Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei. Tot luni, poliţiştii Secţiei nr.7 de Poliţie Rurală Tileagd l-au depistat în localitatea Aştileu pe P.L.(36 ani), din comuna Tileagd, în timp ce transporta cu un camion cu semiremorcă 26,7 metri cubi de buşteni de fag, cu actele de însoţire a mărfii completate necorespunzător. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi în acest caz, iar conducătorul auto a sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010. De asemenea, luni, poliţiştii Postului de Poliţie Aştileu împreună cu lucrători ai poliţiei locale Aştileu şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Aleşd au depistat, la locuinţa lui N.O.(26 ani), din Aştileu, şase metri cubi de lemne de foc, de esenţă fag, cer, carpen şi gorun, fără documente de provenienţă. Şi de această dată lemnele au fost confiscate.
Delicte silvice constatate prin judeţ
Luni, poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Borod i-au depistat pe drumul judeţean 108/ I, în localitatea Butan, pe B.S.(18 ani), din Aleşd şi C.C.(20 ani), din comuna Măgeşti, în timp ce transportau cu căruţele trei metri steri de lemne de foc, de esenţă carpen, cer şi mesteacăn, în valoare de 400 lei.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Postul de televiziune ProTV a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că emisiunea „La Măruță” nu va mai fi difuzat.
România
O nouă taxă locală provoacă furie în rândul cetățenilor: acum, trebuie să plătească bani… pentru câinii fără stăpân.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Hunedoara va fi judecat în Oradea pentru uz de fals și conducere fără permis după ce a fost prins în Punctul de Trecere a Frontierei Borș, în timp ce încerca să iasă din țară cu un permis de conducere american fals.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
APIA a deschis sesiunea de depunere a cererilor de plată, iar solicitările pot fi transmise online până la începutul lunii februarie 2026.
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică, CSU Oradea a avut programate două meciuri de campionat în Sala Polivalentă a Universității din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în Programele Naționale de Sănătate beneficiază de mai multe servicii importante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!