Demersul Teatrului Regina Maria de a atrage tinerii către teatru cu spectacole care să atingă subiecte importante din viaţa lor continuă cu spectacolul „Deşteptarea”, un text scris de Doru Vatavului, care porneşte de la ideea spectacolului „Deşteptarea primăverii” a dramaturgului german Frank Wedekind, dar punând în prim plan poveştile şi problemele adolescenţilor într-o lume care se confruntă cu hărţuirea online, deepfake nude sau deepfake porn.

În preambulul premierei, managerul interimar al teatrului, Victoria Balint, împreună cu directorul Trupei Iosif Vulcan şi regizorul acestui spectacol, Bobi Pricop, au demarat o campanie de educaţie digitală care se adresează adolescenților, părinților și cadrelor didactice şi care îşi propune să explice ce este un deepfake și cum poate fi creat, cum se presupune că trebuie să reacţionezi dacă eşti implicat într-un deepfake, cu cine vorbeşti, cum îl opreşti, unde poţi să îl raportezi şi ce sprijin poţi să oferi unei victime a acestei forme de violenţă.

Vineri, 16 ianuarie, a avut loc în cadrul acestei campanii un dialog-dezbatere sub titlul „Panel_Tabu | Tăceri care-i costă pe adolescenţi”. Panelul a fost moderat de către Mihaela Michailov – dramaturgă, co-fondatoare a Centrului de Teatru Educațional Replika, profesoară la UNATC „I.L. Caragiale”. I-a avut pe scenă ca parteneri de dialog pe: Carmen Dume – inspector școlar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Victoria Balint – manager interimar, Teatrul Regina Maria, Bobi Pricop – regizor, director al Trupei „Iosif Vulcan”, Ioana Drugaș – psiholog școlar, doctor în Științele educației, Doru Vatavului – scriitor, dramaturg, Andra Mureșan – jurnalist cultural, Scena9.

În sală au fost prezenţi profesori şi elevi din 15 instituţii de învăţământ, părinţi şi reprezentanţi de ONG-uri implicare în problemele tinerilor.

„Este o discuţie destul de neobişnuită pentru spaţiul cultural românesc, pentru spaţiul teatral. Sunt puţine ocaziile în care, în jurul unor spectacole, unor iniţiative teatrale, se adună laolaltă artişti, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, psihologi, directori de teatru, jurnalişti culturali. Cred că este un moment important că reuşim să discutăm despre iniţiative artistice care au un rol şi un impact educaţional”, a spus în deschiderea panelului Mihaela Michailov.

Adolescenţii, pe scenă

Victoria Balint a amintit că ideea de a crea spectacole pentru tineri a apărut acum câţiva ani, menţionând câteva proiecte ale teatrului orădean, care au mai atins subiecte importante din viaţa adolescenţilor. Managerul interimar s-a referit la spectacolul „Exploziv” din 2019, pe un text de Elise Wilk jucat la Trupa Arcadia pe tema bullying-ului în şcoli, apoi de proiectul „Invizibili” realizat de Asociaţia Culturală Teatrul de Copii şi Teatrul Regina Maria Oradea pe tema vulnerabilităţilor adolescenţilor şi spectacolul „98% decizia corectă” care aborda tema avortului şi care, spune Victoria Balint, s-a lovit de „un zid teribil” mai ales din partea părinţilor.

Preluând mandatul de manager interimar, şi avându-l alături ca director al Trupei Iosif Vulcan pe Bobi Pricop, a considerat că trebuie oarecum schimbată direcţia de promovare a acestui gen de spectacole.

Pe lângă spectacolele a căror texte se regăsesc în programele şcolare, cum sunt „Baltagul”, „Năpasta” sau „Moara cu noroc”, au făcut un pas mai departe organizând un open call şi provocând liceenii să se înscrie într-o trupă de teatru dedicată lor. Au fost selectaţi 22 de elevi care au fost instruiţi timp de un an de zile de Bobi Pricop şi de actori ai Teatrului Regina Maria. Au învâţat improvizaţie, mişcare scenică, rostire, lucruri, care de altfel, le sunt utile în viaţa de zi cu zi şi importante pentru viitorul lor.

Mai departe a venit, firesc, punerea în scenă a unui spectacol pentru ei, şi aşa s-a ajuns la „Deşteptarea”.

„Aşa cum o să descoperiţi, pentru că sper că veţi veni să vedeţi spectacolul, este exact despre ceea ce trăiţi voi în ziua de azi, despre ceva de care sunteţi extrem de legaţi: de telefoane şi de lumea online, şi de toate grupurile astea ale voastre care au devenit mai importante decât orice întâlnire reală şi orice discuţie şi relaţie umană. Vreau doar să vă avertizez că ne-am asumat un spectacol în care limbajul nu e cosmetizat, pentru că ar fi fost extrem de fals. Iar subiectele sunt extrem de actuale”, a concluzionat Victoria Balint.

Relaţia profesor – părinte – elev

Mihaela Michailov a precizat că în anii ’60-’70, teatrul educaţional s-a dezvoltat foarte mult în Marea Britanie, interesul venind în special dinspre pedagogi, care şi-au dat seama că teatrul poate să fie un instrument pentru cultivarea empatiei, a atenţiei, pentru lucrul în grup, pentru forme şi mijloace de relaţionare.

În acest context, legat de relaţia dintre mediul cultural şi mediul educaţional, inspectorul şcolar Carmen Dume, care este şi cadru didactic nonformal, consideră că această modalitate de a face educaţie este binevenită, adăugând.

„Orice problemă, orice aspect pe care vrem să îl transmitem ar fi bine să fie făcut de specialişti în colaborare cu părinţii, în colaborare cu elevii şi cu toţi cei care pot contribui oarecum la instruirea, la educarea tinerilor, colaborarea putând fi pe mai multe planuri. Pentru unele aspecte îi putem întreba pe elevi, putem stabili temele la dirigenţie – avem o programă, dar putem discuta. Putem ca în loc de ora pe care o facem la clasă, să ieşim la o piesă de teatru”.

Carmen Dume a sublinat că relaţia profesor – părinte – elev trebuie să fie una foarte strânsă în scopul comun, constatând o deschidere mai mare în ultimii ani a părinţilor şi profesorilor către activităţile de educaţie nonformală, crescând şi colaborările cu diferite asociaţii şi ONG-uri.

Psihologul şcolar Ioana Drugaș a fost implicată şi în celelalte proiecte ale teatrului care au atins problemele adolescenţilor, realizând discuţii libere după terminarea spectacolelor.

„Unul dintre exemplele eveimentelor care unesc viaţa culturală şi şcolile este acesta. Evenimentul este extrem de inedit pentru că se adresează trioului educaţional pe care l-am tot promovat de când suntem în diseminarea piesei de teatru: profesor – părinte – elev”, a subliniat Ioana Drugaş, adăugând că elevilor le place atunci când au activităţi în afara şcolii, dar şi atunci când comunitatea le intră în şcoală, singura piedică fiind programul şcolar care nu poate fi deranjat, ceea ce înseamnă că aceste activităţi trebuie să se petreacă în timpul lor liber.

„Când doi actori educaţionali se întâlnesc şi au o misiune comună, chiar dacă ies un pic scântei, misiunea comună trebuie să dăinuie”, spune psihologul precizând că acest gen de spectacole au şi o parte terapeutică, nu doar educaţională. În plus, în şcoală, făcând referinţă la spectacolul „Deşteptarea”, nu se poate uza de acest repertoriu de cuvinte pe care teatrul are libertatea să-l folosească. „Deşteptarea” te pune în telefonul adolescentului, în conversaţiile reale, reflectând corect felul în care el interacţionează în mediul online.

„E unul din textele de care m-am temut cel mai tare”

Andra Mureşan a documentat mai multe articole în Scena 9 legate de violenţa şi abuzurile din mediul online. Unul dintre articole se referă la cazul de deepfake nude de anul trecut, dintr-o şcoală din Arad, caz similar cu cel care este prezentat în spectacolul „Deşteptarea”.

„Am văzut care sunt problemele. Dar care ar putea fi soluţiile. Una dintre soluţii poate să fie şi asta. Prin teatru să araţi ce se întâmplă când eşti victima acestei tehnologii, la cine poţi să apelezi, cu cine poţi să vorbeşti, pentru că de foarte multe ori, chiar dacă credem că adolescenţii au extrem de multe informaţii, poate chiar pe acestea nu le au, şi se simt foarte singuri în momentul în care li se întâmplă asta”, spune jurnalista, amintind că trebuie să se lucreze pe mai multe paliere: şcoală, părinţi, pe partea legislativă, implicarea societăţii, instituţii de cultură.

Situaţia e foarte avansată şi serioasă, spune jurnalista, din totalul videoclipurilor realizate cu deepfake şi disponibile pe internet, 98% reprezintă videouri cu conţinut explicit, în 99% din cazuri victimele fiind femei şi fete.

Pentru tânărul dramaturg Doru Vatavului, unul dintre scopurile sale când a scris textul piesei a fost să existe un oarecare schilibrul, să cuprindă „mai multe feţe, mai multe adevăruri”. „Deşteptarea” este al treilea proiect al său pe subiecte legate de adolescenţi.

„Aici au fost mai multe părţi periculoase. E unul din textele de care m-am temut cel mai tare. În timp ce lucram, descopeream că ajung în unele zone unde simţeam că sunt subiecte sensibile. Cel mai dificil a fost să încerc să vorbesc despre nişte teme sensibile fără să îndepărtez nicio categorie de spectatori, iar limbajul să fie uşor de receptat de orice categorie”, spune Doru Vatavului, mărturisind cât de greu i-a fost să-şi asume să vorbească despre experienţele unei fete, de a încerca să pună în cuvinte ce ar putea să treacă prin mintea şi sufletul ei într-o astfel de întâmplare. L-au ajutat, însă, foarte mult discuţiile sincere şi nuanţate cu mai multe adolescente despre frica pe care o încearcă la gândul că ar putea fi puse vreodată într-o situaţie de deepfake.

„Bobi Pricop a reuşit să găsească o cheie estetică, un cod teatral în care lumea să devină puternică şi să capete valenţa acestei realităţi pe care noi o vedem”, a spus Mihaela Michailov, punctând faptul că, până la urmă, nu e vorba în spectacol doar de nevoia tinerilor de a fi ascultaţi şi înţeleşi, ci e vorba şi despre adulţi şi felul în care, de multe ori aceştia nu reuşesc să găsească un limbaj comun cu adolescenţii.

Bobi Pricop a măturisit că este mândru că a reuşit să găsească o formă de a fi foarte aproape de vieţile lor. Totul se întâmplă în chat-uri, pe telefon. Nu se urcă pe scenă, actorii sunt în mijlocul spectatorilor, iar pe ecranul mare din faţă se vede ce se întâmplă în timp real în toate chat-urile adolescenţilor din spectacol. Imporant este şi faptul că o parte dintre ei joacă alături de părinţii lor actori, relaţia părinte-adolescent trecând din realitate în spectacol, aducând astfel un plus de autenticitate.

Regizorul a subliniat că teatrul poate aduce în discuţie subiecte sensibile într-un mod artistic, care capătă alte nuanţe, şi care ne ajută să ne punem întrebări sau să înţelegem nişte sentimente paradoxale la un moment dat. E fericit şi că toată echipa artistică şi tehnică a trecut cu bine de acest tur de forţă care a însemnat naşterea acestui spectacol.

„Fac problemele noastre să pară mici”

Din partea elevilor, prima care a vorbit a fost Patricia, care a început prin a sublinia că majoritatea filmelor şi serialelor care sunt menite să reprezinte problemele adolescenţilor, sunt scrise de oameni maturi care nu cunosc de fapt aceste probleme.

„Cyberbullying-ul nu mi se pare că este bine portretizat, bullying-ul nu este deloc cum este în realitate. Şi toate aceste situaţii sunt clar spuse din punctul de vedere al unui adult care nu înţelege magnitudinea care o reprezintă pentru noi. Majoritatea adulţilor care au o inteligenţă emoţională mult mai ridicată decât a noastră nu li se pare ceva atât de dramatic. Noi simţim emoţiile la un nivel mult mai profund, şi pentru noi aceste lucruri sunt mult mai însemnate şi ne afectează mult mai mult. Mi-ar plăcea foarte mult să nu văd nişte lucrui cenzurate, să nu văd lucruri care sunt plăcute de adulţi, lucruri approved (n.r. aprobate). Aş vrea să văd nişte lucruri reale, lucruri autentice în care ne putem regăsi şi care nu ne fac problemele noastre să pară mici”, a spus Patricia în aplauzele celor din sală.

Mai departe a luat cuvântul Anda Şinca, preşedinta Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor, care a sesizat de la început că de pe scenă lipseşte reprezentantul elevilor.

„Prin urmare, această sesiune de discuţii este poate puţin unilaterală. Se pune problema şi de a fi o sesiune de discuţii cu feedback pentru ceva ce nu am văzut încă, premiera acestui spectacol. Sunt sigură că va portretiza într-o lumină adevărată, reală, prin ceea ce trecem noi, pentru că, până la urmă, pentru a scrie o lucrare cu siguranţă aţi făcut research (n.r. cercetare). Dar din punctul de vedere al unui reprezentant al elevilor este puţin mai dificil să participi la o discuţie când parcă, puţin, contextul lipseşte”, a spus Anda, menţionând că intervenţiile cele mai apropiate de realitate au fost cea a psihologului şcolar şi cea a jurnalistului cultural, pentru că au interacţionat foarte mult cu adolescenţi reuşind să îi facă să se deschidă şi să spună ce simt.

Anda a mai amintit că, într-adevăr programul şcolar trebuie urmat, iar pentru a integra ceva în plus e dificil.

„Cultura, din câte îmi aduc aminte, are din PIB-ul ţării 0,07%, ceea ce e un număr foarte mic, şi nu putem să ignorăm acest fapt. Şi nu putem să ignorăm nici faptul că, spre exemplu, conducerea Ministerului Educaţiei este cea mai nedorită din ţară. Nu poţi include ceva ce nu este dorit şi care nici nu primeşte finanţare. Fără bani şi fără conducere nu poţi să faci absolut nimic”, a încheiat Anda.

Victoria Balint a precizat că intenţia a fost ca la discuţii să participe şi adolescenţii din spectacol, dar programul fiind foarte aglomerat, ba chiar cu două vizionări în acea zi, a fost imposibil. Bobi Pricop i-a invitat pe elevii prezenţi la discuţii să rămână şi la vizionare, pentru a putea continua dialogul în cunoştinţă de cauză, sau dacă nu, să vină la una din următoarele reprezentaţii, care se vor încheia tot cu discuţii pe tema spectacolului.

„Această întâlnire este de fapt o pregătire psihologică pentru vizionarea piesei de teatru «Deşteptarea», unde sperăm noi că veţi găsi strategii de colaborare pe subiecte tabu şi cu părinţii, şi cu profesorii. Sperăm că această întâlnire v-a trezit curiozitatea”, a ţinut să puncteze Ioana Drugaş.

Lecţia de conştientizare

Printre cei care au mai luat cuvântul au fost cadre didactice şi părinţi în acelaşi timp, care în intervenţia lor au menţionat că este important cât de mult îşi doresc profesorii să se adapteze şi să iasă din zona de confort când vine vorba de problemele şi provocările pe care le lansează fiecare nouă generaţie de elevi, şi să aibă deschidere faţă de nevoile lor, încurajându-i să ceară ajutor în cazuri dificile.

De asemenea, este necesară educaţia sexuală în şcoli, dar şi educaţia digitală cu toate riscurile pe care le presupune mediul online. Ar fi poate necesară şi o prevenţie, începând chiar de la ciclul primar, prin jocuri sau terapie prin teatru.

„S-a vorbit de ieşirea din zona de confort. Dar cine ne ţine în zona de confort? Noi, Pentru că, de multe ori, atunci când ajungem la Gradul I spunem: am terminat, suntem cei mai deştepţi, suntem cei mai buni. Dar evităm să ne aplecăm asupra acestor adolescenţi, care au ceva extraordinar de frumos în ei pe care de multe ori refuzăm să-l vedem. Şi asta ţine doar de noi”, a adăugat Alexandru Stoica, directorul Liceului Don Orione, felicitându-le pe cele două eleve pentru intervenţia lor.

În sală a fost şi o reprezentantă a Fundaţiei People to People, care lucrează cu victimele traficului de persoane.

„Este o organizaţie în care ajungem să tratăm ceea ce nu putem să prevenim. Ceea ce faceţi aici este cumva o lecţie de conştientizare, o picătură într-un ocean atât de mare, care poate să conteze atât de mult pentru acei tineri care, din păcate, pot să ajungă ulterior în a deveni victime ale traficului de persoane pe orice formă de exploatare: cerşetorie, obligarea la practicarea prostituţiei, furturi, consum de droguri, şi altele. Ştiţi că jumătate, şi aici vorbim doar de victimele identificate în România, sunt minori? Am avut în asistenţă copii începând de la 9 ani.

Sunt subiecte pe care nu vrem să le abordăm, nu vrem să le cunoaştem şi spunem că nu se pot întâmpla copiilor noştri. Dacă cumva credem că o realitate de genul ăsta se întâmplă într-un sat uitat de lume sau unei familii care nu are acces la nimic, ne înşelăm. Se întâmplă, din păcate, în familii extraordinar de bune, cu situaţie materială sau statut social extrem de ridicat. Dar pentru că refuzăm să discutăm despre subiecte, cumva reducem şansa copiilor şi tinerilor noştri de a alege informaţia corectă. Trebuie să devenim adulţi de încredere!”.

Concluzia a fost că majoritatea adulţilor nu sunt pregătiţi pentru ceea ce înseamnă AI şi deepfake, iar problemele grave de multe ori sunt percepute ca nişte glume, mai ales în cazul comportamentelor sexiste, misogine, şi nu se realizează faptul că aceste situaţii dificile au efecte imediate dar şi pe termen lung, care lasă în urmă foarte multă singurătate. Un asemenea caz de deepfake ca în spectacolul „Deşteptarea” poate să ducă la anxietate, depresie şi chiar abandon şcolar.

La finalul întâlnirii, Victoria Balint a invitat elevii, profesorii şi părinţii să scrie pe paginile de socializare ale teatrului despre subiecte care îi interesează. Se va crea şi un forum de discuţii legate de spectacolul „Deşteptarea” unde toată lumea este invitată să se implice. La plecare, în foaierul teatrului participanţii au avut la dispoziţie coduri QR unde au putut lăsa feedback legat de subiectele tabu şi panelul la care au participat.