Prima zi a conferinţelor Dilema veche s-a desfăşurat la Sinagoga Sion. Prima ediţie orădeană şi prima dedicată teatrului a debutat cu două conferinţe şi o lansare de carte. Moderatorul celor trei zile ale evenimentului, Sever Voinescu, a apreciat ca fiind cea mai frumoasă sală în care au avut loc până acum Conferinţele Dilema veche de când s-au înfiinţat. Tema conferinţelor de la Oradea este „Comedia lumii”. „Rostul conferinţelor şi cel al revistei Dilema veche este de a rămâne un reper al normalităţii, al unei vieţi culturale, intelectuale şi sociale fireşti, şi nu trebuie să uităm, nici măcar în aceste momente, că lumea asta se învârte după două axe în acelaşi timp: o axă a tragicului şi o axă a comicului. Nu vrem sub nicio formă să minimalizăm anvergura tragediei care se petrece acum în Ucraina. Vrem doar să ne reamintim, în numele unei normalităţi la care ţinem toţi, că până la urmă lumea asta este deopotrivă şi comică, şi tragică”, a spus în deschiderea evenimentului Sever Voinescu, redactorul şef al revistei Dilema veche.

Primul care s-a înscris la cuvânt, prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a ţinut conferinţa „Au românii umor? Elemente de psihologie a umorului”. A pornit de la definiţia de lucru: „umorul este un termen care descrie o serie de modificări la nivel subiectiv – ceea ce simţim, la nivel cognitiv – modul în care procesăm informaţia, la nivel comportamental – ceea ce facem, şi la nivel biologic”. În cazul umorului, spune Daniel David, la nivel subiectiv avem o stare emoţională pozitivă, care nu este atât de nuanţată ca stările emoţionale negative.

Sunt patru mari categorii de umor. Prima este umorul de afiliere, care ne ajută să relaţionăm cu ceilalţi şi care porneşte de la situaţii obişnuite de viaţă care ne afectează. Acesta întăreşte relaţiile sociale dintre noi. A doua categorie este autodezvoltarea, ipostaza în care ne confruntăm cu situaţii de viaţă complicate, negative, pe care nu le prea putem controla, şi încercăm să le punem într-o ecuaţie a umorului ca să le putem face faţă. În comunism am dezvoltat mult acest timp de umor. A treia categorie este autoironia, când focalizarea glumei este pe propria persoană, iar a patra categorie este în categoria ironiei când focalizarea este pe ceilalalţi. Ne foloseşte umorul? Studiile arată că da. Ne ajută pentru sănătatea fizică şi psihică. Umorul chiar este folosit în tratamentul tulburărilor psihice.

[eadvert]

Scriitoarea Adriana Babeţi, născută la Oradea, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara şi profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, a vorbit despre umorul în Europa Centrală, o zonă mereu prinsă între marile puteri, pornind de la bravul soldat Svejk al lui Jaroslav Hasek şi de la Joseph K al lui Franz Kafka. Conferinţa domniei sale s-a intitulat „Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre”.

Adriana Babeţi a venit cu exemple, mai ales din literatura cehă, în care comicul de situaţie duce în final într-un registru tragic. A vorbit despre „felurimile râsului” în Europa, din perspectiva scriitoricească: de la surâs, la râsul în hohote sănătos, de la râsul bonom, din inimă, la râsul sarcastic, de la râsul jubilatoriu, la râsul melancolic, ironic, amar, cinic, coroziv, chiar feroce. „De ce ar fi altfel râsurile în Europa Centrală? Pentru că este prinsă prin geografia ei – care este şi o şansă, dar mai degrabă o neşansă – ca într-o menghină, între două mai puteri, fără putinţă de scăpare. Este un spaţiu şi în acelaşi timp este şi o istorie rea, nefastă. Scriitorii spun: ne simţim în Europa Centrală ca în gâtul clepsidrei. Exact când avem senzaţia că s-a aşezat nisipul puţin, exact în clipa aceea clepsidra se răstoarnă. Ce vor ei să spună? Că aici, prinşi la mijloc, am trăit şi trăim încă o istorie în spasme, convulsivă, impredictibilă, imprevizibilă. Aici trecutul nu trece, rănile memoriei nu se închid, sau se închid foarte greu, cu cicatrici încă la vedere. Şi atunci vorbim de un patern central european, o matrice atitudinal-comportamentală afectivă”, spune Adriana Babeţi. Fiecare conferinţă s-a încheiat cu răspunsurile invitaţilor la întrebările trimise din public prin sms şi contabilizate de Sever Voinescu.

Prima seară a Conferinţelor Dilema veche s-a încheiat cu lansarea cărţii „Viață și teatru pe Scena lumii”, a criticului şi istoricului de teatru George Banu, carte apărută anul trecut la editura Polirom. Cartea reunește o suită de contribuții ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din revista Dilema Veche. „George Banu este, înainte de toate, un intelectual, un om e cultură care are această capacitate admirabilă de a face din viaţă fapt de cultură şi de a face din faptul de cultură un fapt de viaţă, arătând că, până la urmă, această distincţie – pe care foarte mulţi o fac – între artă şi viaţă, în realitate, dacă arta este ceea ce trebuie să fie, şi dacă viaţa este cea ce trebuie să fie, nu există”, a spus Sever Voinescu.

George Banu mărturiseşte că îi este „foarte scumpă, dragă şi fidelă” colaborarea sa cu revista Dilema Veche şi reprezintă o suită de mici nuvele. Textele propuse nu sunt doar texte de critică literară, critică teatrală, sau artă plastică, „sunt episoade ale unui om care într-un fel călătoreşte între arte; nu se satisface doar de teatru – pentru că teatrul îl urăşti, îl iubeşti – dar circulă dintr-o artă în alta”, spune autorul.

Conferinţele Dilema veche vor continua azi şi mâine la Teatrul Regina Maria cu două spectacole ale Teatrului Act, urmate de discuţii cu publicul purtate de actorul Marcel Iureş, criticul de teatru George Banu şi moderate de Sever Voinescu.