (1995) și a apărut în numeroase producții, precum „Trei Păzește”, „Omul Punte”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Martori” (Dan Pița), „Tandrețea Lăcustelor” etc.

Pe lângă activitatea artistică, a fost cadru didactic universitar și a fost decorat cu Medalia „Meritul Cultural” clasa I, categoria „Arta Spectacolului” (2004), pentru contribuția sa la cultura română.

Regizorul de teatru român, Mihai Măniuțiu, spune despre Marius Bodochi că „se distinge între actorii din generaţia lui prin capacitatea sa de a se dedica integral, cu un entuziasm mereu susţinut, rolurilor interpretate, precum şi prin rara vocaţie de a aduna întrînsul şi de a iradia semnificaţiile majore ale unui spectacol”.

Spectacolul dedicat Zilei Culturii Naționale este organizat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Teatrul de Stat „Regina Maria”, Filarmonica de Stat Oradea, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor și Centrul de Cultură al Județului Bihor.

Trimite articolul

X
Taguri:
Filarmonica de Stat Oradea ,
marius bodochi ,
oradea ,
teatrul regina maria ,
ziua culturii nationale
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ucigașul care a ținut o femeie în fața trenului, pe un pod CFR din Oradea, va sta 12 ani în închisoare
    Punct final în dosarul lui Adalbert Erdei, autorul unei crime de o cruzime rară, comisă în urmă cu un an, pe un pod CFR din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pedofilul care a filmat doi orfani în ipostaze sexuale, condamnat definitiv la 17 ani și 10 luni de închisoare
    Lucian Titti, bărbatul de 54 de ani, originar din Ciumeghiu, care a fost acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, printre care pornografie infantilă și trafic de minori, a fost condamnat definitiv la 17 ani și 10 luni de închisoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    După trei ani de pierderi, Termoficare Oradea vrea să ajungă anul acesta pe zero sau la un mic profit
    Directorul general al societății Termoficare SA Oradea, Călin Ungur, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: bihoreanul care și-a lovit intenționat cu mașina un vecin va executa 8 ani de închisoare
    Viorel Vese, bărbatul de 56 de ani, din localitatea bihoreană Surduc, judecat sub acuzația că l-a lovit deliberat cu mașina pe un vecin și pe copilul de doar 2 ani al acestuia, a fost condamnat definitiv la 8 ani de detenție.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe Centura Săcueni. O mașină a ajuns cu roțile în sus
    Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 5 martie.

    FC Bihor

    Ioan Hora: „De fiecare dată după o înfrângere am reușit să ne autodepășim și să facem un meci bun”
    Sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:00, FC Bihor joacă derby-ul pentru play-off cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Miza meciului și vremea bună ar putea duce la un record de asistență în acest sezon pe Stadionul Iuliu Bodola.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.