Potrivit primarului orașului Ștei, Iulian Balaj, alegerea Franței nu a fost întâmplătoare, fiind motivată prin mai multe argumente de ordin istoric, politic și cultural: această țară reprezintă, din perspectivă istorică și culturală, un reper constant pentru România, iar legăturile politice, culturale și instituționale dintre cele două state au contribuit decisiv la modernizarea societății românești încă din secolul XIX.
Demersul de înfrățire a urmat un proces oficial și a fost structurat în două etape, și anume participarea la un forum pentru identificarea unui partener și vizita oficială în localitatea franceză pentru stabilirea direcțiilor concrete de colaborare. Forumul cooperării descentralizate franco-române, primul pas Conform informațiile primite de la primarul Balaj, între 15 și 17 septembrie 2025, reprezentanți ai orașului Ștei au participat la Forumul cooperării descentralizate franco-române de la Aurillac, în departamentul Cantal, regiunea Auvergne-Rhône-Alpes. Evenimentul, ajuns la a VII-a ediție, a fost organizat cu sprijinul Ministerului Europei și Afacerilor Externe din Franța și în parteneriat cu asociațiile naționale ale autorităților locale din România, fiind promovat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Asociației Orașelor din România.
Scopul participării delegației din Ștei a fost identificarea unui partener din Franța pentru înfrățire, care să deschidă oportunități de colaborare instituțională și comunitară durabilă. Forumul a inclus întâlniri între autorități locale române și franceze, sesiuni de lucru și dialoguri bilaterale. În cadrul acestor discuții, delegația Ștei a prezentat profilul orașului: stațiune turistică de interes local, cu resurse geotermale, proiecte de mobilitate urbană verde și apartenența la ruta culturală europeană ATRIUM – Architecture of Totalitarian Regimes of the 20th Century in Europe.

Cu acel prilej, primarul Iulian Balaj a subliniat dorința comunității de a stabili o vizibilitate internațională solidă și de a crea conexiuni europene cu alte localități. Vizita oficială în Orée d’Anjou, concretizarea demersului În urma întâlnirilor avute cu ocazia forumului de la Aurillac, reprezentanții comunei Orée d’Anjou au inițiat contactul cu Primăria Ștei, ceea ce a condus la vizita oficială în localitatea franceză. Primarul Iulian Balaj s-a deplasat în Franța, în perioada 11- 16 februarie, fiind primit, la sediul Primăriei Orée d’Anjou, de primarul André Martin, împreună cu aleșii locali și membrii comitetului de înfrățire. Discuțiile au vizat domenii concrete de cooperare: educație, sănătate, cultură, sport, urbanism și turism. Orée d’Anjou este o comună formată din nouă localități, într-o zonă cu agricultură dezvoltată, în special viticolă, și cu o bogată dimensiune culturală, legată de poetul Joachim du Bellay.
Primarul Iulian Balaj a remarcat simbolic că această dimensiune culturală poate fi pusă în paralel cu figura lui Miron Pompiliu, important reper local pentru comunitatea Ștei.
„În cadrul prezentării susținute, am evidențiat statutul orașului Ștei ca stațiune turistică de interes local, resursele de apă geotermală și infrastructura balneară, proiectele de mobilitate urbană verde, apartenența la ruta culturală europeană ATRIUM, dorința de a crea o vizibilitate internațională solidă pentru comunitatea noastră și de a realiza conexiuni europene cu alte comunități. Tot în cadrul acestei întâlniri am stabilit și pașii administrativi necesari pentru demararea procedurilor legale în vederea semnării acordului de înfrățire”, ne-a declarat primarul Iulian Balaj după revenirea în țară.
Având în vedere situația economică actuală, primarul Iulian Balaj a decis ca toate costurile privind deplasarea în Franța să le suporte el, fără a solicita bani de la bugetul local, Prin realizarea acestui parteneriat, orașul Ștei dorește să își consolideze legăturile europene, pentru a oferi noi oportunități de dezvoltare locală, schimburi culturale și cooperare instituțională cu localitatea din Franța.

Întrebat când se va realiza efectiv semnarea protocolului de înfrățire, primarul din Ștei ne-a precizat că există câteva proceduri care trebuie îndeplinite, respectiv acceptul din partea instituțiilor centrale care gestionează relațiile externe dar și adoptarea unei hotărâri de către Consiliul local privind mandatarea primarului pentru a semna documentul care va consfinți înfrățirea dintre cele două localități.
„Există niște formalități care sunt obligatorii și care trebuie parcurse toate, inclusiv niște avize de la nivel central. În principiu s-a stabilit faptul că fiecare din comunități își pregătește documentele urmând ca după finalizarea lor să semnăm protocolul de înfrățire.” ne-a mai precizat primarul Iulian Balaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!